Ziarul de Duminică

Enciclopedia propagandei româneşti/ de Stelian Ţurlea

Enciclopedia propagandei româneşti/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

08.06.2012, 00:07 564

Într-un interviu publicat de "Ziarul de duminică" anul trecut, la începutul lunii decembrie, colaboratorul nostru permanent Călin Hentea anunţa, sub titlul "Confruntarea propagandistică dintre ideologii diferite este confruntarea de idei necesară pentru progresul societăţii", apropiata apariţie a unei "Enciclopedii a propagandei româneşti". Cu oarecare întârziere, cartea este în sfârşit pe piaţă şi ne grăbim s-o semnalăm drept un eveniment editorial.

Cine este Călin Hentea? Născut la 2 mai 1958 la Braşov, a absolvit în 1983 Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din Bucureşti. După 1990, cariera lui s-a derulat în mare parte fie în presa militară (televiziune, ziar, cinematografie), fie în domeniul operaţiilor psihologice - PSYOPS în secţia de specialitate a Statului Major General. Este doctor magna cum laude în ştiinţe militare cu o teză despre propagandă şi operaţii informaţionale şi a executat mai multe misiuni NATO în Albania, Kosovo şi Afganistan. Începând din 2000, Călin Hentea a publicat mai multe volume (unele premiate) de istorie militară sau dedicate fenomenului propagandistic atât în România la editurile Nemira, Militară sau Paralela 45, cât şi în Statele Unite la Scarecrow Press. Are în pregătire "Enciclopedia Internaţională a Propagandei" în cinci volume. Prin urmare, Călin Hentea este, probabil, unul dintre cei mai îndrituiţi publicişti români să se ocupe de acest domeniu.

"Enciclopedia propagandei româneşti"*) a apărut la Editura Adevărul şi a fost lansată la recentul Târg Bookfest. De ce o socotim un eveniment editorial? Este prima enciclopedie de acest fel. Este un volum masiv care se ocupă de tot ce ar putea stârni interes în acest domeniu al propagandei. Are informaţii cu carul, este aproape exhaustiv, nu-i lipseşte o privire istorică, se ocupă de concepte, evenimente, instituţii şi personalităţi şi demonstrează că nimic nu se face, nicăieri în lume, fărăr propagandă, prin urmare este bine să o înţelegem şi să ne-o asumăm. Important este să tragem învăţămintele necesare din studiul ei.

Masivul volum cuprinde concepte, evenimente, instituţii, personalităţi, arte şi media, precum şi o cornologie a propagandei şi cenzurii româneşti în perioada în discuţie. Volumul este surprinzător de bogat în ilustraţii alb-negru şi color. Trece în revistă afişul, arhitectura, arta monumentală, caricatura, cartea poştală, cinematografia, filmul de propagandă şi filmul istoric, internetul, literatura, mass-media, muzica, pictura, radioul militar, televiziunea militară, teatrul, uniforma.

Spicuim din cuvântul introductiv, pentru a sugera despre ce este vorba, un text în care autorul însuşi îşi expune conceptul şi clarifică limitările pe care şi le-a impus: "Deşi majoritatea românilor nu ar fi de acord cu această idee, cred că propaganda nu este neapărat un lucru rău, demonic, nefast sau ticălos. Resentimentele anti-propagandistice ale românilor sunt însă justificate de excesele unei jumătăţi de secol de regimuri dictatoriale, urmată de încă două decenii de acută demagogie democratică. Propaganda regimului antonescian, continuată de propaganda comunistă, ce a depăşit limitele bunului simţ şi a ajuns la cote paroxistice în timpul regimului Ceauşescu, au avut efecte dezastruoase asupra conştiinţei naţionale, a moralei şi mentalităţii majorităţii românilor. De aceea, asocierea propagandei cu minciuna, subversiunea, intenţia malefică şi oneroasă este de înţeles; la fel de comună este asocierea propagandei cu nazismul, fascismul sau comunismul, fără a se ţine seama că, până la apariţia acestor regimuri totalitare, inclusiv pe durata Primului Război Mondial, propaganda era considerată un demers legitim. Mai puţini sunt cei care ştiu că propaganda generaţiei paşoptiste în Occident de la mijlocul secolului trecut, pentru Unirea Principatelor, a fost benefică şi indispensabilă formării statului român, tot aşa cum la fel de necesară a fost şi propaganda instituţională pentru intrarea României în NATO, din a doua jumătate a anilor '90.

Înţelesul pe care l-am dat conceptului de propagandă încearcă să cuprindă sensul său actual, fără a-l demoniza: Acţiuni de comunicare persuasivă planificate, susţinute de un sponsor, având drept scop final influenţarea şi chiar modificarea atitudinilor şi comportamentelor unei audienţe-ţintă selectate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informaţii şi argumente false, parţial adevărate, denaturate şi exclusive alături de cele adevărate şi însoţite de diverse forme de constrângere şi cenzură. Elementele cele mai controversate din această definiţie ar fi legate de natura politică a obiectivelor urmărite prin tentativa de influenţare, de conţinutul mincinos al mesajelor şi de caracterul exclusiv al argumentaţiei propagandistice. Limitarea obiectivelor propagandei la cele de natură politică credem că este necesară tocmai pentru a putea face o distincţie faţă de educaţie şi publicitate, sau faţă de conceptele de specialitate apărute în sfera comunicării şi influenţării în masă, care s-au desprins la un moment dat din multiseculara propagandă. Minciuna din conţinutul propagandei nu trebuie privită în sensul strict, doar al contrafacerii, ci în sensul său mai larg, ce cuprinde şi omisiunea, exagerarea sau minimalizarea. Să nu uităm că, în anumite condiţii, minciuna de acest tip poartă onorabilele veşminte diplomatice. În fine, caracterul exclusiv al propagandei credem că se referă, în esenţă, la tonul categoric cu care sunt rostite mesaje care exclud orice contrazicere sau nuanţare. Faptul că actul de propagandă trebuie să fie o acţiune conştientă a unei anumite entităţi fizice sau instituţionale, în scopul atingerii anumitor obiective în folosul propriu al sponsorului, credem că reprezintă condiţii pe cât de fireşti unui act de comunicare publică, pe atât de puţin blamabile. Chiar şi aceste condiţii limitative asigură doar o încadrare mereu discutabilă (şi controversată), niciodată absolută, a unui act omenesc în sfera propagandei, fie că-i asociem acestui atribut o conotaţie pozitivă sau negativă.(…)

Analizând din perspectiva mai sus definită a propagandei - pe baza datelor, informaţiilor şi aprecierilor cuprinse în lucrări de referinţă deja publicate - acele concepte, evenimente, instituţii sau personaje româneşti intrate în istorie începând de la mijlocul secolului al XIX-lea (am fixat ca reper Revoluţiile de la 1848) şi până în zilele noastre (tot ca reper, am stabilit intrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, cu unele extensii, pentru continuitate, până în 2009), nu am intenţionat în niciun fel o rescriere subiectivă a semnificaţiei şi rostului acestora, nici nu am dorit să operez o demistificare sau, mai grav, o negare distructivă a credinţelor şi trecutului României moderne. Dimpotrivă, am încercat să pun în evidenţă, atât acele aspecte bune şi cunoscute, cât pe cele rele şi mai ocultate din trecut, astfel încât pe cele rele să ni le asumăm şi să le ocolim, iar pe cele bune să le urmăm, atât cât ne este omeneşte posibil. Această primă enciclopedie a propagandei româneşti s-a desprins ca parte componentă a unui proiect mai amplu, ce doreşte să acopere, tot enciclopedic, propaganda timpurilor moderne în principalele centre de interes ale lumii."

*)Călin Hentea - Enciclopedia propagandei româneşti. 1948-2009. Istorie, persuasiune şi manipulare politică. Adevărul, 742 pag

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO