Ziarul de Duminică

Europa – o farsă tragică/ de Lucian Vasilescu

Europa – o farsă tragică/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

08.04.2016, 00:08 723

Peste o lună, pe 9 mai, se sărbătoreşte Ziua Europei (mai exact a Uniunii Europene). La aceeaşi dată, în 1945, la Berlin, a fost semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, punându-se astfel capăt celui de-al doilea război mondial pe teritoriul Europei.

Pentru a marca Ziua Europei, instituţiile Uniunii Europene îşi vor deschide porţile pentru public, la începutul lunii mai, la Bruxelles, Strasbourg şi Luxembourg.

În fiecare an, începând din 1996, se organizează un concurs de afişe pentru a mediatiza acest eveniment. Pentru 2016, câştigător a fost afişul din imagine.

Din păcate, realitatea europeană a acestui an nu prea are nicio legătură cu ceea ce se vede pe afiş. În afiş se „văd” cuvintele: pace, bunăstare, prietenie, solidaritate, bucurie, fericire, siguranţă, progres, civilizaţie, echitate, armonie.

Deschideţi televizorul pe oricare program de ştiri şi căutaţi imagini care să poată fi descrise prin cuvintele de mai sus. Nu veţi găsi niciuna. Dimpotrivă, imaginile de la ştiri sunt, parcă, un dicţionar (animat) de antonime al cuvintelor enumerate.

Se poate spune că afişul selectat pentru a marca Ziua Europei în 2016 este unul aspiraţional. Mie îmi pare, mai degrabă, că este un afiş propagandistic, în cel mai rău şi mai păgubos înţeles al cuvântului. Într-un fel sau în altul, prioritatea zero a Europei de astăzi este să se reseteze. De fapt, să fie resetată de către cei care îi cârmuiesc destinele. Împachetând Ziua Europei într-o hârtie de ambalaj pictată cu imagini suave e ca şi cum am face cuiva cadou o jucărie stricată aşezată într-o cutie minunată, fascinantă. Adică e ca şi cum am face o farsă. Dar o farsă, în cazul de faţă tragică, pe care o facem, de fapt, copiilor noştri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO