Femei

Descendent literar al lui Henry Miller, Charles Bukowski scrie o proza care, chiar daca socheaza adesea prin ceea ce unii ar putea numi vulgaritate, este de o cruda si dezarmanta onestitate. Hank, asa cum ii spuneau prietenii, a fost, dupa opinia lui Genet si Sartre, "cel mai bun poet din America". Se numara printre cei mai cititi scriitori americani contemporani, fiind tradus in nenumarate limbi. Este cu deosebire apreciat in Europa. In Germania s-au vandut cu mult peste doua milioane de exemplare din cartile lui. A scris 32 de carti de poezie, cinci volume de povestiri si patru romane. Femei este unul dintre romanele cele mai cunoscute ale lui Bukowski, alaturi de Ham on Rye, Hot Water Music, Post Office, The Tales of Ordinary Madness, Notes of a Dirty Old Man, War All the Time, Love Is a Dog From Hell sau Pulp. E vorba de un volum autobiografic, protagonistul, Henry Chinaski (un alter-ego al autorului, care mai apare ca personaj si in alte romane ale sale) fiind un scriitor alcoolic, mare amator de femei. Scenele de amor care se inghesuie pe fiecare pagina a romanului sunt mai degraba comice decat erotice, totul fiind descris cu lux de amanunte, insa cu aceeasi detasare cu care autorul relateaza deschiderea unei cutii de bere.

.1.
Aveam 50 de ani si nu ma mai culcasem cu o femeie de patru ani. N-aveam nici o prietena. Ma uitam dupa femei pe strada sau oriunde le vedeam, insa le priveam fara vreo dorinta si cu sentimentul inutilitatii. Ma masturbam in mod regulat, dar ideea de a avea o relatie cu o femeie - chiar si fara implicatii sexuale - imi depasea imaginatia. Aveam o fiica de sase ani, din afara casatoriei. Locuia cu maica-sa si plateam pensie alimentara. Fusesem casatorit cu ani in urma, la varsta de 35 de ani. Mariajul durase doi ani si jumatate. Nevasta-mea a fost cea care a hotarat sa divortam. Fusesem indragostit o singura data. Era alcoolica si a murit la 48 de ani, cand eu aveam 38. Nevasta-mea fusese cu 12 ani mai tanara decat mine. Cred ca si ea e moarta acum, desi nu sunt sigur. Mi-a scris cate o scrisoare lunga, de Craciun, timp de sase ani dupa divort. Nu i-am raspuns niciodata...

Nu stiu sigur cand am vazut-o prima oara pe Lydia Vance. Sa fi fost cu vreo sase ani in urma, cand tocmai imi dadusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca functionar la posta, si incercam sa devin scriitor. Eram ingrozit si beam mai mult ca niciodata. Incercam sa scriu primul meu roman. Beam cate o stacana de whisky si o duzina de cutii de bere in fiecare noapte, in timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine si bateam la masina si beam si ascultam muzica clasica la radio pana dimineata. Imi propusesem sa scriu zece pagini pe noapte, dar nu stiam decat a doua zi cate am scris. Ma trezeam dimineata, vomitam, apoi ma duceam pana in camera din fata si ma uitam pe canapea, sa vad cate pagini erau acolo. Ma asteptam totdeauna sa le vad pe cele zece. Uneori erau 17, 18, 23, 25 de pagini. Desigur, ce scriam in fiecare noapte trebuia refacut sau aruncat. Mi-a luat douazeci si una de nopti ca sa-mi termin primul roman.
Proprietarii casei, care locuiau in spate, credeau ca sunt ticnit. In fiecare dimineata, cand ma trezeam, gaseam o punga mare de hartie in fata usii. Continutul varia, dar inauntru erau mai ales rosii, ridichi, portocale, ceapa verde, conserve cu supa, ceapa rosie. Le mancam si beam bere in fiecare noapte, pana la patru sau cinci dimineata. Batranul avea obiceiul sa lesine, iar batrana si cu mine ne tineam de mana si, din cand in cand, o pupam. Intotdeauna, in dreptul usii, o pupam mai apasat. Era ingrozitor de ridata, dar n-avea ce sa faca. Era catolica si arata simpatic atunci cand isi punea palaria ei roz si se ducea la biserica duminica dimineata.

Cred ca am intalnit-o pe Lydia Vance cand mi-am citit poemele prima oara in public. Asta se intampla la libraria Podul Mobil, de pe bulevardul Kenmore. Ma simteam din nou ingrozit. Superior si, totusi, ingrozit. Cand am intrat, nu mai erau locuri decat in picioare. Peter, care se ocupa de librarie si traia cu o negresa, avea o gramada de bancnote in fata lui.
- Fir-ar sa fie, mi-a zis el, daca intotdeauna ar fi asa aglomerat aici, as face rost de bani pentru inca o excursie in India!
Am intrat si lumea a inceput sa aplaude. Eram pe cale sa-mi pierd virginitatea, in ceea ce priveste lectura in public.
Am citit timp de jumatate de ora si apoi am cerut o pauza. Eram inca treaz si puteam simti ochii atintiti asupra mea de undeva din intuneric. Cativa indivizi au venit sa stea de vorba cu mine. Apoi, intr-o clipa de ragaz, m-a abordat Lydia Vance. Stateam la o masa si beam bere. S-a proptit de marginile mesei, s-a aplecat si m-a privit. Avea parul saten si lung, un nas proeminent si cei doi ochi parca nu semanau unul cu celalalt. Dar degaja vitalitate - stiai ca se afla acolo. Am simtit intre noi vibratii. Unele dintre ele erau confuze si nu tocmai pozitive, dar existau. M-a privit, am privit-o si eu la randul meu. Lydia Vance purta o jacheta de cowboy din piele intoarsa, cu niste franjuri la guler. Avea tate misto. I-am spus:
- Mi-ar placea sa-ti smulg franjurile alea de pe hainuta - am putea incepe de acolo!
Lydia s-a indepartat. Se vede ca n-a tinut treaba. Niciodata nu stiu ce sa spun doamnelor. Dar avea un posterior! Se vedea leganandu-se prin blugii stramti si l-am admirat in vreme ce se indeparta.
Am terminat si partea a doua a lecturii si am uitat de Lydia, la fel cum uitam de femeile pe langa care treceam pe strada. Mi-am luat banii, am semnat pe niste servetele, pe cateva foi de hartie, apoi am plecat si m-am intors acasa cu masina.

Inca mai lucram in fiecare noapte la primul meu roman. Niciodata nu ma apucam de scris mai devreme de 6:18 dupa-amiaza. Asta cand obisnuiam sa semnez condica la posta. Era ora sase cand au sosit: Peter si Lydia Vance. Am deschis usa. Peter a zis:
- Ia uite, Henry, ce ti-am adus!
Lydia a sarit pe masuta de cafea. Blugii ei pareau mai mulati ca niciodata. Si-a scuturat parul lung, castaniu. Era nebuna; era miraculoasa. Pentru prima oara, chiar m-am gandit ca as putea face dragoste cu ea. A inceput sa recite poezii. De-ale ei. Erau foarte proaste. Peter a incercat s-o opreasca.
- Nu! Nu! Poezia cu rima n-are ce sa caute in casa lui Henry Chinaski.
- Las-o in pace, Peter!
Voiam sa-i admir fesele. Incalecase vechea masuta de cafea. Apoi a dansat. Si-a unduit bratele. Poeziile erau ingrozitoare, trupul si nebunia, nu.
Lydia a sarit de pe masa.
- ti-a placut, Henry?
- Ce?
- Poezia.
- Nu prea.
Lydia a ramas asa, cu foile in mana. Peter i-a insfacat bratul.
- Sa ne f..., hai sa ne f...! i-a zis el.
Ea l-a impins.
- Bine, a zis Peter. Atunci plec!
- N-ai decat. Am masina mea, a zis Lydia. Pot sa ma intorc si singura.
Peter a luat-o spre usa. Acolo s-a oprit si s-a intors.
- Bine, Chinaski! Sa nu uiti ce ti-am adus!
A trantit usa si a disparut. Lydia s-a asezat pe canapea, langa usa. M-am asezat cam la jumatate de metru de ea. Am privit-o. Arata minunat. Mi-era teama. Am intins mana si i-am atins parul lung. Parea fermecat. Mi-am tras mana inapoi.
- Tot parul asta e al tau cu adevarat? am intrebat. Stiam ca asa este.
- Da, a zis ea.
Mi-am pus mana sub barbia ei si, foarte neindemanatic, am incercat sa-i intorc capul catre mine. N-aveam incredere in astfel de situatii. Am sarutat-o usor.
Lydia a sarit in picioare.
- Trebuie sa plec. Platesc o doica la copii.
- Asculta, mai ramai putin, iti dau eu banii.
- Nu, nu pot, trebuie sa plec.
S-a indreptat spre usa. Am urmat-o. A deschis usa. Apoi s-a intors. Am intins mana dupa ea pentru ultima oara. Ea si-a ridicat fata si mi-a oferit cel mai minuscul pupic. Apoi s-a indepartat si mi-a pus in mana niste foi batute la masina. Usa s-a inchis. M-am asezat pe canapea cu hartiile in mana si am ascultat cum ii porneste masina.

