Ziarul de Duminică

Eseuri la Limes/ de Ziarul de duminică

Eseuri la Limes/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

14.01.2016, 23:58 43

Colecţia Eseuri a Editurii clujene Limes este coordonată de criticul literar Ştefan Borbély.

Ilie Constantin – Istoria lacunară a poeziei române (de la Ion Budai Deleanu la generaţia 1960)

„Ce fel de istorie poate fi cea de faţă de nu una ne-întreagă? Este o răsfoire din zbor a poeziei române. Mă rostesc asupra unor texte poetice apărute până spre anul 2000 – dar oprind la anul de naştere 1947 lista autorilor  luaţi în considerare. Îndrăznesc să sper că prezenta carte seamănă unei istorii literare, fie doar prin dispunerea cronologică a profilurilor de poeţi, rămânând totuşi un «papirus cu lacune»; ea răspunde la un număr de întrebări – nu la toate, nu la oricare.

Mă adresez aici unui cititor având deja în minte o «grilă», cât de cât  judicioasă, a devenirii poeziei române de-a lungul a două secole. Fireşte, un învăţăcel va putea parcurge cu folos comentariile asupra unui autor sau altul, ba chiar asupra tuturor, cu condiţia de a completa din multele istorii şi studii literare disponibile informaţiile neoferite aici: consideraţii de ansamblu, curente, bio-bibliografii complete etc.

Cititorul poate oare afla şi ceva «în plus» faţă de ceea ce găseşte în multele  lucrări de istorie literară existente? Aş putea desemna o anume înlesnire (care este, poate, doar iluzia ei!) de a pătrunde în centrul poemului, o  scrutare «din interior» a operei lirice. Am încercat să transform un handicap – acela de a fi eu însumi poet,  mai întâi de toate – într-un mic  «avantaj». Aşa ceva e cu putinţă numai dacă poetul, în identitatea sa de critic, reuşeşte să nu se gândească la propria poezie vorbind despre alţii. Mai trebuie încă strania, statornica bucurie pe care o resimţi faţă de reuşitele celorlalţi, ţinută în frâu de un anume echilibru în aprecierea axiologică.

Spaţiul tipografic acordat autorilor reţinuţi în sumar este în funcţie nu doar de valoarea lor literară, ci şi de ceea ce eu aveam a spune (cu acel prilej) despre scrierile lor lirice. Iar când părăsesc un poet pentru a trece la altul, el nu va fi fost «epuizat»: doar ce aveam eu de zis despre acel autor îmi pare a fi fost îndeajuns explicitat.”

Niculina Oprea – Ipostaze ale poeziei româneşti, vol. I. Cincizeci de autori, cincizeci de cărţi

„În contextul apariţiei a numeroase cărţi de poezie şi a unei lecturi permanente, cunoscând îndeaproape fenomenul literar şi fiind interesată mai ales de problematica poeziei, prin întâmpinările noastre critice am hotărât semnalarea apariţiei unora dintre cărţile despre care am considerat că ar fi trebuit să se vorbească şi să se scrie mai mult.

Cartea de faţă s-a născut ca urmare a lecturilor asidue într-o perioadă în care critica de întâmpinare de după anul 2000, fie a fost depăşită de numărul foarte mare de cărţi publicate şi atunci criticii literari s-au ocupat fie doar de cărţile care le-au parvenit de la autori sau de la edituri, fie doar de cărţile anumitor scriitori aflaţi în cercuri literare a căror vizibilitate ar fi fost benefică şi unora şi altora.

Din cauza tirajelor foarte mici şi a distribuţiei de multe ori inexistente, conştienţi fiind de neajungerea cărţilor la cititori, în întâmpinările noastre am căutat ca citarea de texte să fie cât mai elocventă cu riscul, uneori, de-a fi citat un text mai lung decât concluzia critică. De asemenea, am păstrat opţiunea ortografică o fiecărui autor în parte.

Regrupând întâmpinări critice şi eseuri dispersate în reviste literare precum Ramuri, Viaţa Românească, Poesis, Cronica,  Argeş, Calende, Cafeneaua literară. Timpul şi altele, volumul de faţă reflectă propriul nostru punct de vedere, într-un segment de timp, cu privire la apariţiile editoriale prezentate fără pretenţia de-a concura cu criticii sau istoricii literari dar convinşi fiind că fiecare îşi are rolul lui sub cupola culturii literare.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO