Deşi foarte sărăcit în ultimii 150 de ani de amintirile salemedievale, Bucureştiul păstrează printr-un miracol topografiasolară a trecutului. Asemenea unor raze, căile (străzi ce, porninddin Centru, ajungeau la barierele oraşului) izvorăsc încă dincercul care coincide cu hotarul Cetăţii din vremea lui Vlad Ţepeş,din care au mai rămas să înfrunte viitorul câteva ruine şubrezitede incendii, de cutremure, de indolenţă şi de rea-voinţă. Unadintre aceste raze este Calea Călăraşilor, numită înainte de 1878Podul Vergului şi, uneori, Drumul Pantelimonului, pentru că sesfârşea în poarta Mânăstirii Pantelimon.
Cu patru-cinci secole în urmă, coasta dealului (până cătrestrada Traian) era acoperită cu viile domneşti, existente din aniidomniei lui Alexandru cel Rău. Apoi, oraşul extinzându-se, viile audispărut puţin câte puţin. Totodată, moşiile boiereşti întinsecătre Colentina au făcut loc mahalalelor, rare fiind cele ce aurămas în memoria posterităţii. Erau mahalale de agricultori şimeşteşugari, asemănătoare satului clasic, cu o biserică înmijloc,, care, în majoritatea cazurilor, a dat şi numelemahalalei respective. Vechile catagrafii exclud orice dubiu asuprafenomenului de constituire a marelui oraş în această zonă.
Prima biserică întâlnită de-a lungul Podului Vergului este Sf.Vineri. Se spune că înainte fusese pe acele locuri un schit cuhramul Cuvioasei Paraschiva, ridicat în secolul al XIV-lea, şi încare Mircea cel Bătrân a depus moaştele sfintelor Filofteia şiParaschiva. În anii 1644-1645, Nicolae Vel Aga, cunoscut ca AgaNiţă, boier din neamul Bălenilor, a construit în apropiereaschitului aflat în paragină o biserică de piatră, numită pe la 1700Sf. Vineri, ambele locaşuri fiind amintite de banul MihaiCantacuzino în istoria Ţării Româneşti, editată de Tunusli.
Nu se ştie când şi cum a dispărut vechiul schit. La jumătateasecolului XVIII, biserica SF. Vineri a intrat în grija boierilorNăsturel din Herăştii Ilfovului, care au cumpărat de la ConstantinBăleanu casele lui Aga Niţă. Biserica va fi reparată în câtevarânduri; i s-au ridicat împrejur chilii, i s-au dăruit moşii şi oicoană făcătoare de minuni pictată la Viena, icoană care, de-alungul veacurilor, a ţinut trează speranţa în sufletelebucureştenilor şi ale tuturor celor care "au trebuinţă de mila şlajutorul lui Dumnezeu şi mijlocirea Cuvioasei Paraschiva".
Prin strădania epitropilor, a vestitului protopop Tudor şi afamiliei Regale, s-au adăugat construcţii de binefacere, puse inanii Primului Război Mondial in slujba Crucii Roşii. Aceastămândrie a bucureştenilor a fost demolată complet într-o zi devineri (!), 20 iunie 1987. În ciuda miilor de credincioşistupefiaţi de hotărârea luată cu ură de către soţii Ceauşescu, îşiarătase încă o dată colţii spiritul funest al unei modernizări şilaicizări prin ştergerea trecutului istoric şi religios reînviat peaceste meleaguri în 1860, când a fost distrus Colegiul Sf. Sava,pentru a se construi - nu se putea altundeva? - Universitatea.
În 1987 a căzut de altfel întreaga porţiune deînceput a Căii Călăraşilor, inclusiv clădirea care a adăpostit îndouă rânduri Primăria Capitalei, situată în colţul format cu altăarteră modernizată până la ştergerea identităţii: Calea Văcăreşti.La doi paşi de Biserica Sf. Vineri, în dreptul bulevarduluiHristo Botev, numit până în anul 1948 bulevardul Domniţei,în memoria Domniţei Anca, fiica lui Constantin Şerban Voievod,curgea cândva pârâul Dâmbovicioara, care izvora din balta Icoanei.În vecinătatea acestei intersecţii se afla casa vistierului Dan,adversarul lui Mihai Viteazul. Distrugerea ei şi a detaşamentuluiotoman găzduit de acest boier a însemnat semnalul porniriirăzboiului pentru unirea voievodatelor româneşti şi, se pare,pentru reînvierea Imperiului Bizantin sub sceptrul marelui voievod.În apropiere, la întretăierea cu strada C.F. Robescu, numită cândvaUliţa Vergului, se înalţă Biserica Vergului, cu hramul Sf. Mina,zidită înainte de anul 1724 de mitropolitul Daniil. Mai estecunoscută şi ca biserica Domniţei Anca, dar nu există dovezi că eaar fi ctitorit-o, deşi în pisanie figurează o persoană cu numeleAnca, dar ca fiică a popii Vlad şi nu a lui Şerban Vodă. Biserica afost numită "Vergului"pentru că a fostconstruită pe moşia marelui paharnic Vergo, care a trăit în a douajumătate a secolului al XVII-lea. Nu se cunoaşte întinderea acesteimoşii, rămasă - caz destul de rar - în memoria posterităţii, putempresupune că până la intersecţia cu strada Sf. Ştefan, adică pânăunde se întindea mahalaua Vergului şi se oprea pavarea cu bârne delemn a uliţei.
Biserica Sf. Ştefan, de la capătul mahalalei, a fost ctitorităîntre anii 1764-1768, în timpul domniilor lui Ştefan Racoviţă şi alui Alexandru Ghica. Cu toate că în textele unor istorici figureazădrept unic ctitor clucerul Stoica, este posibil ca această calitatesă fi fost împărţită cu Ştefan Racoviţă, altfel Domnul nu ar fiavut dreptul să o închine la l9 mai 1765, în plină construcţie,sfintei Mitropolii.
La intersecţia cu strada Traian şi în vecinătatea BisericiiHagiului se află Hala Traian, înălţată prin 1896 conformplanurilor arhitectului Giulio Magni, după secarea bălţilor careocupau întregul spaţiu până la întâlnirea cu uliţa Popa Nan. Nudeparte, între Popa Nan şi Delea Nouă, pe la 1880 era menţionată ovie, probabil un fragment din via care ocupa la acea dată porţiuneadintre strada Agricultori şi Şoseaua Mihai Bravu. Între aceste viise întindea mahalaua Delea Nouă, cu o biserică existentă în anul1774, când o menţionează banul Mihai Cantacuzino, dată anterioarăcelei din pisanie. Biserica avea un azil pentru bătrâni, de cares-a îngrijit Emanoil Protopopescu-Pake, şi o casă parohială în stilneoclasic, cele două clădiri fiind despărţite simetric declopotniţă. A scăpat urgiei înnoitoare doar biserica…
Până la intersecţia cu Şoseaua Mihai Bravu, pe odistanţă decâteva sute de metri, cu greu mai recunoşti ceva din trecut. Parteadreaptă este cu totul schimbată; se impunea doar o transformarecare să nu afecteze existenţa de două ori seculară a acestuicartier pitoresc, străjuit pe la 1880 de o moară de vânt aflatăchiar la barieră, astăzi in dreptul staţiei de metrou. Nueste unsimplu regret paseist.
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar încadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.Licenţiat în istorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cupeste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin","Magazin Istoric" şi la "Ziarul de Duminică". A publicat 1Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti şiImnurile naţionale la români. Este şi coautor al volumelorScurtăistorie a regalităţii înRomânia, Nicolae Ionescu. Bucureştii dealtădată, De la Vatican laIerusalim, Conspiraţiasecurităţii,Bucureştii în imagini în vremealui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
