Ziarul de Duminică

Fără ameninţări/ de Ziarul de duminică

Fără ameninţări/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

28.01.2016, 23:50 29

Lou Harvey-Zahra

Educaţia creativă într-o familie unită

Cum să transformi lacrimile, furia şi zbuciumul, fiind aproape de copiii tăi

Editura Univers enciclopedic Gold

Traducere de Alina Lorena Brebeanu.

Autoarea este o britanică stabilită în Australia, educator şi consilier parental cu multă experienţă. În cartea de faţă prezintă, într-o manieră sugestivă şi într-un stil accesibil, o nouă cale de educaţie responsabilă a copiilor, care îi poate ajuta pe părinţi să acţioneze în aşa fel încât să se bucure de o viaţă de familie plină de armonie, de copii calmi şi fericiţi. Bazându-se în mare măsură pe experienţa proprie de educatoare şi de mamă, dar şi pe interacţiunea cu părinţii pe care i-a consiliat, ea oferă numeroase sugestii şi idei originale pentru a întări relaţia dintre părinţi şi copii şi a trece cu uşurinţă, adesea în mod amuzant, peste momentele dificile. Iese în evidenţă ideea că prin imaginaţie şi o bună organizare evenimentele obişnuite ale vieţii de familie pot fi transformate în momente speciale.

Printre subiectele abordate se numără importanţa ritmurilor zilnice, organizarea unor momente festive pe parcursul anului, activităţile manuale, poveştile şi jocurile care dezvoltă îndemânarea, creativitatea şi spiritul de iniţiativă al copiilor. Foarte utile sunt noţiunile practice de disciplină creativă, prezentate în detaliu, ca şi elementele de educaţie ecologică.

Este o carte accesibilă, stimulativă, cu o abordare realistă a problemelor şi cu sugestii uşor de pus în aplicare, o carte foarte utilă atât pentru părinţi, cât şi pentru educatori.

„Dintre toate subiectele de atelier şi de discuţii pe care le ofer, educaţia creativă este de departe cea mai simpatizată. Este un subiect la care se gândeşte orice părinte: cum să educ într-un mod pozitiv şi plin de iubire? Pot schimba comportamentul fără să ţip, fără pauze, fără ameninţări, negocieri şi recompense? Pot păstra limitele şi să rămân legat(ă) de copilul meu? Mulţi dintre noi au o dorinţă puternică de a se îndepărta de aşa-zisele metode autoritare de educare, dar se întreabă dacă pot găsi o hartă bine trasată după care să se ghideze. Căutăm o nouă cale. încă mai trebuie să le arătăm copiilor cum să trăiască în această lume, cum să fie acceptaţi de societate, cum să respecte bunurile altora şi pe ceilalţi. Copiii încă mai au nevoie de limite impuse cu iubire.

În decursul deceniilor ca profesor şi părinte, am petrecut mai mult timp în încăperi pline cu copii decât cu persoane adulte. În timpul acestor ore şi zile m-am străduit să trasez acea nouă hartă, să descopăr o nouă cale de a întâlni copii, de a vedea care sunt cerinţele lor, corespunzătoare etapei lor de viaţă, de a găsi soluţii alternative la provocări, astfel încât să transform situaţiile dificile cu dragoste. Această carte conţine roadele muncii mele şi este o plăcere să o împart cu voi.

Acum douăzeci de ani, am fost destul de norocoasă să predau într-un mediu dătător de inspiraţie. Toţi copiii din acea clasă erau autişti. Ca profesor, să te ocupi de copiii cu autism poate avea provocările sale, dar acest mediu era special. Ceea ce a ajutat la crearea acestei atmosfere pozitive a fost faptul că stăpânirea comportamentului era unul dintre ţelurile noastre şi parte din planificarea şi documentaţia noastră pentru copii, alături de matematică şi limba engleză.

Aveam un sistem unic şi pozitiv pentru a ne ocupa de comporta­mentul problematic. Se numea «cea dintâi metodă cel mai puţin restrictivă». Această metodă începea întotdeauna cu a te întreba de ce un copil manifesta un anume comportament problematic. Se considera că această întrebare ajută la obţinerea unei înţelegeri a motivelor şi nevoilor elevului. Ce anume comunică comportamentul? Ce abilităţi l-am putea învăţa pentru a înlocui comportamentul, nedorit? Strategiile profesionale adecvate au fost urmate şi notate: am redirecţionat elevul sau am schimbat mediul din sala de clasă pentru a schimba comportamentul şi aşa mai departe. Cele mai puţin restrictive intervenţii au fost întotdeauna primele încercate; intervenţia cea mai restrictivă era pauza şi mereu a fost folosită numai ca ultimă opţiune. Să pui un elev în pauză era ceva serios: presupunea consultarea părinţilor şi permisiune scrisă. Pe parcursul unui an, folosisem tehnica pauzei doar de câteva ori şi numai cu un elev. Pauza era folosită atât de rar, sau abia dacă se recurgea la ea, pentru că se respecta «cea dintâi metodă cel mai puţin restrictivă».

Metoda a avut mare succes: ne-a ajutat să înţelegem comportamentul elevilor şi să facem schimbări adecvate, păstrând relaţii pozitive între profesor şi elev şi un mediu şcolar armonios.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO