Continuam publicarea de fragmente din antologia intitulata "A Treia Forta: Economia libertatii - Renasterea Romaniei profunde" in pregatire la Editura Logos. Antologia va fi lansata, in prezenta coordonatorului ei, profesorul si economistul american John Medaille, pe 26 noiembrie 2009, la Sala Rapsodia din Bucuresti, in completarea spectacolului "Toti cinci" al Companiei Dan Puric. Cartea schiteaza doctrina economica a miscarii personalist-conservatoare si este rodul mai multor autori de prestigiu. (Pentru usurarea lecturii, am eliminat notele de subsol).

Politica industriala

1. Lipsa de viabilitate a sistemului existent

Actualul model industrial, intruchipat de Alfred Sloan, fost presedinte al General Motors, si proslavit de Alfred Chandler, este bazat pe piete enorme si pe masinarii costisitoare configurate pentru fabricarea unui produs anume. Singura modalitate de a mentine scazute costurile pe unitate ale acestor masinarii este productia pe scara larga si la capacitate maxima. Abia dupa ce productia a fost realizata intervine preocuparea de a-i determina pe oameni sa cumpere (asa-numita distributie de tip "supply-push", de fortare a aprovizionarii). Industria sloanista, in baza "Principiilor de contabilitate general acceptate", produce bunuri pentru a fi vândute din stoc, indiferent daca exista sau nu comenzi si daca produsul este sau nu functional. Procentajul produselor nevandute atinge dimensiuni astronomice. O astfel de industrie, ca sa poata functiona, urmeaza un model de afaceri bazat pe creditul de consum si pe deprecierea planificata. Asa cum l-a descries Ralph Borsodi, sistemului de distributie de tipul "supply-push", cerut de productia de masa de tip sloanist, ii revenea o sarcina echivalenta cu aceea de a face apa sa curga in amonte. In general, logica sistemului este strabatuta de sugestia hipnotica din Vajnica Nume Noua: "Mai bine sa distrugi decat sa dregi", "Mai multa cârpaceala, mai multa saraceala".

Sloanismul - s-o spunem pe sleau - si-a dat duhul, dar cadavrul sau nu a inceput inca sa se imputa. Industria care ia nastere de partea cealalta a Crizei va fi opusul sloanismului. Va fi o economie a unitatilor industriale mici, menite sa deserveasca pietele locale.

Cel mai apropiat model existent de productie industriala sustenabila ne este oferit de Emilia-Romagna. In aceasta regiune de 4,2 milioane de oameni, cea mai prospera din Italia, industria este bazata pe "retelele de productie flexibile" ale micilor firme care tin locul fabricilor enorme sau corporatiilor integrate pe verticala. Utilaje de mici dimensiuni, multifunctionale, sunt integrate in productia artizanala, putand fi mutate frecvent intre diferitele linii de productie. Este un model de productie adaptat cererii: marfuri fabricate la comanda, care elimina in mare parte costurile legate de stocuri. Atat canalele de aprovizionare cat si piata de desfacere sunt preponderent locale. Economia locala nu este predestinata ciclului avant-prabusire. Cresterea economica exploziva urmata de criza este cauzata de supraproductia necesara pentru a mentine scazute costurile pe unitatea de produs, fara a tine seama de cerere. Desi o mare parte a productiei realizate in Emilia-Romagna merge la export, in cazul unei prabusiri a economiei globale, industriile acestei regiuni ar suferi mult mai putin decat cele din SUA. Beneficiind de o productie la scara mica si de furnizori locali, trecerea la o productie destinata satisfacerii necesitatilor locale ar fi relativ usor de realizat. Salariul mediu in Emilia-Romagna este aproape dublu decât in restul Italiei, cam 45% din valoarea PIB-ului fiind creata in intreprinderi aflate in proprietate cooperatista.

Nesustenabilitatea vechii structuri corporatiste apare cu evidenta in industriile culturale. Modelul de afaceri, bazat pe copyright, al vechilor dinozauri corporatisti, pur si simplu nu mai poate supravietui intr-un mediu in care echipamentul si capitalul necesare inregistrarii, digitalizarii, podcasting-ului, graficii si editarii computerizate sunt la indemâna persoanelor individuale. Un mediu in care bittorentii si incriptarea puternica transforma copyright-ul intr-o practica depasita. Initial, cerberii corporatisti si-au datorat puterea imensei nevoi de capital necesar pentru a demara un ziar, o statie de radio sau un studio de inregistrare. Utilizand tehnologia secolului XX erau necesari sute de mii de dolari. Functia principala a corporatiei traditionale era sa administreze mijloacele de productie, sa angajeze forta de munca si sa o supravegheze pentru a avea siguranta ca aceasta actioneaza in interesul corporatiei. Astazi, dimpotriva, elementul de baza al editarii computerizate, prelucrarii sunetului sau podcasting-ului este computerul personal, care se gaseste in mai mult de jumatate din gospodariile nord-americane. Mediul reticular, combinat cu nesfarsite varietati de software ieftin pentru crearea si editarea continutului fac posibil ca un amator sa produca la nivelul de calitate asociat odinioara giganticelor edituri si case de discuri. In acest mediu, singurul lucru care mai impiedica vechea informatie si dinozaurii din mass media sa se prabuseasca sunt asa-numitele drepturi de "proprietate intelectuala" - care, iata, devin imposibil de respectat.

