Ziarul de Duminică

Emil Brumaru - 69

Emil Brumaru - 69
18.01.2008, 20:01 140

Sigur, v-ati si gandit la prostii... Ce e drept, buclucasa cifra, atasata oricarui alt nume de scriitor, ar crea un efect grosier, vulgar. In cazul autorului Infernalei comedii insa, chiar poemele sunt cele care te indeamna sa marchezi implinirea acestei rotunde si simbolice varste.

Oficial pe 1 ianuarie, neoficial chiar de Craciun, marele poet a bifat insinuanta cifra. Nelamuriti? Cercetati-i blogul (www.hobbitul.ro) si veti gasi deslusiri: "Mama mi-a spus ca, de fapt, m-am nascut pe 25 decembrie 1938. Tata mi-a spus ca, pentru a fi luat cu un an mai tarziu la armata, nasterea mi-a fost declarata la Primaria din Bahmutea (judetul Tighina) pe 1 ianuarie 1939".
Acum, sigur ca nu un articol de critica literara intentionez sa scriu; e inca mai greu sa ii incropesc un portret poetului. Nu imi imaginez Iasiul fara Emil Brumaru. Inainte sa il cunosc, il pandeam ca un detectiv si imi placea alura sa de ins mereu iesit din peisaj, cumva abulic. Prima oara cand am vorbit, a fost cam neplacut, in ceea ce ma priveste. Eram colegi in redactia unei reviste care a aparut, in conditii foarte elegante, cam un an: Insemnari iesene. Si, fireste, m-a luat tare: ca cine sunt, ca ce caut eu acolo, ca ce fac, ca ce dreg... Parea un test, pe care sper ca l-am trecut. Am ajuns sa-l indragesc, nu numai pentru ca poetul Emil Brumaru era de mult unul dintre favoritii mei, ci si pentru ca mi-am dat seama ca este un mare timid si un sensibil - slabiciuni pe care incearca sa le ascunda sub o masca de mofluz, de imbufnat. Brumaru are mai mereu aerul unui copil care a fost prins la borcanul cu dulceata sau la putina cu smantana. Are o manie copilaroasa de a se juca permanent, de a-si ricana conlocutorul. Pe de alta parte, are un simt al detaliului la care, mai ales atunci cand s-a intamplat sa contemplam vreo silueta gratioasa, nu am avut cum sa raman impasibil. Dincolo de asta, Emil Brumaru are un adevarat cult pentru femeie. Nu pentru femei, caci nu e un Don Juan, ci pentru femeie; patima lui e aproape mistica. Ar trebui tras de limba de cineva, ar iesi o confesiune mai mult decat pitoreasca.
Omul isi cultiva ciudateniile sale extrem de simpatice. Intotdeauna are, de pilda, asupra sa tot felul de obiecte ciudate, fara nici o utilitate: ba castane, ba scoici carora le gaseste similaritati specifice (ca doar la ce te poate duce cu gandul un ghioc?), ba tot felul de medicamente, ba o gramada informa de hartoage. Dar ceea ce admir cel mai mult la omul Emil Brumaru este cealalta mare patima a sa: aceea pentru carti. Este un cititor incurabil, bulimic, de o curiozitate frustranta. Isi cumpara mereu tot ce apare, citeste si are intuitii mai bune decat ale multor critici literari. Locuieste in Cehov sau in Gogol. Pentru el personajele nu sunt "fiinte de hartie", ci figuri de o concretete frapanta, de vreme ce au propria sensibilitate si propriul sarm. Sunt convins ca, daca la ceas de seara Emil Brumaru s-ar intalni cu Nastassia Filippovna ori cu mai abordabila Emma Bovary la coltul blocului, nu ar cadea subit pe spate. S-ar purta firesc si le-ar face curte. Le-ar invita sigur la o cafea si le-ar scrie, probabil, cateva poeme ca sa le prinda in nada.
In ciuda aparentelor, nu e un monden. Nu are stare si nu mi-l imaginez stand locului un ceas si participand la cine stie ce chermeza literara. Daca il gasiti producandu-se la vreun post de televiziune, profitati de ocazie. Cand are un interlocutor, e cam tafnos, incruntat si eliptic. Daca are o interlocutoare, parca se schimba lucrurile. Ceea ce mi se pare normal, caci nici un barbat, fie el cat o fi de inteligent si cult si inspirat, nu ne poate starni precum o femeie, careia ii e de ajuns un gest subtil, din incheietura, inconstient poate, ca sa faca mai multe decat ii ies unui mascul intr-un discurs intreg. In fine, are, in ultima vreme, un blog, care ii indulceste singuratatea si pe care posteaza ba textulete de atmosfera, in care devine un personaj al propriei poezii, ba poeme foarte frumoase. Cum ar fi acesta: "Ingerul de miercuri nu-i un inger/ Ce ma asteapta sa-i aduc iar plangeri/ Ca mi-a lovit privirea cu rasfrangeri/ Si nu mai vad decat femei frumoase/ Impleticite-n plete si-n matase/ De rochii grele, deodata scoase,/ Dar cand le-ating cu degetul dispar,/ Sau se prefac in stane de marar,/ Ma-nvaluiesc in roiuri dulci de fluturi/ De nu mai stiu de ele sa ma scutur,/ Sau se scufunda-n lacuri de magiun/ Lasandu-mi doar un varf de picior bun,/ In aer talpa calda sa-si agite/ Spre mangaieri adanci si infinite...". Stiu ca a avut si lungi perioade de tacere, dar in ultima vreme se pare ca muza ii este iar binevoitoare. Asta spre bucuria noastra, a admiratorilor poeziei sale.
Pentru Emil Brumaru, 69 de ani este varsta unor energii nebanuite. Prilej pentru mine sa ii urez, din aceasta pagina, tinerete sprintara in continuare!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO