Ziarul de Duminică

Elisabeta, o regină pentru România (III). „Mama răniţiilor”/ de Ion Bulei

Elisabeta, o regină pentru România (III). „Mama...

Autor: Ion Bulei

16.06.2016, 23:58 135

Începe războiul ruso-româno-turc. Pentru ruşi un alt război cu Semiluna, pentru români războiul independenţei. La 25 iunie 1877, Elisabeta e alături de soţul ei, la Ploieşti, în întâmpinarea ţarului Alexandru şi a înalţilor demnitari ruşi. Face faţă admirabil tuturor desfăşurărilor de protocol. „Sunt mândru de Elisabeta, scrie Carol tatălui său, Karl-Anton, pentru că ştie să îşi asume îndatoririle într-un mod fermecător. Ţarul, Marii Duci, toţi ruşii sunt încântaţi de ea.” Când trupele române trec Dunărea, Elisabeta cere în Germania  opt medici militari prusaci, cinci călugăriţe albertine  şi se duce pe front pentru a-l ajuta pe Carol Davila să organizeze un serviciu militar de urgenţă. În ţară îşi stabileşte cartierul ei general  în Sala tronului de la Bucureşti. Aici doamnele din marea aristocraţie (între ele dna Cantacuzino, Maria Rosetti-Roznovanu...), alături de femei din popor, pregătesc pansamente, tifoane, cămăşi, cearşafuri. Cu sprijin financiar pe care principesa îl obţine de la Curţile germane organizează două barăci care puteau adăposti 100 de paturi fiecare. Ziarele româneşti încep s-o numească „mama răniţilor”. Şi Elisabeta îi scria fericită lui Carol: „Războiul ne va  aduce multe avantaje şi va spori enorm prestigiul poziţiei noastre faţă de români şi de Europa.”

Întoarcerea la pace înseamnă pentru Elisabeta şi întoarcerea la problemele ei dificil de rezolvat. Avea 35 de ani. Şi tot nu avea copii. Chestiunea succesiunii dinastice preocupa partidele politice din ţară. Dar preocupă şi diplomaţia Puterilor Centrale.   La 26 iunie 1891 Wilhelm al II-lea îi scria lui Leopold von Hohenzollern, tatăl lui Ferdinand: „După veştile care mi-au parvenit de la Bucureşti afacerea asta (e vorba de povestea stârnită de Elena Văcărescu) a provocat o mare şi unanimă consternare; este vorba de viitorul fiului tău şi de menţinerea dinastiei de Hohenzollern (în România) a cărei prăbuşire ar avea urmări grave pentru imperiul meu, pentru marii mei aliaţi şi chiar pentru principiul monarhic. De aceea am toată încrederea în tine că te vei folosi de toată influenţa pe care o ai faţă de fratele tău şi toată autoritatea părintească faţă de fiul tău pentru a împiedica această căsătorie, la a cărei condamnare te îndeamnă sentimentele părinteşti aşa cum pe mine mă îndeamnă în egală măsură atât sentimentele de şef al întregii Case de Hohenzollern, cât şi cele mai serioase consideraţii politice.” Împăratul german o acuza pe Elisabeta de fantezie umanistică şi poetică, cu uşoare nuanţe de nimfomanie, iar pe Carol de disponibilitate pentru compromis cu oameni politici care întreţineau raporturi cu Rusia (împăratul german, prost informat, făcea referire la oamenii politici conservatori de sub şefia lui Lascăr Catargiu). Pe marginea unui raport trimis de Bulow, ministrul german la Bucureşti, din 1 iunie 1889, Wilhelm al II-lea nota că regina Elisabeta ar trebui închisă „într-o celulă cu pereţii tapisaţi!” , sau recomanda principelui Carol s-o interneze „într-un ospiciu, unde se fac tratamente cu apă”. Pe marginea unui alt raport, din 15 iulie 1889, scria că regina Elisabeta era „un ciorap albastru”  (un fel de femeie savantă, dar lipsită de feminitate) şi „fustele n-au ce căuta în politică, nici chiar când poartă ciorapi albaştri”, sau, la 14 aprilie 1889, „în orice nenorocire cherchez la femme!”. De altfel, exprimările lui Wilhelm al II-lea referitoare la personaje sau situaţii legate de România şi români nu sunt puţine sau mai puţin tranşante. Sorin Cristescu, cel care a studiat corespondenţa germană aflată la Arhivele Statului, la Academie sau în arhivele de la Sigmaringen, citează multe altele. Mai preluăm un comentariu al lui Wilhelm al II-lea pe marginea îngrijorării lui Carol pentru sănătatea şubredă a lui Ferdinand: „La Postdam rezista foarte bine şi călărea fetele încât era o plăcere să-l vezi”. Părerile nu prea bune pe care le avea kaizerul despre Ferdinand nu l-au împiedicat să vină la logodna lui cu frumoasa Maria, nepoata reginei Victoria, şi să-i fie naş (de la ceremonia religioasă a căsătoriei, reţinem frumoasa slujbă a pastorului Lohmann, încheiată cu jurământul lui Rut către Naomi din Vechiul Testament: „Încotro vei merge tu, voi merge şi eu şi  unde vei rămânea tu, voi rămânea şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi îngropată”).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO