Ziarul de Duminică

Doi români din diaspora la Art Yourself Gallery/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

23.06.2016, 23:48 57

Două expoziţii contrastante la Art Yourself Gallery, între 16 iunie şi 9 iulie:

Stories – Inas Al Soqi şi Contro Stiacciato – Marius Tănăsescu. Inas Al Soqi o artistă originară din Transilvania şi Marius Tănăsescu, originar din Sighişoara.

Inas Al Soqi locuieşte la New York, este licenţiată in  Fine Arts la Tufts University / School of the Museum of Fine Arts, Boston MA si Master in Art Business, la Sotheby’s Institute of Art, New York. Influenţele sale artistice îşi au originea în anii petrecuţi în România şi Kuweit, îmbinând arta tradiţională cu cea contemporană. Influenţele folclorice din cele două culturi se regăsesc în arta sa.

Recunoscută pentru colajele sale, Inas de asemenea lucrează în ulei, cărbune, print imprimat pe lemn, încercând să aducă împreună misterul şi viaţa reală în lucrările sale atât de complexe, dar elegante în acelaşi timp (foto 1-6).

Colajele sale exprimă banalul într-un context efemer al artei jucându-se cu simţurile şi expectanţele celor care privesc. Ea evocă un sentiment satiric de clasă, nobleţe şi sensibilitate prin vibrante juxtapuneri adesea ironice de modele, culori şi texturi. Imagini ale culturilor exotice, militarism colonial şi sexualitate feminină sunt folosite pentru a explora subiecte controversate, de la violenţa împotriva femeilor într-o societate patriarhală, la complexitatea relaţiilor într-o lume din ce în ce mai de-personalizata.

Marius Tănăsescu locuieşte la Montreal, uneori la Bucureşti, cu B.A. în Istoria artei la Université de Montréal, Canada şi Master de management cultural, ESC Dijon, Franţa.

Expoziţia sa, Contro Stiacciato, porneşte de la procedee „notariale” de tip timbru  sec (foto 7-13). Topirea zăpezii pentru un land art domestic contro-smithsonian, zoomorfizare pseudo-duchampiană prin metode mecanice. Donatello inventează în cinquecento o sculptură incizională, la limita desenului sau a gravurii. Un relief minimal, aproapte plat, stiacciato. Această tehnică depindea în mare măsură de modul in care răspund la lumină materialele pale, de tipul marmurei. Acum, o „strivire” în sens invers a hârtiei creează desene volumetrice la limita sculpturii şi a percepţiei obişnuite. Exerciţiu de desen cu mijloace „improprii”, în care animale şi  forme minimaliste coabitează în planuri neperspectivate. În 1970, Robert Smithson construieste Spiral Jetty în apele Marelui Lac Sărat, Utah. Ea a fost performată recent „by subtraction” într-o curte.

Proiectul continuă revizitarea diferitelor momente ale istoriei artei, de la tehnicile renascentiste, natură moartă până la pictură minimalistă, land art şi ready made, începute prin performanţe video în urmă cu câţiva ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO