SUA
În perioada postbelică, principalul obiectiv al politicii externe a Statelor Unite, ca şi al activităţilor sale informative şi de spionaj a fost contracararea pericolului, a influenţei Uniunii Sovietice. Formularea conţinută în "actul de naştere" al CIA, "The National Security Act" (1947), prevedea că Agenţia este autorizată să contracareze acţiunile care puteau periclita siguranţa naţională a SUA, formulare vagă care îi conferea mari posibilităţi de activitate. O definire de asemenea foarte "largă" a fost oferită de "Consiliul Securităţii Naţionale" (NSC), care autoriza CIA să desfăşoare "operaţiuni psihologice", în acest scop fiind creat "Oficiul de coordonare politică", condus de Frank Wisner, un "campion" al luptei împotriva pericolului comunist, de care a fost vorba şi în serialul nostru. Ulterior, în cadrul CIA, a fost înfiinţat un Serviciu naţional însărcinat cu organizarea de "activităţi clandestine", de culegere de informaţii şi a operaţiunilor acoperite.
S-a apreciat că desfăşurarea de asemenea acţiuni a contribuit la declanşarea unui adevărat "război mondial psihologic", în care CIA s-a angajat ca "Mare putere" a Războiului Rece.
"Negare plauzibilă"
"Perioda de aur" a operaţiunilor acoperite desfăşurate de SUA a fost aceea a preşedinţiei lui Dwight D. Eisenhower (1953-1961), când CIA, sub conducerea lui Allen Welsh Dulles, Agenţia s-a angajat în acţiuni menite să combată regimurile "neprietenoase" faţă de SUA, precum şi influenţa comunismului. În Europa, dar şi pe alte continente, în special în Asia. Ce mijloace stăteau la baza acestor acţiuni reiese din faptul că aproximativ 54 % din bugetul CIA era alocat pentru asemenea operaţiuni.
În ciuda dezastrului cu care s-a încheiat încercarea de sprijinire a atacului împotriva Cubei (1961), asemenea operaţiuni au continuat în zona Caraibelor, în Africa şi în Asia de sud-est. Uneori asemenea activităţi, cum au fost tentativele de asasinare a lui Fidel Castro sau a lui Patrice Lumumba au stârnit proteste internaţionale, faţă de care s-a adoptat politica "negării plauzibile" (!?)
Dar cea mai importantă opoziţie a întâmpinat-o organizarea unor asemenea operaţiuni din partea legislativului american, astfel încât, în perioada 1975-1976, un comitet al Senatului a adoptat o serie de măsuri care impuneau controlul asupra acestora, ca şi reducerea fondurilor alocate, rămase substanţiale. O măsură a Congresului (1980) a stipulat controlul preşedintelui şi a acestui organism asupra declanşării lor, care într-adevăr trebuiau să pericliteze siguranţa naţională, ca şi o mai strictă monitorizare a acestor activităţi.
În ce constau activităţile conţinute de aceste operaţiuni acoperite? Aria este foarte largă: de la sprijin militar la acţiuni de manipulare şi îndoctrinare ideologică, de la sprijin financiar pentru regimurile şi organizaţiile politice "prietenoase" la culegerea de informaţii secrete, mergând uneori până la tentative de asasinare şi folosirea de tehnici letale, aşa cum vom avea ocazia să arătăm în continuare. Un rol care poate fi apreciat ca pozitiv a fost finanţarea de către CIA unor posturi de radio (Radio Free Europe, Radio Liberty, Voice of America) care informau opinia publică despre politica Uniunii Sovietice în statele aflate în sfera sa de influenţă, contribuind la stimularea spiritului de rezistenţă a naţiunilor din interiorul acesteia.