In industriile informatice si culturale, unde echipamentul de baza necesar productiei este disponibil tuturor, iar reteaua face inutila existenta managementului, s-ar putea ca productia autoadministrata, prin cooperare intre egali sa inlocuiasca vechile ierarhii. In domeniul muzicii, al editarii si al programarii va domina productia prin cooperare intre egali, dupa modelul Linux. Cum este posibil sa realizezi valoare dintr-o productie de tip "open-source" cu costuri de reproducere zero? Raspunsul ni-l sugereaza modelul de afacere Red Hat, Phish sau Radiohead. Red Hat, un distributor Linux, nu poate face bani din drepturile de proprietate asupra software-ului, dar castiga foarte bine din asistenta acordata clientului si personalizarea produsului. Phish ofera gratis muzica, produsul sau de baza, dar castiga din vanzarea biletelor de concert si concesiuni. Radiohead permite incarcarea gratis de pe site a unui album de muzica cuplata cu o colectie de contributii voluntare via PayPal…

Suntem martorii unei schimbari revolutionare: economia informala incepe sa fie mai competitiva decat cea salariala, o situatie pe care marii proprietari de acum doua sute de ani nu si-ar fi putut-o imagina nici in visele lor cele mai negre. Cresterea rapida a tehnologiilor pentru productia casnica din secolul al XX-lea, bazata pe utilaje de mici dimensiuni, actionate electric, si noile forme de cultivare intensiva a pamantului au schimbat radical balanta dintre marea si mica productie in privinta eficientei. Ralph Borsodi aratase acest lucru cu optzeci de ani in urma, dar potentialul unor utilaje multifunctionale mici si ieftine a schimbat si mai mult balanta.

Problema este ca modelul de afaceri bazat pe costuri reduse, pe care l-am descris ca fiind caracteristic economiei informale, este, din nenumarate motive, ilegal. Sa luam drept exemplu deschiderea unui restaurant/berarie. Trebuie sa cumperi o licenta extrem de scumpa pentru a putea vinde bauturi spirtoase precum si o plita de uz industrial, masina de spalat vase etc. etc. Un asemenea capital initial poate fi asigurat doar de un salon incapator si cu un personal numeros la bucatarie - iar asta inseamna ca trebuie sa ai restaurantul mereu plin, altfel cheltuielile te mananca de viu. Marile costuri initiale si cele de intretinere nu-ti permit sa incepi modest, cu doar cativa banuti. Iata de ce restaurantele inregistreaza o rata atât de mare a falimentelor. Este ilegal sa folosesti capacitatile suplimentare din gospodarie, pe care le detii oricum, dar nu le folosesti din cauza reglementarilor legate de "zonare" si "siguranta", care fac imposibila obtinerea din vanzari "de la domiciliu" a unui venit suplimentar de cateva mii de dolari. Daca iti deschizi acasa o mica afacere, asta in cazul in care iti poti permite, nu-ti da mana sa obtii doar cateva mii de dolari profit pe an intrucat statul iti cere o capitalizare la nivelul unei afaceri pe scara larga.

Nimic nu este intamplator. Principala functie a licentelor si reglementarilor legale este sa mentina la un nivel inalt cerintele minime de capitalizare asa incât oamenii sa nu poata sa-si asigure o parte majora a nevoilor de subzistenta, sa nu poata produce pentru ei insisi sau unul pentru celalalt, fara intermediari. Dupa cum am vazut, modelul economic pe care l-am descris in partea a doua ar putea avea multe efecte minunate. Dar din perspectiva acelora care controleaza sistemul capitalist de stat, toate acestea sunt efecte rele.

Vestea buna este ca, sa o spunem din nou, toate aceste masuri artificiale care impiedica intrarea pe piata n-au cum sa fie puse in practica. Oricum, odata cu adancirea crizei, guvernele isi secatuiesc resursele, asa incat aplicarea reglementarilor legale privitoare la "zonare" si "licente" va fi plasata in coada listei de prioritati.

(Trad. de Ovidiu Hurduzeu)

Kevin Carson: ganditor politic nord-american. Mutualist, autor a numeroase articole in presa scrisa si electronica, ca si al volumelor The Iron Fist Behind the Invisible Hand (2002), Studies in Mutualist Political Economy (2007) si Organization Theory: A Libertarian Perspective (2008).

In 1941, Prairie Farmer (Fermierul din preerie), cea mai veche revista americana cu tematica agricola, sarbatorea o suta de ani de la infiintare. Coperta numarului omagial prezenta imaginea emblematica a "noului" fermier: inalt, tanar, bine legat. Hainele de oras inlocuisera salopeta incomoda, iar palaria din fetru pe cea de paie. In descrierea desenului, se aminteste ca fermierul din imagine este "cetatean puternic, istet, prietenos, un vizionar care sta pe un ogor de aur". Demn de remarcat: nici un cal sau magar nu se vede pe acel ogor de aur. In locul lor, un tractor care ara. "Utilajele moderne i-au indreptat fermierului spinarea", se mai spune optimist. si mai semnificativ, o reclama de pe partea interioara a copertii o infatiseaza pe nevasta fermierului: zvelta, imbracata in haine elegante, radioasa, langa cei patru copii, iar, in fundal, imaginea sotului pe tractor. In reclama se afirma: "Fiecare nou echipament MM pus in actiune la ferma ta te apropie de LIBERTATE si de tinerele vlastare pentru care muncesti pamantul". Pe vremea aceea, fermierii americani si familiile lor numarau vreo 29 de milioane de suflete. O ferma medie avea 160 de acri.

Coperta revistei Prairie Farmer din septembrie 2007 prezinta o fotografie a descendentului ocupational al acestui arhetipal fermier industrial. Fermierul secolului al XXI-lea este destul de in varsta si cam pantecos, din lipsa de exercitiu fizic; sta alaturi de unicul sau fiu si munceste cei 1700 de acri semanati cu porumb. Datorita subventiilor pentru etanol, "o mare parte dintre ogoare sunt pregatite sa ofere recolte din ce in ce mai mari de porumb". In total, fermierii americani si familiile lor numara mai putin de 2,5 milioane de suflete, cu 91 la suta mai putin decat cifra din 1941; fermierul de rand are de obicei 65 de ani. Agricultura industriala si-a atins scopul: nu libertate si multi copii, ci eficienta prin inlocuirea oamenilor cu masina.

Dar, chiar la apogeul megafermei, ceva nou - si totusi foarte vechi - se pune in miscare. Agricultura industrializata pare "sa nasca" nu o alta himera de bioinginerie sau o supermasina, ci agrarianismul, o abordare umanista a agriculturii care va reface legatura oamenilor cu pamantul. Viitorul agriculturii nu pare sa fie de partea monopolistilor, a speculantilor si a marilor afaceri agricole. Mai degraba vom fi martorii unei renasteri a agriculturii centrate pe familie. Aparent, ar parea sa fie unul dintre cele mai improbabile evenimente ale secolului XXI. In acelasi timp, dupa afirmatiile entuziaste ale expertului Eric Freyfogle, "agrarianismul ia din nou avant" iar "caile si virtutile agrariene reapar in cultura americana". In mod surprinzator, exista dovezi in sprijinul acestor afirmatii.

Ce este agrarianismul? Poetul, romancierul, eseistul si fermierul Wendell Berry - cea mai puternica voce agrariana a Americii - descrie aceasta viziune asupra lumii ca fiind opusa ideii de industrialism. Economia industriala, scrie el, constituie cultura unei "iubiri de-o noapte". "M-am distrat grozav", spune iubaretul, adept al industriei, "dar sa nu ma intrebi cum ma cheama". Agrarianismul se bazeaza, in schimb, pe o cultura definita de casatorie, un legamânt pe viata intemeiat pe grija unuia fata de celalalt. Brian Donahue subliniaza cerinta ca "agricultorii sa-si cultive pamantul in primul rand pentru a-si asigura o viata de familie sanatoasa". Lynn Miller, editorul si directorul lui Small Farmer's Journal, spune ca agrarianismul se bazeaza pe doua principii: "In primul rand, asigurarea traiului familiei fermierului si in al doilea rand cautarea mijloacelor de intrajutorare intre rude, prieteni, vecini".

Cheia construirii unor gospodarii agrare sanatoase, sustine Berry, este sa revalorizam atat munca gospodarului, cat si pe cea a gospodinei. Munca gospodarului este "munca unui barbat casnic, un barbat care a acceptat lanturile gospodariei sale". Gospodarul este "grijuliu si smerit", gata "sa pastreze, sa chiverniseasca, sa faca sa dureze, sa conserve". In sistemul de agricultura industriala, cultivarea pamantului a fost inlocuita de o ingusta "stiinta a solului"; in locul cresterii animalelor, care presupune "recunoasterea faptului ca animalele pe care le ingrijim sunt fiintele de langa noi" s-au dezvoltat "stiinta zootehnica" si "fabrica de crescut animale care… este o viziune a iadului". Chiar si "arta superioara si esentiala a gospodinei" a cedat locul in universitati "unei stiinte a familiei si a consumatorului". Agrarianismul inseamna sa revigorezi gospodaria familiala ca pe un "centru al productivitatii economice", redandu-le femeilor si barbatilor sarcinile lor naturale si necesare.

Adeptii agrarianismului contemporan subliniaza slabiciunea agriculturii industrializate. Cel mai important aspect este incapacitatea din ce in ce mai mare a fermelor de tip intensiv de a fi competitive pe piata libera. Gene Logsdon din Ohio amintea ca in anul 1999 aproape jumatate din venitul fermierilor americani provenea din subventii guvernamentale. Altfel spus: "Aproape nici unul dintre fermierii din Midwest nu traieste din agricultura", ca sa se descurce au nevoie de subventii de la stat, de mosteniri, de investitii sau de un serviciu in alt sector.

Un alt fenomen cu impact la nivel local a fost rapida dezvoltare in toata tara a pietelor agricole. In 1994 existau 1.755 de piete; in 2007, 4.385, o crestere de 150 la suta. Aceasta forma de comert direct il elimina pe faimosul "intermediar" din procesul de distributie si incurajeaza productia locala. Aproape 20.000 de fermieri americani isi vand produsele exclusiv in acest fel.

S-a nascut si o alta forma de comert direct, de la fermier la consumator: agricultura sprijinita de comunitate (ASC). Este o metoda de cooperare dintre producator si consumator prin care se asigura produse de calitate. Se pare ca isi are originea in Germania, Elvetia si Japonia anilor '60. Ideea a fost adusa in America in 1984, cand Jan Vander Tuin din Elvetia s-a alatu­rat lui Robyn Van En din Great Barrington, Massachusetts, pentru a crea Indian Hill Farm. ASC-ul se bazeaza pe o intelegere intre un fermier si un grup de actionari, care ii dau cultivatorului, spre sfarsitul iernii, o suma negociata, aceasta in schimbul promisiunii ca actionarii vor primi saptamanal, din iunie pana in octombrie, o cutie cu produse. Pe baza acestui contract de tip "risc si recompensa", consumatorii primesc ceea ce fermierul a produs. Spre deosebire de sistemul de vanzare catre abonati, ASC-urile nu le garanteaza actionarilor o anumita cantitate sau un anumit tip de hrana; ei investesc in intreaga ferma si primesc din recolta obtinuta in fiecare sezon. ASC-urile exprima, mai ales, un "stil de viata". Majoritatea sunt dedicate agriculturii biologice, cultiva varietati rare, nedestinate comercializarii, folosesc munca volunta­rilor si a celor care vor sa invete, organizeaza "Zile ale recoltei" si alte actiuni de acest gen si ofera cutii cu alimente nevoiasilor.

In SUA si Canada, o actiune la un ASC tipic costa intre 350 si 500 de dolari; marimea ASC-urilor variaza de la 5 pana la aproape 1.000 de actionari. Sistemul le furnizeaza fermierilor capitalul necesar si elimina riscurile legate de piata si de vreme rea. In schimb, fermierul se poate concentra asupra calitatii recoltei si ingrijirii atente a solului. Intrucat costurile de distributie sunt mici (lazile cu produse sunt trimise doar in cateva puncte), produsele ASC-urilor au un pret competitiv. S-a estimat recent ca exista in prezent intre 1.300 si 3.000 de ASC-uri in America de Nord.

www.isi.org
(Trad. de Ovidiu Hurduzeu)

Allan Carlson: presedinte al Centrului Howard pentru Familie, Religie si Societate (Rockford, Illinois). In anul universitar 2009-2010 este Visiting Professor la Hillsdale College si la Catholic University of America. A publicat 10 volume, printre care: Third Ways: How Bulgarian Greens, Swedish Housewives, and Beer-Swilling Englishmen created Family Centered Economies… and Why They Disappeared (2007); Conjugal America: On the Public Purposes of Marriage (2006); The 'American Way': Family and Community in the Shaping of the American Identity (2003); The New Agrarian Mind: The Movement Toward Decentralist Thought in Twentieth Century America (2000).