Romania si "asaltul ambasadelor"
Serviciile de informatii romanesti s-au implicat in "Razboiul Rece diplomatic" inca de la inceputurile sale si in mod constant, remarcandu-se nu o data prin actiuni proprii, contributii "originale". Este suficient sa amintim actiunea asa-numitei "Retele Caraman" care, portivit unui volum ce i-a fost consacrat, "a speriat NATO" prin actiunile de spionaj intreprinse impotriva Centralei acestei organizatii de la Paris.
Literatura de specialitate privind asemenea actiuni si protagonistii lor a devenit destul de substantiala. In ceea ce ne priveste, ne vom referi cu precadere la unele actiuni de "spionaj diplomatic" la care fac referinta o serie de documente pe care le-am identificat in arhivele diplomatice germane si austriece, mai putin avute in vedere de cercetatori.
O prima categorie de asemenea actiuni priveste "asaltul ambasadelor", deci actiunile de spionaj intreprinse de serviciile romanesti impotriva ambasadelor unor state vestice la Bucuresti. La 7 ianuarie 1953, Reprezentanta politica a Austriei la Bucuresti transmite o telegrama cifrata catre Ministerul de Externe, prin care informeaza cu privire la descoperirea unor microfoane instalate de catre servicul romanesc de informatii nu numai in sediul sau, ci si in acelea ale altor misiuni diplomatice (SUA, Belgia Franta, Israel, Italia, Iugoslavia). Documentul se refera si la tentative de racolare a unor diplomati vestici.
Asemenea actiuni se adauga celor care pot fi incadrate intr-o adevarata "isterie spionomana", privind urmarirea si chiar arestarea unor presupusi (sau reali!) agenti straini care ar fi colaborat cu unele ambasade vestice, ceea ce a dus si la declansarea unor procese. Este adevarat ca si serviciile de informatii straine au desfasurat actiuni similare impotriva misiunilor diplomatice romanesti din diferite tari, fiind descoperite microfoane la ambasadele din Viena, Moscova, Berlin, Ottawa. Mai ciudat apare faptul ca serviciile de informatii externe romanesti (CIE, DIE) au instalat tehnica de ascultare in propriile ambasade, cum s-a intamplat la Viena.
"Profilul informativ" al unor diplomati romani
Interesant in ceea ce priveste "profilul" unor diplomati romani este documentul din 21 iulie 1954 identificat de noi in Arhiva Ministerului de Externe de la Bonn. In aceasta sinteza intitulata Serviciul diplomatic al R.P. Romane se arata, intre altele, ca o parte dintre membrii acestuia activeaza in strainatate sub "nume de acoperire". De asemenea, se mentioneaza ca "cea mai mare parte din reprezentantii diplomatici ai RPR sunt, in mod direct, in slujba serviciilor secrete sovietice", dandu-se drept exemplu ambasadorul Romaniei la Washington din acea perioada. In ceea ce priveste "profilul" unor asemenea reprezentanti ai serviciilor de informatii cu "acoperire diplomatica" in misiunile romanesti din diferite tari, este de citat caracterizarea lui Victor Dimitriu, ambasador la Viena si Paris din volumul sau Pe cascade inghetate: "Aparent, totul era o nebuloasa care impresiona pe cei din jur, si care lasa sa se creada ca ei (persoanele care apartineau acestor 'servicii speciale') au nenumarate misiuni, importante pe plan national si international".
"Culisele" atacului de la Berna
In arhivele diplomatice de la Bonn se afla documente revelatoare, mai putin cunoscute istoricilor, referitoare la atacul intreprins la 14 februarie 1955 de catre un grup de romani, condus de Oliviu Beldeanu asupra Legatiei Romaniei in Elvetia. Astfel, asemenea informatii sunt continute de sinteza intitulata Atacul asupra Legatiei Romaniei din Berna. Culise si implicatii (3 martie 1955).
Mai intai, se formuleaza ipoteza ca serviciile de informatii franceze si elvetiene ar fi fost informate de pregatirea acestui atac, al carui scop principal era capturarea unor documente care contineau numele unor agenti din retelele organizate de serviciul romanesc de informatii in colaborare cu KGB, dat fiind ca Legatia Romaniei din Berna era, de fapt, "un centru de spionaj". In ceea ce il priveste pe Setu, soferul Legatiei care a fost ucis in timpul atacului, potrivit si unor informatii aparute in presa elvetiana, numele lui adevarat era G. Petrescu, iar functia sa reala - colonel de Securitate; el actiona din insarcinarea "maiorului Mueller", sef al centralei de spionaj sovietice din Viena.
Mai este de amintit faptul ca, la Paris, intr-o conferinta de presa, la 23 februarie 1955, secretarul general al "Ligii romanilor liberi", Barbu Niculescu, a declarat ca Setu era "seful spionajului roman din Austria, Italia si Elvetia", iar emigrantii romani au atacat Legatia din Berna numai ca sa dovedeasca ca "misiunile diplomatice estice servesc ca puncte de spionaj". In tot cazul, ceea ce fusese sustras de catre atacatori din Legatie a fost o servieta continand documente care, dupa ce au fost fotografiate de autoritatile elvetiene, au fost inapoiate sefului Misiunii, Emmerich Stoffel. Se pare ca nici autoritatile elvetiene nu au fost interesate in mentionarea acestor documente si in relevarea implicarii Legatiei Romaniei in actiuni de spionaj, astfel incat, la procesul intentant atacatorilor, s-a ajuns la un fel de "consens" al tacerii. Mai interesat de "culisele" atacului de la Viena s-a dovedit insa serviciul de informatii roman care a organizat, 31 august 1958 rapirea lui Beldeanu la Berlin, transportarea sa in Romania, urmand un proces si executarea sa.
Ce se afla in "sacii" cifrorilor?
In afara de documentele din arhivele diplomatice pe care le-am amintit, si unele informatii din presa straina se cer introduse in circuitul cercetarii. La 30 ianuarie 1981, cotidianul austriac Kurier publica articolul Fugit in vest cu 50 kg. acte secrete. "Eroul" acestui caz era specialistul in cifru la Ambasada Romaniei din Viena, Ovidiu Florin Rotaru, care, la 23 noiembrie 1980, fugise din sediul Ambasadei, avand cu el un sac in greutate de nu mai putin de 50 kg, care continea documente secrete.
Dupa ce Rotaru a predat "sacul" cu documente Agentiei Centrale de Informatii a SUA, s-a aflat si ce continea acesta, ceea ce a produs efecte similare cu defectarea, in 1978, a sefului spionajului romanesc I.M. Pacepa, in urma careia au fost rechemati 22 de ambasadori, cu "atributii" informative lesne de banuit. Potrivit publicatiei Die Presse, informatiile din documentele sustrase de cifror vor furniza numeroase "surprize" nu tocmai placute pentru servicul de contrainformatii austriac. Printre aceste documente se numarau unele care contineau informatii referitoare la ofiterii Centrului de Informatii Externe (CIE) care activau la Viena, liste cu numele unor ofiteri de informatii racolati prin cadouri si sume de bani, ca si ale unor informatori plasati in diferite institutii austriece, care lucrasera pentru DIE si SIE. Intre ei, doi functionari din politia de stat: unul care era insarcinat cu securitatea personala a presedintelui federal Bruno Kreisky, Franz Ehrenreich, si Josef Csernanski (nume de cod "Costea"). In total, pe listele transmise de Rotaru, se aflau nu mai putin de 12 inalti functionari austrieci de la Ministerul Federal al Justitiei, de la Ministerul Federal al Stiintei si Cercetarii, "Stapo" ("Politia de Stat") si "Fremdenpolizei" ("Politia pentru straini"). Ca rezultat, trei diplomati romani de la Ambasada Romaniei au fost retrasi de la post.
...Cinci "diplomati" romani de la Ambasada Romaniei la Bonn au fost expulzati ca rezultat al defectarii, in martie 1984, a altui cifror, Constantin Constantinescu.
Documentele din "sacul" acestuia au dovedit sprijinul acordat de acesti "diplomati" actiunii teroristului Carlos ("Sacalul") de amplasare a unei bombe la sediul postului de radio Europa Libera. Putem sa ne imaginam ce efect a avut si acest caz de defectare asupra lui Nicolae Ceausescu, cu atat mai mult cu cat el s-a produs doar cu zece zile inaintea vizitei sale in RF Germania. Dar, cum spune proverbul, "Cine seamana vant culege furtuna"...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