Paginile cu versuri erau capsate la un loc, xeroxate si purtau titlul EAAAA. Am citit cateva. Erau interesante, pline de umor si senzualitate, dar prost scrise. Erau semnate de Lydia si de cele trei surori ale ei - toate atat de vesele, de curajoase si de sexi. Am aruncat foile de hartie si am deschis sticla de whisky. Afara era intuneric. La radio se transmitea mai ales Mozart si Brahms si Bee.

. 2.
Dupa o zi sau doua, am primit prin posta o poezie de la Lydia. Era un poem care incepea asa:

Iesi afara, batrane spiridus,
Iesi din gaura ta intunecata, batrane spiridus,
Iesi la soare cu noi si
Lasa-ne sa-ti punem margarete in par...

Poemul continua sa-mi spuna ce bine ar fi sa dansez pe camp, cu zane care mi-ar darui bucurie si adevarata cunoastere. Am pus scrisoarea intr-un sertar.

In dimineata urmatoare, m-a trezit un ciocanit in geamul usii de la intrare. Era 10:30.
- Cara-te, am zis.
- Sunt eu, Lydia.
- Aha. Stai o clipa.
Mi-am pus o camasa, niste pantaloni si am deschis usa. Apoi am fugit in baie si am vomitat. Am incercat sa ma spal pe dinti, dar n-am facut decat sa vomit din nou - gustul dulce al pastei de dinti mi-a intors stomacul pe dos. Mi-am facut aparitia.
- ti-e rau, a zis Lydia. Vrei sa plec?
- O, nu. Mi-am revenit. A„a€šsta e felul meu de a ma trezi dimineata.
Lydia arata bine. Lumina trecea prin perdea si o facea sa straluceasca. Avea o portocala in mana, pe care o tot arunca in aer. Portocala se invartea prin dimineata insorita.
- Nu pot sa raman, a zis ea, dar vreau sa te rog ceva.
- Desigur.
- Sunt sculptorita. Vreau sa-ti sculptez capul.
- Bine.
- Va trebui sa vii la mine. N-am atelier. Va trebui s-o facem acasa la mine. Asta n-o sa-ti dea emotii, nu-i asa?
- Nu.
Mi-am notat adresa si indicatii despre modul in care puteam ajunge acolo.
- Incearca sa sosesti pe la 11 dimineata. Copiii se intorc de la scoala pe la mijlocul dupa-amiezii si imi distrag atentia de la lucru.
- O sa fiu acolo pe la 11, i-am spus.

Stateam in fata Lydiei, in coltul camerei unde obisnuia sa-si ia micul dejun. Intre noi, pe masa, era o movila de lut. A inceput sa puna intrebari.
- Parintii tai mai traiesc?
- Nu.
- Iti place L.A.-ul?
- E orasul meu preferat.
- De ce scrii despre femei asa cum scrii?
- Cum adica?
- Stii tu.
- Nu, nu stiu.
- Pai, cred ca e de-a dreptul scandalos ca un barbat care scrie asa de bine ca tine sa nu stie nimic despre femei.
N-am raspuns.
- Fir-ar sa fie! Ce a facut Liza cu...?
A inceput sa caute prin camera.
- Ah, fetitele astea care n-au altceva mai bun de facut decat sa se joace cu uneltele mamei! Lydia a gasit altceva. Am sa ma descurc cu asta. Nu te misca acum. Relaxeaza-te, dar nu te misca.
tineam fata indreptata spre ea. Lucra la movila de lut cu o unealta de lemn care avea in varf o bucla de sarma. A agitat unealta catre mine, pe deasupra gramezii de lut. Am urmarit-o. Ochii ei m-au privit. Erau mari, caprui-inchis. Chiar si ochiul ei defect, cel care nu prea se potrivea cu celalalt, arata bine. Am privit-o la randul meu. Lydia s-a apucat de lucru. Timpul a trecut. Eram ca in transa. Apoi a zis:
- Ce-ar fi sa facem o pauza? Vrei o bere?
- Da.
S-a ridicat sa se duca la frigider, iar eu am urmat-o. A scos sticla si a inchis usa. Cand s-a intors, am prins-o de mijloc si am tras-o spre mine. Mi-am lipit gura si trupul de al ei. Ea tinea berea cu mana intinsa, peste umarul meu. Am sarutat-o. Am sarutat-o o data. Lydia m-a impins.
- Gata, a zis, ajunge. Avem treaba.

Ne-am asezat din nou si eu mi-am baut berea, in timp ce Lydia a fumat o tigara, cu lutul intre noi. Apoi a sunat soneria. Lydia s-a ridicat. A aparut o grasana cu privirea agitata, rugatoare.
- Ea e sora mea, Glendoline.
- Buna.
Glendoline si-a tras un scaun si a inceput sa vorbeasca. Neica, da' ce mai vorbea! Sfinx sau piatra sa fi fost, si tot ar fi vorbit. M-am intrebat cand o sa oboseasca si o sa plece. Chiar si atunci cand am renuntat s-o mai ascult, parca m-ar fi lovit intruna mingi de ping-pong. Glendoline n-avea notiunea timpului si nu-i trecea prin cap ca s-ar putea sa deranjeze. A continuat sa trancane.
- Asculta, i-am zis in cele din urma, cand ai de gand sa pleci?
Apoi s-a pornit o scena ca intre surori. Au inceput sa dea din fleanca. Amandoua stateau in picioare, fluturandu-si bratele una spre alta. Vocile au devenit tot mai stridente. S-au amenintat cu bataia. In cele din urma - asa, ca spre sfarsitul lumii - Glendoline a facut o rotire a bustului urias, a trecut val-vartej prin ecranul de plasa al usii si a disparut - dar tot se auzea, aprinsa si lamentandu-se - in apartamentul ei din spatele curtii.
Lydia si cu mine ne-am asezat la loc. Si-a luat iar unealta de sculptat. Ochii ei priveau intr-ai mei.

.3.
Intr-o dimineata, cateva zile mai tarziu, ma apropiam de casa Lydiei tocmai cand ea venea pe alee. Trecuse sa-si vada prietena, pe Tina, care locuia intr-un apartament din blocul de la coltul strazii. Parea electrica in dimineata aceea, cam cum aratase prima oara, cand venise la mine cu portocala.
- Ia te uita, a zis, ti-ai luat o camasa noua!
Era adevarat. Imi cumparasem camasa gandindu-ma la ea, la faptul ca urma s-o vad. Stiam ca ea stia asta si-si radea de mine, dar nu-mi pasa.
Lydia a descuiat usa si am intrat impreuna. Lutul era pe masuta. In mijloc, sub o panza umeda. A ridicat panza.
- Ce parere ai?
Lydia nu ma crutase. Cicatricele, nasul de alcoolic, gura de maimuta, ochii ingustati ca niste dungi, si mai era si ranjetul tamp, multumit, al unui om fericit, ridicol, simtindu-se norocos si intrebandu-se de ce. Ea avea 30 de ani, eu trecusem de 50. Nu-mi pasa.
- Da, am zis. M-ai dat gata. Imi place. Dar pare aproape terminat. Cred ca o sa ma intristez cand o sa fie gata. Am petrecut cateva dimineti minunate.
- Nu te-am intrerupt din scris?
- Nu. Nu scriu decat dupa ce se intuneca. Nu pot scrie niciodata ziua.
Lydia si-a luat instrumentul de modelat si m-a privit.
- Nu-ti face griji. Mai am inca mult de lucru. Vreau ca sculptura asta sa-mi iasa cum trebuie.

La prima pauza, a scos o sticla de whisky din frigider.
- Ah, am zis.
- Cata apa vrei? m-a intrebat, tinand un pahar in mana.
- Jumate-jumate.
Mi-a pregatit bautura si am dat-o peste cap.
- Am auzit niste lucruri despre tine, a zis ea.
- Cum ar fi?
- Cum ar fi ca ai obiceiul sa dai oamenii afara din casa, ca-ti bati femeile...
- Imi bat femeile?
- Da, asa mi-a zis cineva.
Am luat-o in brate si ne-am sarutat mai lung ca niciodata. Am impins-o in marginea chiuvetei si am inceput sa ma frec de ea. Lydia m-a impins, dar am prins-o din nou in mijlocul bucatariei.
Mana ei a cautat-o pe a mea si mi-a impins-o in jos, spre blugi, apoi in chiloti. I-am atins cu un deget marginea de sus a sexului. In timp ce continuam sa o sarut, mi-am varat degetul mai adanc. Apoi mi-am retras mana, m-am indepartat, am luat sticla si mi-am mai turnat de baut. M-am asezat din nou la masa, iar Lydia a trecut de cealalta parte, s-a asezat si m-a privit. A inceput sa lucreze din nou lutul. Mi-am baut whisky-ul incet.
- Asculta, am zis, stiu care-i problema ta.
- Ce?
- Problema ta.
- Ce vrei sa spui?
- Auzi, am zis, las-o balta.
- Vreau sa stiu.
- Nu vreau sa-ti ranesc sentimentele.
- Vreau sa stiu despre ce naiba vorbesti.
- OK, daca imi mai dai un pahar, iti spun.
- Bine.
Lydia mi-a luat paharul gol si l-a mai umplut o data, jumatate whisky, jumatate apa. L-am golit din nou.
- Ei, bine?
- Pe naiba, stii doar.
- Ce sa stiu?
- Ai fofoloanca prea larga.
- Ce?
- Nu e un lucru neobisnuit. Ai nascut doi copii.
Lydia continua sa lucreze in tacere. Apoi si-a pus deoparte instrumentul. S-a dus pana in coltul bucatariei, langa usa din spate. Am privit-o aplecandu-se si scotandu-si cizmele. Apoi si-a scos blugii si chilotii. Sexul ei era chiar acolo, privindu-ma.
- Bine, ticalosule, a zis ea. Am de gand sa-ti arat ca n-ai dreptate.
Mi-am scos pantofii, pantalonii si sortul. M-am asezat in genunchi, pe podeaua de linoleum, si apoi m-am intins peste ea cat eram de lung. Am inceput s-o sarut. Am simtit ca o patrund.
Am inceput sa imping... O data, de doua ori, de trei ori...
S-a auzit o bataie in usa. Era ciocanitul unui copil - pumni mici, panicati, insistenti. Lydia m-a dat repede la o parte.
- E Lisa. Nu s-a dus azi la scoala! A fost la...
Lydia a sarit in picioare si a inceput sa-si traga hainele pe ea.
- Imbraca-te, mi-a zis.
M-am imbracat cat de repede am putut. Lydia s-a dus la usa, unde era fiica ei de cinci ani:
- MAMI, MAMI! Mi-am taiat degetul!
M-am dus si eu in camera din fata. Lydia o tinea pe Lisa in poala.
- Of, las-o pe mami sa vada. Las-o pe mami sa-ti pupe degetul. Mami o sa ti-l vindece!
- MAMI, doare!
M-am uitat la taietura. Era aproape invizibila.
- Stii ce, i-am spus in cele din urma Lydiei, ne vedem maine.
- Imi pare rau, a zis ea.
- Stiu.
Lisa a ridicat privirea spre mine, cu ochii plini de lacrimi.
- Lisa n-o sa permita sa se intample nimic rau mamei, a spus Lydia.
Am deschis usa, am inchis-o dupa mine si m-am indreptat catre masina mea, Mercury Comet, model 1962.

