Citarea Elenei Popea (uneori si Popeea) laolalta cu artisti ca Tache Soroceanu, Petre Remus Troteanu sau Horatiu Dimitriu, cu o biografie greu de documentat si a caror opera e atat de dispersata si inaccesibila ca poate fi doar ghicita, intuita si eventual reconstituita din lucrari de toata mana, pare o stangacie. Daca nu si o proba de incompetenta.
Elena Popea a avut o mare retrospectiva la Cluj, in 1975, si un catalog foarte bun, intocmit cu tot devotamentul de Maria Chira si Gheorghe Mandrescu. Cu cativa ani inainte, in 1968, Maria Dumitrescu publicase, la Meridiane, o mica monografie. Despre pictorita au referit cu multe elogii toti criticii influenti ai perioadei interbelice, iar articolele au fost retiparite in culegeri. Negoita Laptoiu ii dedica un capitol intr-una din foarte amanuntitele sale antologii de studii asupra artei din Transilvania (Incursiuni in plastica romaneasca, Ed. Dacia 1987). Elena Popea figureaza, de asemenea, cu cateva reproduceri si aprecieri favorizante in cea mai circulata dintre istoriile artei noastre, "Pictura romaneasca in imagini" precum si in alte tomuri de interes. In volumul "Pictura romaneasca interbelica" (Ed. Meridiane, 1996), Amelia Pavel ii scria fisa biografica, dimpreuna cu consacratii epocii. Cu toate acestea, Casa de licitatii Alis n-a primit intre anii 1995-2001 decat patru panze de Elena Popea, iar strigarile au fost mai degraba mici, fara un impact asupra cotei. Daca nu putem conchide cu privire la uitare, putem in schimb sa discutam raportul abordabil-accesibil.
E nevoie de o anumita straduinta ca sa ajungi la tablourile Elenei Popea. Nici unui muzeograf nu-i e usor. In nota la reproducerea "Targ la Bran", din Catalogul Muzeului de Arta Cluj Napoca, unde Elena Popea figureaza cu 13 tablouri, se spune ca "lucrarea nu a fost catalogata la organizarea retrospectivei fiindca a fost desoperita dupa tiparirea acestuia". Ce inteles are cuvantul descoperire, realizam citind definitia din "Enciclopedia Romaniei (Cugetarea)" a lui Lucian Predescu: "Popea, Elena, pictor, reprezinta intre artistii nostri curentul ultramodernist. Traieste la Paris".
Un bun cunoscator al artei noastre, dar si al artei europene, trait vreme de un deceniu la Paris si avand de-acum o stare din comertul cu tablouri, a adunat, din galeriile si targurile frantuzesti, un numar de lucrari ale artistei, socotind, dupa cartile pe care le-am pomenit, ca va obtine bani buni pe ele la Bucuresti. La fel procedase cu unele tablouri de Pallady si Petrascu si avusese succes. Ca si Pallady, Elena Popea a lucrat timp de patru decenii mai mult prin strainatati. Negustorul a esuat. Valabila, in cazul Pallady si Petrascu, speculatia n-a mers si la Elena Popea. Si nu fiindca la Bucuresti nu se stia de ea. Interesanta ca pictura de artist autodidact, care s-a scolit amestecat, in 1906 in Germania, cu Angelo Jank si Karl Jacob Jordan, dar si cu "domnisoara Carolina Kempter in colonia sa de vara", apoi, in 1909, cu Lucien Simon, la Paris si, tot aici, in 1922 cu AndrAé Lhote, opera Elenei Popea are trimiteri la tot ce-i mai emancipat in preocuparile spirituale ale continentului. Intrucat Elena Popea a calatorit in permanenta, trimitand in tara tablouri, la Saloanele Oficiale indeosebi, Viorica Andreescu si-a centrat afectuosul articol din "Studii si cercetari de Istoria Artei" (I/1968) tocmai pe acest motiv, al peregrinajului (Insemnari despre o pictorita calatoare) si nu pe conditia de pictorita "ultramodernista". De altfel, astazi nici nu-i percepem imaginile ca odinioara, apropiate bunaoara de metoda unui Vlaminck. Faima Elenei Popea vine si din aceea ca, expediind frecvent tablouri la Bucuresti, a expus sustinut si in toate manifestarile care fac numele in Franta: la Salonul Independentilor, la Muzeul Jeu de Paume si chiar la Londra, la Galeriile Claridge, prezenta in contul careia comentatorii din presa britanica au observat ca e "un inteligent urmas al lui CAézanne". Din 1935, consecinta a prieteniei cu un scriitor norvegian de notorietate, pictura sa cunoaste si o voluta nordica. Urmata, in curand, de una orientala. E foarte greu de spus pe unde n-a voiajat si n-a pictat Elena Popea. Tablourile sunt imprastiate in cele patru vanturi si ar fi trebuit sa le gasim si-n cataloagele licitatiilor de arta internationale, respectiv ADEC sI AKOUN. Dar nu le gasim. Daca s-ar putea organiza si in Capitala o retrospectiva Elena Popea, nu-i deloc sigur ca aceasta va cuprinde marile sale realizari. Nu le stim. Si, foarte probabil, nu le vom vedea prea curand. Prin ce colt de lume vor fi existand?
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
