Cu aceasta editie secunda, Adi Afteni, directorul Festivalului de Teatru EuroArt, si-a onorat cu brio promisiunile facute la prima editie-pilot. Il felicit din toata inima si ma bucur sa pot constata ca, iata, pana si la Iasi se poate iesi din amorteala genetica daca exista energie si buna credinta.
De data asta, intre 19 si 25 mai, timp de o saptamana, iesenii au putut urmari cate trei spectacole pe zi. De fapt, ca sa fiu scrupulos, trupa Teatrului "Metropolis" a absentat. Prin urmare, daca trag linie, adun 20 de spectacole. Toate, fara nici o exceptie, jucate cu salile pline pana la refuz. Ba, la ultimele reprezentatii au ramas destui pe dinafara. Semn ca la Iasi se resimte lipsa de inspiratie, veche de ani buni, a conducerii Nationalului, in diferitele ei variante.
Oferta a fost, cum e firesc in cazul unui Festival care deja se impune, variata: de la trupe studentesti (de pe langa facultatile de profil din Cluj, Chisinau, Craiova, Iasi, Bucuresti, Targu-Mures), la trupele independente (Compania de Teatru D'AYA, Teatrul ACT, Teatrul Luni de la Green Hours si, surpriza, Teatrul ApARTE din Moscova) si, in fine, apreciatele spectacole ale unor mari branduri: Nottara, dar si Nationalele din Iasi, Craiova, Botosani, Oradea. Cum nu pot discuta prea multe spectacole in acest spatiu, am sa fac un top personal.
Pe locul I - spectacolul celor de la Nottara, Variatiuni enigmatice, in regia lui Claudiu Goga, in care Mircea Diaconu si, mai ales, Alexandru Repan si-au onorat pe deplin renumele. Piesa lui Eric Emmanuel Schmitt aduce fata in fata doi barbati care aparent nu au nimic in comun: un mare scriitor, unanim admirat, laureat al Nobelului si un modest ziarist provincial, care doreste un interviu. Cinismul scriitorului se dizolva treptat, pe masura ce o poveste dramatica iese la iveala: marea lui iubire pentru o femeie pe care a parasit-o tocmai pentru a nu fi nevoit sa accepte compromisurile unei casnicii, care inseamna (cred, am sa vad eu in curand!) si uzura, inertie, blazare... Cand se afla ca de fapt femeia cu pricina fusese sotia musafirului si ca ea a murit de ani buni, acesta din urma scriindu-i zeci de ani, aproape zilnic, romancierului in numele ei, totul se tensioneaza fara a aluneca in comic. Cei doi actori sunt cat se poate de inspirati, mimica, gesturile, tonul vocilor fiind perfect adaptate. Iar Repan este cat se poate de credibil, convingand ca tragedia poate salaslui si in situatii doar in aparenta banale. Totul firesc, de la decor la interpretare.
Pe locul al II-lea: Dialoguri si fantezii in jazz, un recital din poezia unor Nichita Stanescu, Petre Stoica, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, sustinut, cu obisnuita-i sensibilitate, dar si cu umor, de Ion Caramitru, acompaniat inspirat de Johnny Raducanu. Detest actorii care recita. Siluiesc, de regula, poezia, ii imprima o retorica straina si nepotrivita. Caramitru este printre putinii actori care reusesc sa scoata in evidenta ceea ce textul sugereaza. El are o cuceritoare elasticitate, fandand cu egala usurinta intre registre si fiind, la fel de natural, romantic, melodramatic, sarcastic, copilaros... Se stie, fix aceeasi calitate o impartaseste si Johnny Raducanu. Astfel incat concubinajul celor doi este cat se poate de fericit. O mostra de inteligenta sensibilizata si bun-gust. Trag nadejde ca astfel de spectacole sa poata reintoarce publicul catre cartea de poezie.
In fine, tot pe podium: Teatrul "Act" din Bucuresti, cu un Marcel Iures impecabil, in rolul unui mare arhitect amorezat de o capra, in piesa lui Edward Albee, Capra sau Cine e Sylvia?, in regia aceluiasi Alexandru Dabija. Tot o piesa despre neprevazutul vietii in doi. Un arhitect celebru, caruia i-a reusit totul in viata, de la familie la cariera, se amorezeaza subit de... o capra. Pariez ca asta v-a starnit un mic puseu de hilaritate. Nu aveti dreptate: ce te faci cand totul e tratat, de indragostitul nostru, la modul serios? Cand el explica, cu sensibilitate, cu calm, ca da, asta e dragoste, ca asa s-a intamplat, ce e de facut? Iures reuseste sa confere viata acestui inedit personaj. De fapt, pe langa prestatia lui Constantin Draganescu (care il joaca pe prietenul cel mai vechi al acestuia), a lui Marius Damian (in rolul fiului homosexual) si a Emiliei Dobrin (sotia iubitoare), cea a lui Marcel Iures este impresionanta. Cum spectacolul s-a jucat intr-un cadru intim, spectatorii avand acces chiar pe scena, totul a avut un efect si mai mare. Iures emana sensibilitate, calm, pe scurt: viata. La final, desi piesa se incheie nitel strident, biata caprita Sylvia devenind victima soatei geloase, cazi pe ganduri... Exista situatii neprevazute, si tocmai despre acest neprevazut da seama montarea lui Alexandru Dabija.
E putin ce am reusit eu sa scriu aici. Repertoriul acestei secunde editii a Festivalului de Teatru EuroArt a fost mult mai variat. In mod limpede, cat timp Nationalul iesean se complace de ani buni in mediocritate sau lancezeala, Iasiul avea nevoie de asa ceva. La mai mare!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
