Ultimele trepte ale declinului
Indepartat din Securitate, colonelul Pavel Aranici nu a mai avut de ales si a acceptat ce i s-a oferit. Prin Ordinul nr. 3441/1963, semnat de Tuzu Constantin, ministrul metalurgiei si constructiilor de masini, Aranici a fost transferat la Brasov, in functia de director adjunct al Intreprinderii de Cabluri si Radiatoare, pierzandu-si invidiatul statut de ofiter MAI.
A fost nevoie de un ordin special al ministrului, intrucat prin aceasta numire se incalca legea - Pavel Aranici avea doar gimnaziul si trei clase de scoala de ucenici. Transferul la fabrica nu a fost tocmai intamplator, caci aici lucrau multi fosti detinuti, atat de drept comun, cat si politici. Nu este deloc imposibil ca Pavel Aranici, fiul bucataresei Iuliana, ajuns printr-un joc al sortii colonel in Securitate, sa fi decazut la umila postura de supraveghetor al fostilor detinuti politici, victimele sale din trecut, care in anii '70 incercau cu mare greutate sa-si construiasca viata, in vreme ce a lui se prabusea vazand cu ochii.
Au urmat deci saptesprezece ani in care, concomitent cu aparenta dezghetului "democratiei populare" din Romania, viata civilului Pavel Aranici ingheta, ca si lumea de odinioara, din vremea in care coordona lupta impotriva partizanilor anticomunisti. Nu mai era un privilegiat al regimului, iar dupa o vreme nu a mai ocupat nici macar functia de director adjunct la Cabluri si Radiatoare.
Dupa numai sase ani, in 1969, fara vreun motiv clar, este eliberat din functie si trecut la dispozitia fabricii, incepand cu 1 septembrie. A doua zi este propus si confirmat pe pozitia de sef de serviciu administrativ, post in care nu are parte de liniste, caci primeste o "mustrare scrisa" in iarna lui 1971, pe motivul unor lipsuri in gestiune in valoare de 8.691,65 lei (casase niste paturi si alte bunuri fara procesul verbal necesar).
Dupa ce fusese, practic, acuzat de furtul a patru paturi si a altor cateva nimicuri, cariera lui Aranici mai coboara inca o treapta: la inceputul anului 1973, este retrogradat sef de birou. Si cum tot ceea ce spulbera intreaga lui viata incepea sa capete parca o ciudata ritmicitate, o noua mustrare i se prezinta in octombrie 1973: "Va incunostintam ca am constatat o vadita inertie in activitatea dvs. privind paza si securitatea intreprinderii, precum si curatenia in incinta intreprinderii", consemna noua nota depusa la dosarul lui de cadre - tocmai el devenise un biet "dvs." intr-o mustrare privind neglijenta in apararea securitatii la... Fabrica de Cabluri si Radiatoare!
Oricum, dezastrul continua. La sfarsitul anului 1974, se vede nevoit sa paraseasca si aceasta functie, pentru cea mult mai potrivita, de fapt, "formatiei" sale securiste, de inspector principal la serviciul de cadre al fabricii. Momentul este ironic. Fostul colonel Aranici trebuie sa fi fost cuprins de un nou val de dezamagire atunci cand partidul comunist l-a transformat, in fond, din secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, intr-un fel de contopist cu atributii de informator.
Practic, Aranici isi punea astfel "valentele" securistice direct in serviciul partidului, dar la un nivel extrem de marunt in comparatie cu "debutul" sau in aparat, ca inspector al Sectiei Organizatorice a Comitetului Central al PMR. Dupa ce se specializase in crearea de retele de informatori ai Securitatii, devenise el insusi o simpla piesa in reteaua de informatori ai partidului. Insa doar pentru jumatate de an. In aprilie 1975, pierde orice legatura cu trecutul: serviciul de cadre renunta la experienta lui si este trimis in umila functie de sef de depozit al Fabricii de Cabluri si Radiatoare, pana in 1980, cand isi inainteaza cererea de pensionare, pentru limita de varsta si realizarea vechimii in munca. Intre 1963 si 1980, Aranici a avut o scadere constanta a salariului, de la 2.550 de lei cat primea in 1963, la 1.790 de lei la sfarsit de "cariera". Obosit, colonelul Aranici isi accepta soarta de exilat al sistemului. Mama sa, bucatareasa Iuliana, moare la mijlocul anilor '80, cunoscand ipostaza deloc magulitoare in care ajunsese iubitul ei fiu si nu inainte de a-si acuza pentru ultima oara nora, pe Elisabeta, pentru situatia in care ajunsese fiul ei, Pavel.
Finalul vietii colonelului de securitate Pavel Aranici nu este inexplicabil. Din 1962 si pana in 1964, un sir de decrete de amnistiere a scos detinutii politic din inchisorile si lagarele de munca romanesti. Mai mult, Gheorghiu-Dej incepea sa adopte politica de "rotire a cadrelor", caci noul caracter al regimului, unul mai pronuntat national, impunea o schimbare a structurilor de la varf la baza. O buna parte dintre cei care manifestasera exces de zel la inceputurile democratiei populare au fost, in aceste imprejurari, schimbati din functii si transferati in diverse locuri din tara. Ceea ce a patit Pavel Aranici avea sa indure putin mai tarziu fostul sau sef, Alexandru Draghici, cel care il scosese din MAI din pricina unei biete camasi galbene purtate peste pantaloni si al legaturilor "neprincipiale" cu o studenta. Draghici a ajuns, dupa o plenara a partidului din aprilie 1968, din sef al Securitatii, ministru de interne si activist de prima marime, sef de ferma agricola langa Bucuresti. Asemenea personaje si altele ca ele au acceptat, fara revolta, alta decat interioara, logica unui regim care, dupa ce le cultivase si valorificase toate sinistrele calitati, se scutura de ei fara cea mai mica remuscare. Intelegeau: la vremea lor, si ei procedasera dupa aceeasi logica.
In limba maghiara, "aranics" inseamna "aur". Traind o viata poate lipsita de altfel de dragoste decat cea pe care a aratat-o, obsesiv, mamei sale, bucatareasa, Pavel Aranici, "omul de aur" pentru Securitate in "lupta impotriva bandelor", moare in 1995 singur, fara nici un prieten alaturi, lasand pe aceasta lume lanturi intregi de crime si abuzuri greu de socotit, pe care le-a inspirat si la care, foarte probabil, a participat direct. Sotia lui spune ca inmormantarea a fost "restransa". Nu a venit aproape nimeni, exceptie facand trei-patru membri ai Partidului Socialist al Muncii din Brasov, partid in care Pavel Aranici s-a inscris dupa Revolutie. Fiul bucataresei s-a intors in tarana alaturi de mama, lasand in urma doar o unda de mirare in mintea vaduvei sale, Elisabeta: "Sa stiti ca nu era sever deloc, absolut deloc. Eu ma si mir cum a stat atata in Securitate...".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