"Un pact cu diavolul"
Primele operaţiuni sub acoperire organizate după al Doilea Război Mondial au fost în directă legătură cu situaţia şi perspectivele politice, militare create pe plan mondial. În primul rând, era necesară întărirea capacităţilor de apărare şi eventual de ofensivă ale Statelor Unite şi a celorlalte Puteri vestice faţă de potenţiala ameninţare a Uniunii Sovietice. Cea mai importantă acţiune de acest fel a fost "Operaţiunea Paperclip" ("agrafa de hârtie") care a avut drept scop folosirea potenţialului ştiinţific şi militar al Germaniei prin identificarea şi aducerea pe teritoriul Statelor Unite a celor mai importanţi specialişti din această ţară în vederea dezvoltării viitoare a capacităţii militare, dar şi ştiinţifice americane. În acelaşi timp, această operaţiune, începută chiar în ultima parte a războiului de către OSS şi continuată de avea drept scop anularea posibilităţii URSS şi a altor ţări (chiar aliate !) de a avea acces la asemenea informaţii care puteau afecta substanţial echilibrul de forţe din timpul Războiului Rece. A fost nevoie ca această operaţiune să aibă un caracter "acoperit", deci strict secret, şi pentru că o asemenea "colaborare" cu specialişti germani, unii dintre ei chiar cu simpatii naziste, care inventaseră arme ce făcuseră numeroase victime în rândul populaţiei civile din ţările Aliate, risca să creeze un adevărat scandal internaţional, proteste ale opiniei publice, nu mai vorbim din partea URSS (care, de fapt desfăşura, la rândul ei, asemenea operaţiuni). Deşi instrucţiunile preşedintelui Truman privind desfăşurarea "operaţiunii Paperclip" interziceau colaborarea cu persoane care aderaseră la ideologia nazistă, CIA a găsit mijloace să eludeze aceste prevederi, astfel încât unităţile militare americane care primiseră ordinul să identifice şi să aducă specialişti germani de marcă în SUA au acţionat eficient, între altele sub pretextul asigurării securităţii Statelor Unite şi a aliaţilor săi. Activităţile presupuse de găsirea (uneori nici nu a fost nevoie de aceasta, căci o serie de specialişti germani s-au predat din proprie iniţiativă pentru a evita să fie capturaţi de armata sovietică) au debutat chiar în 1945 prin "Programul Overcoast". Erau vizaţi mai ales specialiştii în domeniul armelor atomice şi al rachetelor, astfel încât cel mai valoros specialist german în acest sector, Werner von Braun, a fost transferat în Statele Unite, căpătând posibilitatea de dezvolte producţia de rachete pe care Statele Unite le vor folosi nu numai în cadrul programelor lor militare, ci şi spaţiale. Cât de amplu şi de eficient a fost acest program reiese din faptul că, până în 1947, au fost aduşi în SUA şi integraţi în diferite acţiuni de cercetare şi producţie nu mai puţin de 1.800 de specialişti - cercetători şi tehnicieni germani, din cele mai diferite domenii de la aeronautică la medicină, de la chimie la organizarea serviciilor de informaţii (Richard Gehlen). În acelaşi timp, a fost organizat transportul în Statele Unite şi de echipament tehnic, "Operaţiunea Lusty" ("viguros").
Este de apreciat că "Operaţiunea Paperclip" a dat un impuls substanţial dezvoltării în deceniul următor a diferite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei americane. Mai târziu au fost formulate critici aspre în legătură cu implicaţiile morale şi politice ale acestei colaborări, care poate fi echivalată cu un adevărat "pact cu diavolul", dar, ca şi în cazul altor operaţiuni acoperite, a fost invocat argumentul după care "Scopul scuză mijloacele"…
O operaţiune "anunţată"
Că Războiul Rece era o continuare a celui de al Doilea Război Mondial ne-o dovedeşte şi organizarea unor acţiuni acoperite. În aceste confruntări vechii aliaţi s-au transformat în adversari, cum este cazul "Operaţiunii Gold" ("Aur"), desfăşurată, la începutul anilor 1950, de CIA în colaborare cu Serviciul secret britanic, care a constat în săparea la Berlin, spre zona de ocupaţie sovietică, a unui tunel care să permită interceptare transmisiunilor Statului Major al armatei URSS. O acţiune similară a fost organizată şi la Viena ("Operaţiunea Silver"-"Argint"). Această operaţiune a fost totuşi un eşec datorită unor condiţii tehnice, dar şi faptului că Uniunea Sovietică fusese informată de iniţierea sa de "cârtiţa" George Blake, spion sovietic în Marea Britanie. Bineînţeles că URSS a anunţat opiniei publice demascarea acestei operaţiuni, condamnând declanşarea sa, deşi, la un moment dat, va organiza şi ea asemenea acţiuni.
Nicio altă operaţiune din această categorie, iniţiată la începutul anilor 1970, nu a avut mai mult succes. Este vorba despre "Operaţiunea Ivy Bells", care avea drept scop accesarea cablurilor de comunicare, prin care se transmiteau, între altele, informaţii privind evoluţia submarinelor sovietice. Această operaţiune a fost compromisă prin trădarea ei de către Ronald William Pelton, spion ("cârtiţă") a spionajului sovietic în Agenţia de Securitate Naţională.
Cruciada anticomunistă
Aria activităţilor desfăşurate de CIA s-a extins în mod simţitor în perioada Războiului Rece, cuprinzând din ce în ce mai mult domeniul politic. Corespunzător principalelor direcţii ale politicii externe a SUA, care avea drept componentă de bază combaterea influenţei comunismului, de fapt, a URSS, CIA s-a implicat în operaţiuni care aveau o asemenea prioritate, de cele mai multe ori în colaborare cu celelalte state membre NATO. Un exemplu în acest sens îl constituie "Operaţiunea Gladio", după denumirea unei arme folosite de soldaţii romani. De fapt, chiar Italia a fost "frontul" pe care s-a manifestat această operaţiune, vizând evitarea posibilităţii ca Partidul comunist din această ţară, având o reală influenţă, să câştige alegerile, ceea ce l-ar fi adus la putere. În această acţiune a existat o strânsă colaborare cu forţe şi partide de dreapta. "Operaţiunea Gladio" s-a extins şi în alte ţări, Belgia, Olanda, Austria, unde se pare că au fost constituite depozite de arme în vederea unui eventual atac al armatei sovietice. Nici până astăzi nu au fost dezvăluite toate detaliile acestei operaţiuni ultrasecrete.
Şi în late zone ale lumii, CIA a reacţionat la ameninţarea socialistă, chiar dacă aceasta era doar miza unui joc politic. În această categorie s-a încadrat "Operaţiunea Ajax"care viza, în 1953, în Iran, readucerea la putere a Şahului Mohamed Reza Pahlavi prin răsturnarea guvernului condus de Mohammed Mossadegh care folosea o retorică socialistă şi promisese unele măsuri anticapitaliste (etatizarea unor societăţi petrolifere străine). În acelaşi timp, se avea în vedere şi consolidarea unui regim apropiat de Puterile vestice, având în vedere că Iranul avea graniţă cu URSS. S-a mers până la stimularea unor revolte locale care au produs haos, astfel încât s-a reuşit, în cele din urmă, instaurarea regimului autoritar al şahului. Ulterior, SUA să plătească scump această măsură, căci, în 1979, a avut loc o revoltă populară care l-a răsturnat pe Şah , cu care ocazie a fost atacată ambasada americană, şi a deschis calea către instaurarea unui regim fundamentalist, antiamerican. De unde se vede, că analiştii CIA nu au reuşit întotdeauna să prevadă efectele pe termen lung ale "cruciadei anticomuniste" pe care o iniţiaseră, aşa cum o vor dovedi şi alte exemple din perioadele următoare.
Un "eşec politic"
Un exemplu similar a fost acela al Operaţiunii Mongoose" ("Mangusta")făcând parte dintr-un vast program cu care a fost însărcinată CIA în timpul administraţiei preşedintelui John F. Kennedy, începând din 1961, în vederea răsturnării regimului comunist condus de Fidel Castro, venit la putere printr-o revoltă populară în 1959 îndreptată împotriva dictaturii corupte a lui Fulgencio Batista. Acest program prevedea operaţiuni de propagandă, sabotaj, "război psihologic" , având drept scop final declanşarea unei revolte populare care să îl răstoarne de la putere pe Castro, mizându-se pe nemulţumirile populaţiei faţă de măsurile autoritare şi sărăcia care se instauraseră în Cuba. De fapt, principalul motiv care a dus la declanşarea "Operaţiunii Mongoose" era faptul că Stetele Unite nu puteau tolera existenţa în apropierea graniţelor sale a unui regim comunist, pericol care a fost accentuat de declanşarea, în 1962, a "crizei rachetelor" care va dovedi şi existenţa unei ameninţări militare sovietice.
De fapt, unul din cele mai importante obiective era asasinarea lui Castro care, la un moment dat, a devenit "ţinta nr. 1" a operaţiunii. Au fost imaginate diferite modalităţi de asasinare a liderului cubanez, unele dintre ele demne de a forma subiecte ale unui roman de spionaj, între care aceea de a-i otrăvi trabucurile pe care Castro le fuma, contaminarea îmbrăcăminţii sale cu tallium, răspândirea de substanţe halucinogene în timp de el îşi ţinea unul din discursurile sale de dimensiuni "astronomice". În unele din aceste tentative a fost implicată şi Mafia americană datorită faptului că regimul lui Castro desfiinţaseră cazinourile pe care aceasta le avea la Havana.
Şi totuşi norocul, vigilenţa organelor de securitate cubaneze şi probabil şi modul amatoristic în care acţionaseră agenţii CIA au făcut ca Fidel Castro să supravieţuiască, obţinându-se, de fapt, şi în acest caz, efectul invers - impresia invulnerabilităţii sale. În tot cazul, Castro i-a supravieţuit celui care declanşase operaţiunea împotriva sa, preşedintele Kennedy, devenind unul din cei mai longevivi lideri politici contemporani.
Dar ceea ce avea să dovedească erorile "Operaţiunii Mongoose" a fost eşuarea atacului purtat de forţe ale emigraţiei cubaneze în aprilie 1961, la Bay of Pigs, antrenate şi înarmate de CIA, în vreme ce armata lui Castro se bucurase de sprijinul forţelor armate ale statelor socialiste.
Cei mai mulţi analişti consideră că "Operaţiunea Mongoose" a fost, în primul rând, un "eşec politic" care dovedeşte că nu întotdeauna asemenea acţiuni pot "schimba faţa lumii", nici măcar a unei părţi din ea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