.4.
Pe vremea aceea, editam o mica revista, Abordarea laxativa. Aveam doi co-editori si mi se parea ca tipaream cei mai buni poeti din vremea noastra. Dar si cativa dintre ceilalti. Unul dintre editori era un tip anormal, de 1,90 inaltime, care se lasase de scoala, Kenneth Mulloch (negru), care era intretinut partial de maica-sa, partial de sor-sa. Celalalt editor era Sammy Levinson (evreu), de 27 de ani, care locuia cu parintii si tot ei il intretineau.
Paginile erau tiparite. Acum mai trebuia sa le colationam si sa le capsam intre coperte.
- In asemenea cazuri, a zis Sammy, se obisnuieste sa dai o petrecere de colationare. Oferi de baut si ceva de haleala si ii lasi pe ei sa faca treaba.
- Urasc petrecerile, am zis.
- Fac eu invitatiile, a zis Sammy.
- Bine, am zis si am invitat-o pe Lydia.

In seara petrecerii, Sammy a venit cu textul deja colationat. Era un tip nervos, avea un tic la cap si ardea de nerabdare sa-si vada poeziile tiparite. Colationase Abordarea laxativa singur si apoi capsase copertele. Kenneth Mulloch e de negasit - probabil se afla in inchisoare ori fusese internat la balamuc.
Lumea a inceput sa soseasca. Ii stiam pe foarte putini dintre ei. M-am dus pana la proprietareasa, in spatele curtii. A deschis usa.
- Dau o petrecere, doamna O'Keefe. Sunteti invitati. Dumneata si sotul. Avem bere, covrigi si chips-uri din belsug.
- Oh, Dumnezeule, nu.
- Care-i problema?
- Am vazut ce fel de invitati ai. Barbile alea, pletele si hainele peticite! Bratarile si margelele... Arata de parca ar fi o adunatura de comunisti! Cum poti sa suporti asemenea oameni?
- Nici mie nu-mi plac, doamna O'Keefe. Dar nu facem decat sa bem o bere si sa stam de vorba - n-are nici o semnificatie.
- Fii cu ochii pe ei. Soiul asta de oameni sunt in stare sa-ti fure si tevile din casa.
A inchis usa.
Lydia a sosit tarziu. A intrat pe usa ca o actrita. Primul lucru pe care l-am observat a fost palaria ei mare, de cowboy, cu o pana de culoarea levanticai. N-a vorbit cu mine, ci s-a asezat imediat langa un tanar librar si a inceput o conversatie intensa cu el. Am inceput sa beau vartos si conversatia mea a cam ramas fara energie si umor. Librarul nu era un oarecare, incerca sa devina si el scriitor. Il chema Randy Evans, insa era prea adancit in Kafka pentru a ajunge la o claritate literara. Il publicasem in Abordarea laxativa mai mult ca sa nu-i ranim sentimentele, dar si ca sa putem distribui revista prin libraria lui.
Mi-am baut berea si m-am invartit de colo-colo. Am iesit pe veranda din spate, m-am asezat pe scarile de pe alee si am privit un motan mare, negru, care incerca sa intre intr-un tomberon. M-am indreptat spre el. Cand m-am apropiat, a sarit de acolo. A ramas cam la un metru, privindu-ma. Am ridicat capacul tomberonului. Putoarea era oribila. Am vomitat inauntru. Am dat drumul capacului pe jos. Pisoiul a facut un salt si a ramas cu toate cele patru picioare pe marginea tomberonului. A ezitat, apoi, stralucind sub lumina lunii, a sarit cu totul inauntru.
Lydia inca mai discuta cu Randy si am observat ca, sub masa, un picior de-al ei il atingea pe al lui. Am mai deschis o bere.
Sammy facea lumea sa rada. Eu ma pricepeam ceva mai bine decat el sa distrez lumea, dar nu si in seara aia. Erau cam 15-16 barbati si doua femei - Lydia si April. April era dependenta de ATD si grasa. Statea intinsa pe podea. Cam dupa o ora, s-a ridicat si a plecat cu Carl, un ciudat facut praf din cauza amfetaminei. Au mai ramas vreo 15-16 barbati si Lydia. Am gasit o sticla de whisky in bucatarie, am iesit cu ea pe veranda din spate si am mai tras la masea.
Pe masura ce trecea timpul, barbatii au inceput sa plece. A plecat pana si Randy Evans. In cele din urma, am ramas doar Sammy, Lydia si cu mine. Lydia vorbea cu Sammy. Omul facea glume. Am fost in stare sa rad. Apoi a zis ca trebuie sa plece.
- Te rog, nu pleca, Sammy, a zis Lydia.
- Lasa copilul sa plece, am intervenit.
- Da, trebuie sa o intind, a zis el.
Dupa ce Sammy a plecat, Lydia mi-a reprosat:
- Nu trebuia sa-l alungi. E haios, e foarte haios. L-ai jignit.
- Pai, vreau sa vorbesc doar cu tine, Lydia.
- Mi-au placut amicii tai. Eu nu ajung sa cunosc oameni atat de diversi ca tine. Mie imi place lumea!
- Mie nu.
- Stiu ca nu. Dar mie imi place. Oamenii te cauta. Poate ca, daca nu te-ar cauta, ti-ar placea mai mult compania lor.
- Nu. Cu cat ii vad mai putin, cu atat imi plac mai mult.
- L-ai jignit pe Sammy.
- Ei, la naiba. S-a dus acasa, la ma-sa.
- Esti gelos si nesigur pe tine. Ai impresia ca vreau sa ma culc cu oricare barbat stau de vorba.
- Ba nu. Ce-ai zice de un paharel?
M-am ridicat si i-am pregatit bautura. Lydia si-a aprins o tigara lunga si a sorbit din pahar.
- Iti sta foarte bine cu palaria aia, am zis. Pana violet e de mare efect.
- E palaria tatalui meu.
- N-o sa-i duca lipsa?
- A murit.
Am tras-o pe Lydia pe canapea si am sarutat-o indelung. Mi-a povestit despre taica-su. Cand murise, lasase celor patru surori ceva bani. Asta le-a ingaduit sa fie independente si i-a permis Lydiei sa divorteze. Mi-a mai povestit ca avusese o cadere nervoasa si fusese o vreme internata la balamuc. Am sarutat-o din nou.
- Stii ce? i-am zis. Hai sa ne intindem in pat. Sunt obosit.
Spre surprinderea mea, m-a urmat in dormitor. M-am intins in pat si am simtit ca se asaza si ea. Am inchis ochii si, dupa zgomot, mi-am dat seama ca se descalta. Am auzit o cizma lovind podeaua, apoi cealalta. Am inceput sa ma dezbrac in pat. Am intins mana si am stins veioza. Am continuat sa ma dezbrac. Ne-am sarutat din nou.
- De cand n-ai mai avut o femeie?
- De patru ani.
- Patru ani?
- Da.
- Cred ca meriti putina dragoste, a zis ea. Te-am visat. ti-am deschis pieptul ca pe un dulapior. Avea usi si, cand le-am deschis, am vazut tot felul de lucruri catifelate in interiorul tau - ursuleti mici si animalute lanoase, tot felul de lucrusoare de-astea dragute. Apoi am mai avut un vis, cu un alt barbat. A venit spre mine si mi-a intins niste foi de hartie. Era scriitor. Am luat foile si m-am uitat la ele. Aveau cancer. Scrisul lui avea cancer. Eu cred in visele mele. Meriti putina dragoste.

Din volumul in curs de aparitie la Editura Polirom. Traducere de Florin Slapac. Postfata de Calin-Andrei Mihailescu

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels