În parcul acela imens, într-o seară,
oamenii vineţi, fără plămâni,
scriau lapidar, cu ambele mâini,
un cuvânt pe un petec de ceară.
Cuvântul acela suna: ftizie.
Fiecare însă-l scria diferit,
cu acelaşi condei de lemn înnegrit
şi-aceeaşi nesănătoasă beţie.
Cei ce-aşteptau să le vină rândul
mureau fără cei dinaintea lor.
Ca un pumnal, condeiul
se îndrepta spre pieptul tuturor,
în locul plămânului sec, străpungându-l.
Când oamenii vineţi piereau,
umbrele lor, aiurând se-ntorceau
în sanatoriul din parcul imens şi gol.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
