Ziarul de Duminică

Fiul bucataresei (V)

Fiul bucataresei (V)
19.10.2007, 17:44 179

Dulceturi si represiune

La 1 martie 1950, in dimineata unui soare cu dinti, se intampla in Bucuresti doua lucruri aparent fara nici o legatura. Primul are loc in camera generoasa a secretariatului Serviciului de Cadre al CC-ului, condus de tovarasul Dumitru Coliu, unul dintre membrii Biroului Politic.

Aici, doua tovarase converseaza linistit si beau - la o masuta cu intarsii de fildes, proaspat transferata prin Gospodaria de Partid de la fosta casa Marghiloman - un ceai de sovarv. "Care, se stie, face foarte bine la bila si e contra durerilor de cap", tocmai spune intr-un ciudat idiom maghiaro-roman una dintre ele. O femeie cu par castaniu-roscat, ochi patrunzatori si forme voluntare, tasnind dintr-o scumpa rochie de lana in carouri "stil scotian", asortata la culoarea parului. Cea de-a doua are aerul ceva mai speriat al noului venit intr-un mediu pe care abia il cunoaste si nu e la fel de eleganta in camasa ei alba, apretata, stil tunica, pe care o dantela aplicata in semicerc ii marcheaza mai degraba intr-un mod nefericit sanii. Conversatia dintre Marta Draghici, sotia lui Alexandru Draghici, care avea sa devina temutul ministru al Internelor, si Elisabeta Aranici, proaspat numita secretara a tovarasului Coliu, avea sa puna bazele unei lungi prietenii.
Elisabeta si sotul ei Pavel erau proaspat sositi in Bucuresti, unde primisera primele lor "munci de raspundere" in marele "aparat" al Sectiei Organizatorice, al carei membru in Biroul de Conducere era pe atunci tovarasul Draghici. Am marea banuiala ca intre ascensiunea sotilor Aranici in aceste munci de raspundere si Iuliana, mama lui Pavel, fosta bucatareasa de restaurant care ajutase cu masa, casa si vinars mai multi tovarasi de-a lungul timpului, fiind un fel de gospodarie de partid in ilegalitate, exista o stransa legatura. Caci si tovarasa Marta cunostea, ca tot ardeleanul, renumita tocana cu pirosti si boia a Iulianei, fie ca o mancase la restaurantul Huszar din Piata Sfantul Ladislau a Oradiei natale, fie la Cluj sau Sibiu, unde pe ea o purtasera sarcinile de partid, iar pe bucatareasa soarta.
Dar sa ne intoarcem la dialogul dintre cele doua femei care, in mod ciudat, nu abordeaza deloc problema dulceturilor sau a retetelor culinare, ci pe aceea a situatiei grave ivite in regiunea Timis, unde un grup de tovarasi au fost demascati drept titoisti. Apoi discutia lancezeste. Intr-un ultim acces de generozitate fata de nou-venita, dar si pentru a da semnalul de plecare, Marta Draghici se ridica brusc de pe scaun, netezandu-si cu gesturi ferme frumoasa rochie cu model scotian, si o invita in idiomul ei specific maghiaro-roman pe Elisabeta, inca timida, sa se serveasca dintr-o cutiuta de lemn plina cu rahat fin: "Ia si pentru Pavel, stiu ca-i place. Ia mai mult, draga, du-i si Iulianei". Si se indreapta spre fereastra, aruncand o privire spre soarele care, desi se ridicase bine pe cer, refuza sa dea vreun semn de caldura.
La aceeasi ora, in aceeasi zi de 1 martie a anului 1950, avea loc in impozantul si temutul sediu al Ministerului Afacerilor Interne o consfatuire a cadrelor din conducerea Directiei Generale si a Directiilor Regionale ale Securitatii Poporului. De la finele anului 1949, Securitatea era in fierbere. Nu cu multa vreme in urma, "banditii", adica partizanii din munti, indraznisera sa atace la Teregova, in Muntii Banatului, un important post de militie. Mai mult decat economia acestor acte de curaj, in cele din urma sinucigasa in raport cu siguranta regimului aparat inca de tancurile rusesti, ceea ce conta era efectul lor in lumea satelor, deja supusa presiunii primelor actiuni de "colectivizare", adica de aducere a ei la numitorul comun al saraciei. Aici, aura legendara a partizanilor crestea, odata cu sprijinul efectiv pe care acestia il gaseau la oamenii care nu se lasau deloc convinsi ca Romania este chiar a poporului.
Dar sa ascultam ce spune, cu vocea sa guturala si cu un puternic accent rusesc, generalul Pintilie Gheorghe, fost Pantelei Bodnarenko, in timp ce fumeaza neincetat favoritele sale tigari Plugar, din care tocmai a cerut ca Directia Generala a Securitatii Poporului sa fie aprovizionata cu un intreg vagon. Sau mai degraba sa citam din stenograma intalnirii, caci vocea lui rataceste demult prin pamant. "Am avut si vara trecuta un aspect general, de o incrancenare a luptei, si in conditiile acestea putem sa ne asteptam din nou la o incrancenare a acestei lupte, la o ascutire a acestei situatii. Trebuie in mod constient sa stim sa vedem ce avem in fata, ca sa fim pregatiti pentru a intampina aceste situatii si a le intampina nu ca pompierii, asa cum am ajuns sa fim in vara trecuta, ci a le intampina ca organe de Securitate ale Poporului. De ce am tinut sa va arat aceste aspecte? Pentru ca m-am gandit ca timpul afara se incalzeste, ca padurile vor inverzi, va deveni mai usor pentru banditi".
Asa s-a si intamplat. In curand, s-a vazut din nou neputinta securistilor lui Pintilie Gheorghe in a controla focul revoltelor sau a-i prinde pe partizani. La cateva luni dupa numirea lui Alexandru Draghici in fruntea Ministerului Afacerilor Interne, in mod paradoxal, soarele cu dinti al acelei dimineti de martie a anului 1950 avea sa-i fie de bun augur lui Pavel Aranici. Pe 1 octombrie 1952, proaspatul ministru semna decizia de numire a fiului bucataresei Iuliana in fruntea tuturor actiunilor impotriva "bandelor" si a "banditilor". Poate ca nu doar soarele de atunci; poate ca si crema de zahar ars preparata de fosta bucatareasa si intoarsa ca raspuns la bunatatea de rahat pe care familia Aranici o primise de la tovarasa Marta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO