"Cel mai important spion al celui de al Doilea Razboi Mondial"
Multa vreme calitatea de spion care a avut cea mai hotaratoare contributie la victoria impotriva Germaniei fasciste a fost atribuita, pe rand, fie lui Richard Sorge, fie lui Rado sau altora. Aportul acestor asi ai informatiilor, care, in marea lor majoritate, apartineau serviciilor de spionaj ale Aliatilor, a ajuns sa fie concurat recent de o alta personalitate a "razboiului secret" din interiorul Reich-ului, diplomatul Fritz Kolbe (1900-1971).
Pentru ca a refuzat sa intre in partidul nazist, Kolbe nu a putut beneficia de posturi diplomatice in exterior, in afara de Cape Town si Madrid. Chiar in aceste posturi, Kolbe a trecut la actiuni, punand la dispozitia evreilor pasapoarte, cu care puteau parasi Germania.
Din 1941, se hotareste sa actioneze direct impotriva regimului nazist. Se pare ca aceasta hotarare a luat-o cu ocazia unei reuniuni a unui grup antinazist, condus de Ferdinand Sauerbruch, cand a aflat despre planurile de exterminare in lagare de concentrare ale regimului national-socialist.
Ocazia de a actiona ii este oferita de calitatea sa de curier diplomatic pentru Elvetia, ceea ce ii da posibilitatea de a pune la dispozitia Ambasadei Angliei documente de mare importanta. Totusi, cu ocazia unui prim contact cu serviciul de informatii englez, la 15 august 1943, nu i se acorda credibilitate. Dupa razboi, autoritatile engleze isi vor exprima tardiv regretul pentru aceasta eroare. In schimb, din 1944 (mai bine mai tarziu decat niciodata!), serviciul de informatii al SUA (OSS) realizeaza valoarea de agent a lui Kolbe, caruia i se accepta serviciile, primind si un nume de cod. Kolbe va lucra pentru OSS, fiind in contact cu Allen Welsh Dulles, repezentantul serviciului in Elvetia. OSS a realizat autenticitatea si valoarea informatiilor furnizate de Kolbe, care a transmis nu mai putin de 1.600 de documente, fiind considerat ulterior de catre CIA, urmasa OSS, drept "cel mai important spion al celui de al Doilea Razboi Mondial".
Dintre domeniile asupra carora Kolbe a furnizat informatii sunt de amintit unele decisive pentru desfasurarea conflagratiei mondiale: programele de producere a rachetelor V1 si V2, precum si a avionului cu reactie Messerschmitt Me 262; presupunerile Germaniei in legatura cu locul unde urma sa aiba loc debarcarea Aliatilor; planurile Japoniei in Asia de Sud-Est ; lista agentilor germani din Marea Britanie, Suedia, Spania si Turcia; activitatea agentului Elyesa Bazna in cadrul Ambasadei Marii Britanii de la Istanbul. Informatiile oferite de Kolbe au dat posibilitatea localizarii Comandamentului suprem al lui Hitler din Prusia Orientala, de la Wolfsschanze. Kolbe a avertizat asupra pericolului atacarii, de catre submarinele germane, a navelor Aliatilor si a informat asupra masurilor care urma sa fie luate impotriva evreilor din Roma, ca si in legatura cu cele referitoare la deportarea evreilor din Ungaria de catre Eichmann, in primavara anului 1944. In fine, de mare importanta au fost informatiile sale despre relatiile dintre partenerii din Axa. Valoarea si gradul de confidentialitate a documentelor microfilmate transmise de Kolbe, prin... servicul de coletarie al cailor ferate germane spre Elvetia (dar uneori transportate si personal) reiese si din faptul ca de continutrul lor era permis sa ia cunostinta doar presedintele Roosevelt si inca alte cateva persoane. Chiar presedintele a recunoscut, in 1944, ca sursa reprezentata de Kolbe "a fost probabil cea dintai inflitrare majora in interiorul spionajului german la varf". Iar britanicii au recunoscut, tardiv, ca diplomatul german a fost "cea mai inteligenta sursa din intreg razboiul".
In 1943, Kolbe redactase un testament pentru fiul sau, depozitat la Berna, in care ii cerea ca, in caz ca va fi ucis de nazisti, sa nu ii urasca pe asasinii sai si sa ramana fidel idealurilor libertatii Germaniei. Iar, in 1965, scria: "Am fost un patriot german cu fata umana. Scopul meu a fost de a scurta razboiul pentru nefericitii mei compatrioti si de a usura suferintele celor din lagarele de concentrare".
Totusi, dupa razboi, Kolbe a fost considerat in unele medii politice germane, doar un "tradator" interesat, desi refuzase sa primeasca din partea Aliatilor orice fel de recompensa baneasca si nu a dobandit vreo pozitie proeminenta.
Din contra, dupa razboi, lui Kolbe i s-a refuzat reintegrarea in Ministerul Federal de Externe, prin decizia unui diplomat care fusese... membru al partidului national-socialist! Astfel incat Kolbe este pus in situatia sa isi castige existenta in Elvetia, ca simplu comerciant, reprezentant al unei firme americane, pana la moartea sa, intr-un spital elvetian, in 1971.
"Riscurile pe care si le-a asumat Kolbe au fost incalculabile. Sper ca injustitia care i-a fost facuta sa inceteze si intr-o zi sa i se recunoasca adevaratul rol", scria Allen Dulles, cu care Kolbe colaborase in Elvetia, deci persoana cea mai avizata in ceea ce priveste contributia sa informativa la cauza Aliatilor. Dupa ce, peste cinci decenii, cei mai multi dintre compatriotii sai nu auzisera niciodata de Kolbe, el a patruns in constiinta opiniei publice prin prima biografie care i-a fost consacrata, datorata lui Lucas Delattre, Un spion in inima celui de al Treilea Reich, aparuta abia in 2004.
Ca o recunoastere a rolului hotarator al lui Kolbe, in septembrie 2004, ministrul de externe din acel moment al RFGermania, Joschka Fischer, a dat numele sau unei sali de conferinta din sediul ministerului, unde a fost fixata si o placa, amintind de faptele de curaj ale diplomatului german. "Este foarte tarziu, dar nu prea tarziu, pentru a ne arata recunostinta", a adaugat Joschka Fischer.
Si consulii romani la Viena si-au facut datoria
Intre diplomatii care au merite incontestabile in salvarea persoanelor de origine evreiasca din diferite tari ocupate sau aliate cu Germania s-au aflat si consulii romani de la Vichy, dar si de la Viena. Dat fiind ca asemenea actiuni contraveneau legislatiei si politicii oficiale a Germaniei naziste, implicand riscuri reale, se poate afirma ca ele s-au incadrat unor "conspiratii salvatoare".
In perioada in care am indeplinit functia de atasat cultural al Ambasadei Romaniei la Viena, am primit solicitarea de la o familie de evrei originari din Bucovina de a-i identifica pe urmasii consulilor romani de la Viena din perioada celui de al Doilea Razboi Mondial, Constantin Mares si Radu Flondor, pentru a le aduce multumiri datorate masurilor active pe care acestia le intreprinsesera in vederea salvarii unor evrei romani, aflati in Austria, de la deportarea in lagarele de exterminare naziste.
In ce au constat actiunile salvatoare ale consulilor romani la Viena? In primul rand, au permis acestor familii sa se adaposteasca in Consulat (dupa anexarea Austriei de catre Germania, fosta Legatie fusese transformata in reprezentanta consulara), unde au primit ajutor si hrana. In afara de aceasta, consulii romani le pun la dispozitie refugiatilor o serie de documente care le pun la adapost persoana si avutul.
In cele din urma, pentru a-i feri de pericolul viitoarelor transporturi catre lagarele de exterminare, consulii romani inlesnesc evreilor originari din Romania, aflati in acel moment la Viena, intoarcerea in tara de origine prin emiterea documentelor necesare intoarcerii in tara de origine, unde, dupa 1942, masurile antisemite scazusera in intensitate, putand avea posibilitatea, mai tarziu, sa se refugieze in Palestina.
Asa cum am aratat, asemenea initiative au avut si alti consuli, diplomati romani, ele conformandu-se, de fapt, unei dipozitii din 1941 a Ministerului Afacerilor Straine de la Bucuresti, prin care membrii misiunilor diplomatice erau autorizati sa acorde "protectie tuturor cetatenilor romani din strainatate, fara nici o distinctiune".
Ce riscau totusi consulii romani la Viena "conspiratori" prin aceste actiuni care "sabotau" chiar legislatia germana referitoare la "solutionarea finala a problemei evreiesti"? Probabil chiar internarea in lagarele de exterminare de care voiau sa-si faca salvati conationali.
In tot cazul, masuri impotriva lor au fost luate chiar de autoritatile romanesti, dupa instaurarea regimului comnunist: atunci cand, in 1948, Ana Pauker a devenit ministru de externe, consulii C. Mares si R. Flondor au fost "epurati", alaturi de alti colegi ai lor, din "corpul diplomatic".
...Din pacate, masurile pe care le-am intreprins in vederea depistarii unor urmasi ai consulilor romani de la Viena nu au putut da rezultate. Poate printre cititorii acestor randuri se vor afla persoane care sa sprijine aceasta tentativa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
