De obicei sunt reticent in a citi carti „japoneze" scrie de alti autori decât japonezii...
Prin 2006, pe când lucram la o editura, mi-au cazut sub ochi câteva referinte la o trilogie („Legendele clanului Otori") scrisa de Lian Hearn, care m-au facut tare curios. Din pacate, drepturile de publicare pentru România fusesera deja achizitionate de o alta editura. Am ramas doar cu bucuria ca, oricum, cartile vor aparea pâna la urma si la noi.
La Bookfest 2009 fanii F & SF au avut ocazia sa vada primul volum, Sa nu trezesti podeaua-privighetoare, intr-o editie minunata (ca tot ce iese de sub tipar si poarta marca Leda sau Corint), in traducerea Lidiei Gradinaru.
Lian Hearn este pseudonimul lui Gillian Rubinstein, nascuta in 1942 in Anglia si stabilita in 1973 in Australia. A scris carti pentru adolescenti, piese de teatru, iar in 2002 a publicat, subpseudonimul Lian Hearn, primul volum din „Legendele clanului Otori", Sa nu trezesti podeaua-privighetoare (Across the Nightingale Floor). Urmatoarele volume ale trilogiei au fost publicate in 2003 (Grass for His Pillow) si 2004 (Brilliance of the Moon), ambele nominalizate la premiile Aurealis. Inte timp, trilogia s-a imbogatit cu inca doua titluri, The Harsh Cry of the Heron (2006) si Heaven's Net is Wide (2007 – câstigator al premiului Aurealis in 2008), iar „Grass for His Pillow" si „Brilliance of the Moon" au devenit la rândul lor serii din care au aparut câte doua volume.
Cartile din seria „Legendele clanului Otori" au fost publicate pâna in prezent in 36 de tari.
De unde acest succes al unor carti care nu au luat cu asalt marile premii fantasy ale lumii?
Parcurgând acest prim volum aparut la Leda, cititorul poate intelege de ce mii si mii de fani din toata lumea au cumparat cartile. Mai poate intelege si ca premiile nu pot recompensa chiar tot ce este bun sau placut de cititori.
In primul rând, ceea ce socheaza – dincolo de exotismul amplasarii povestii, intr-o Japonie medievala a samurailor (acest cuvânt nu apare in carte!), roninilor (nici acesta!) si seniorilor, lucru mai putin intâlnit in romanele fantasy care prefera un no man’s land european, anglo-saxon daca se poate – este senzatia de „carte japoneza", senzatia ca scrierea nu este o facatura din care lipseste exact acel parfum pe care il au cartile scrise de autorii japonezi. Aceeasi lentoare a peisajului si atmosferei in care vâlvataia actiunii nu distruge, ci doar competeaza intregul, aceleasi vorbe cuminti, protocolare, dar care ascund in spatele lor intelesuri mult mai profunde si mai energice, aceleasi cutume ale onoarei care guverneaza toate actiunile personajelor...
N-o sa spun ce se intâmpla in carte, actiunea se rostogoleste, nu-l lasa pe cititor sa plece din fata paginilor, dar (sau DAR!), spre deosebire multe, multe carti in care actiunea poarta personajele prin locuri diverse doar de dragul miscarii, in secvente care pot usor lipsi fara sa schimbe cu nimic soarta personajelor si dezvoltarea lor, la Lian Hearn absolut tot ce se intâmpla are legatura cu ce este, cu ce va fi sau cu ce a fost cândva in viata personajelor. Este o carte despre personaje in primul rând, si ele, personajele, ajung sa se razboiasca, sa iubeasca, sa tradeze, sa-si primeasca rasplata (de bine sau de rau). Personajele cresc de la o pagina la alta, cu toate se intâmpla asta, nu numai cu doua-trei care ar putea fi numite „personajele principale". si este o placere sa le vezi crescând sub ochii tai, sa vezi cum Takeo ajunge dintr-un adolescent amarât dintr-un satuc oarecare („Mino era un loc linistit, prea izolat pentru ca salbatica lupta dintre clanuri sa ajunga pâna acolo") un senior, cum Kaede ajunge dintr-o copila luata ostatec o femeie in stare sa se implice in intrigi de curte si in luptele dintre clanuri.
Vorbeam mai devreme despre dialogurile intre seniori care spun cuvinte obisnuite, conform protocolului, dar, de fapt, isi spun cu totul si cu totul altceva. Iata o mostra - Shigeru: „Ma bucur ca pot fi de folos celor doua case mari." Adica: sintem egali. Iida: „Da, intre noi trebuie sa fie pace. Nu vrem sa se repete ce s-a intâmplat la Yaegahara." Adica: Stii bine ca la Yaegahara v-am spulberat.
Si tot asa...
Lian Hearn ne introduce intr-o lume „normala" – sa-i zicem asa -, de roman japonez, in care apare un personaj, Takeo, cu insusiri proprii romanelor fantasy. si, pe parcurs, mai apar câteva astfel de personaje. Asta pentru cei care vor neaparat sa gaseasca elementele fantasy intr-un roman care te cucereste in primul rând ca literatura...
Excelenta alegerea editurii Leda, excelenta prezentarea grafica a cartii (ilustratia originala a uneia dintre editiile australiene). O recomand cu amândoua mâinile, cu ochii, cu urechile, cu sufletul si cu mintea.
Bucuria pe care o tii in tine nu e deplina. Ea trebuie impartasita...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
