Din momentul cand e conceputa si pana e rasfoita, citita, uitata pe un raft sau aruncata la gunoi, cartea trece prin mainile mai multor oameni. Scriitorul este cel care o scrie, editorul e cel care o pregateste pentru tipar, tipograful este cel care o multiplica, librarul e cel care o vinde. La capatul lantului mai apare, uneori, bibliotecarul, a carui prezenta nu influenteaza insa deloc pretul cartii. Toti ceilalti, in schimb, participa la crearea produsului numit carte si, ca atare, isi aroga o parte din castig.
Din pacate, primul si cel mai important, din punctul de vedere al multora, scriitorul, fara de care obiectul n-ar exista, este si cel mai nedreptatit. Ar trebui sa primeasca (dupa cum este stipulat in mai toate contractele) intre 8 si 10 la suta din pretul fiecarei carti vandute. O suma ridicola, prin comparatie cu ce se intampla in alte parti. Uneori, insa, scriitorul nu primeste nimic. Tipografia capata partea cu care isi acopera cheltuielile de tipar, plus, in mod cert, un oarecare profit. Librarul cere intre 30 si 50 la suta din pretul cartii – si asta in conditiile in care nu plateste la primirea marfii, ci dupa vinderea ei, iar daca respectiva institutie nu reuseste sa vanda cartea intr-un anumit interval, o returneaza. Castig garantat, fara nici un efort! Editorului ii ramane cam intre 5 si 10 la suta din profit, uneori mai mult. Impartirea atat de stramba a profitului arata limpede ca scriitorul, cu foarte mici exceptii, nu poate trai din vanzarea cartilor sale, fiind obligat sa aiba si o alta meserie. O carte buna se scrie in cel putin un an, dar cum la noi tirajele sunt de regula foarte mici, acel eventual platit 10 la suta din acel eventual castig pe care i l-ar asigura cartea vanduta e de departe insuficient traiului.
Situatia este radical diferita in alte parti, desi sistemul arata aproape identic. Spun „aproape" pentru ca pe lantul aparitiei cartii mai exista un personaj, extrem de important: agentul literar. Acesta preia manuscrisul si se ocupa de tot ce urmeaza: bate la portile editurilor, obtine cel mai bun contract, face planul de promovare s.a.m.d. Fireste, in schimbul unui beneficiu. Dar in vremea cat agentul rezolva problemele practice, scriitorul este scutit de batai de cap si se poate gandi o alta carte. Iar un agent literar se ocupa simultan de mai multi scriitori. Nu stiu de ce o asemenea meserie nu s-a implantat si la noi. Ar fi benefica din mai multe motive: scriitorul ar fi degrevat de o droaie de probleme neplacute (la care, de regula, nici nu se pricepe); profitul de pe urma cartii ar fi impartit mai echitabil; un mare numar de veleitari poate n-ar mai aparea pe rafturi cu aberatiile pe care le-au conceput in nopti de nesomn. In plus, existenta lui ar fi o mare dovada de profesionalism. Dar cum celelalte verigi ale lantului sunt in foarte multe cazuri total neprofesioniste, nu ma mira ca agentul literar intarzie sa apara si sa se impuna.
STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista „Lumea", a condus, dupa 1989, revistele „Lumea", „Zig-Zag", apoi ziarul „Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
