FOILETON/ Adelina, ma chere (II). Accidentul

13 ian 2010 Autor: Felix - Narcis Nicolau

Si brusc se evaporă chicotind exact când prind cu coada ochiului roşul semaforului pe lângă care trec cu 50 la oră. Nu mai apuc să pun frână, dar reuşesc să mă inclin peste volan, să mă rog să nu-mi apară in faţă vreun biciclist, vreun pieton. Din stânga vine urlând un Audi galben, acelaşi model ca si cel pe care l-am scăpat din frâu eu. Am timp să văd că e un taxi care se scurge prin faţa botului meu. Ii văd şi pe cei doi oameni aplecaţi in faţă, incercând parcă să impingă maşina mai repede. A trecut partea din faţă, prima portieră, a doua. Hai, Doamne-ajută!, poate scap cu bine. Dacă scap acuma jur să mă las de fumat, de şampanie, de Adelina.

O să mă intorc cu 3 cm de cenuşă in cap la dl Turban.

Zbaang! izbesc vaporul galben la pupa, il intorc in loc, il incolăcesc in jurul semaforului de lângă teatru. Sunt buimac. Cobor şi mă holbez prostit la botul maşinii mele, la radiatorul spart care se scurge ca beşica unei vaci. Imi dau seama că sunt vinovat şi mă intorc spre victimele mele să văd in ce hal sunt. In inimă am groază: dacă au mierlit-o? Din maşina boţită sare o victimă la vreo 45 de ani cu două bâte in mâini. O privesc prostit. Victima se apropie zbierând: de ce n-ai oprit la roşu, mă? grijania mă-tii! şi trosc o bâtă in genunchiul meu drept şi trosc o altă bâtă in capul cu cozoroc scurt. Loviturile mă trezesc - il prind de mâini, ii spun cu blândeţe: termină, mă!

De unde mai inainte centrul era pustiu ca o savană, acum ieşiseră ca din pământ câteva zeci de bursuci. Se ridicau pe picioarele din spate, fonfăiau, ţopăiau de jur imprejur: băi, i-ai distrus omului taxiul! cu ce-o să-şi mai câştige pâinea? era biroul lui. Cum o să se descurce omul cât o să-i stea maşina in service? Da, băi, da' e tablă, bă, nu-i dai omului in cap pentru asta. tabla se mai face, da' capu' cu ce-l repari?

Vine un aro al poliţiei. Curcanii il cunosc pe taximetrist. Sunt intrebat ce s-a intâmplat. Le zic că sunt incepător, nu pilotez vapoare decât de trei luni. Am vrut să pun frână, dar piciorul mi-a alunecat pe pedala de acceleraţie. Se poate aşa ceva? intreabă o uniformă. Posibil, răspunde cealaltă, impresionată de povestea cu bâtele relatată de nişte bursuci, partizani ai mei. Căci da, oricât de ciudat ar putea să pară, am avut şi eu simpatizanţi câteodată. Trebuie să mergem la poliţie pentru declaraţii. Eu mă urc in maşina curcanilor, victimele vin cu taxiul, după ce-l descolăcesc de pe semafor. Vaporul meu fusese tras in faţa teatrului, să nu polueze peştii din intersecţie. In Aro mă trezesc spunându-le sticleţilor că nu inţeleg cum de s-a putut intâmpla una ca asta. Sigur e un blestem la mijloc. Blestem, auzi, blestem! Haha hihi hăhă! Gata, le-am câştigat definitiv simpatia. Bă, da şi Tuglea ăsta, cum să-i dea băiatului in cap cu bâta de baseball? Pentru o amărâtă de tablă! E şi el incepător, se intâmplă. Aşa scap şi de verificarea alcoolemiei.

Ajungem. Completăm actele. Permisul mi-a zburat pentru trei luni undeva in ţările calde. Mulţumesc, Adelina! Ieşim. Pe strada Vârful-cu-dor e pustiu. Mă intorc in centru cu maşina victimelor. E puţin buclată, dar merge, chiar dacă şonticăit, ca o bicicletă cu opt la roată.

Mă opresc tălâng la vaporul cu beşica spartă. Trebuie să chem pe cineva. Taximetristul mă intreabă: ai pe cine să chemi? Ihi, am, ne vedem mâine la asigurări. O iau inapoi 200 de metri până la casa vară-mii. Strig cu jenă. Nimic. Caut pietricele şi le proiectez in geamurile apartamentului de la etajul 1. E o casă veche de 200 de ani, cu parterul al dracu' de inalt. Acu' două secole băieţii făceau geamurile mult mai trainice. Pietricelele ricoşează din ele ca din stâncă. Inapoi in intersecţie. Imi dau seama că piciorul drept mi se bălăngăne. Genunchiul stă să iasă din şuruburi. Mă pipăi la urechea dreaptă şi simt că după ea s-a format un cucui imens care mă face clăpăug. De supărare nici nu simţisem loviturile.

In intersecţie dau peste taximetrist. Răscoleşte cioburile. Mi-am pierdut numărul din spate, aha, uite-l! ce faci? Mă chinuiesc să găsesc un telefon, să chem paza de coastă. Vede că imi trag un picior după mine. Işi aduce aminte de ce şi-l apucă remuşcările sau frica. Poţi să vii să suni de la mine, dacă vrei. N-am incotro, e unica soluţie.

Victima stă şi ea intr-o casă austro-ungară, la două străzi de mătuşă-mea. Nevastă-sa imi aduce telefonul negru, de infanterie, din altă cameră. Declanşez alarma in familion. Intre timp, victimele se dau de ceasul morţii. Imi povestesc cât s-au chinuit să-şi modernizeze maşina, s-o vopsească, au două fete la facultate in Cluj, au muncit din greu să-şi schimbe perdelele. Vrei o ţigară? Da. Si iarăşi: fetele! O clipă mă sperii să nu se ducă după poze. Na, că mă trezesc şi insurat in schimbul reparaţiilor. Nu că n-ar fi chit, dar nu-mi pot permite s-o pierd pe Adelina. Pe ea trebuie s-o iau de nevastă, ca să mă răzbun. Vrei permisu' inapoi? hai, mă, zi, il vrei? Lăsaţi, imi prinde bine suspendarea, să casc mai bine ochii pe viitor. O asemenea demnitate ii lasă descumpăniţi. Se aşteptaseră să pun botu', să-mi ceară bani ca să mă facă din nou cu carnet. Ce nu ştiu ei e că peste şase zile plec spre capitală. Or, acolo eşti mai rapid dacă umbli sau dacă foloseşti trotineta. Numai de mi s-ar face bine piciorul până atunci, să pot impinge. Le mulţumesc, mai servesc două ţigări şi ies. Cobor o scară vopsită in negru, incolăcită ca un melc. Mă ia ameţeala - fir-ai tu să fii, Adelina!

Intr-o jumătate de oră trage lângă vapor rabla lui unchiu-meu, popă-colonel la penitenciar. In dreapta lui e taică-meu in pijamale roz. Coboară. Unchiu-meu se hlizeşte sarcastic, deşi ii vine să caşte intr-una. Taică-meu e sobru, i s-au inecat corăbiile - unde mai găsesc eu radiator de Audi 80? Are şi el dreptate, e o maşină de douăzeci de ani, a dat 1.000 de mărci pe ea. Musai să le descriu accidentul. Reiau faza cu alunecatul piciorului de pe pedală. Mă cred şi ei. N-am remuşcări mari pentru că mă inţeapă genunchiul, iar peste vreo zece ani tot o să le spun adevărul...

Unde-i maşina lu' ăla? E departe de aici? Nu, la două străzi. Hai s-o vedem, să ştiu la ce să mă aştept. O luăm din loc. Nu pot ţine pasul cu ei. Işi dau seama şi mă intreabă dacă m-am lovit in accident. Le povestesc tărăşenia. Fantastic! Imediat işi schimbă atitudinea. Vedem celălalt vapor cu curul zdrobit şi ne intoarcem acasă. Sunt depus in pat, toată lumea mă cocoloşeşte. Aş putea avea o comoţie, ceva, poate sunt ultimele ore pe care le petrec cu ei. E de inţeles. Acum regret că mi-au suspendat permisul de conducere. Aş fi putut face zob câte o rablă pe lună. Cocoloşeala merită orice sacrificiu.

De dimineaţă vine unchiu-meu să ne ia. Prima direcţie e medicul legist. Intru in spital trăgând piciorul după mine ca un băieţel care-şi trage căluţul din lemn cu rotile. Cei doi insoţitori mă susţin de subsuori. Cheliosul de legist cu urechi de iguană nu se lasă impresionat. Mă face să aştept, apoi se uită rapid şi scrie certificatul medico-legal. Cum, aşa simplu? uitaţi-vă mai atent, l-a ciomăgit de l-a lăsat lat. Păi n-are la picior decât o contuzie, iar la cap - imi clăpăugeşte urechea - e doar o zgârietură. Si cum, nu-i faceţi o tomografie? dacă o să aibă repercusiuni peste vreo 2 ani? Legistul plictisit rău: nu cred, are figură de om cu capu' solid, tare.

La naiba!

Demarăm spre firma de asigurări. La 10 avem intâlnire cu cealaltă victimă. Parcăm lângă cofetăria Libelula. Coborâm şi adulţii işi iau pe ei gecile de piele şi ochelarii de soare intunecaţi. Men in black de sus până jos, doar că rotofei şi negricioşi, ambii. Mă prăbuşesc pe antebraţele lor pietroase şi intrăm. La un minut după noi ajunge şi piciorul lovit, moale ca un leuştean.

Victima stă pe un scaun, in faţa biroului agentului de asigurări. Când ii vede pe cei doi malaci in piele neagră târându-mă de-a lungul coridorului inţesat de călăi şi victime, se schimbă la faţă. Taică-meu se intoarce spre mine şi, de la inălţimea celor 1,60 m ai lui, mă intreabă calm, extrem de calm: el e? Ahă! se intoarce lent şi-l fixează prin lentilele aşa de inchise incât mă mir că nu se impiedică de scaunele din jur. Il fixează şi unchiu-meu. Eu mă strâmb de durere când imi aduc aminte de zgârietura din spatele urechii.

Ai avut noroc că nu eram acolo-n seara aia! Acum tu ţi-ai fi târât picioru' şi capu', nu fiu-meu!

Aăă, eu... zău... gândiţi-vă... aripa infundată... şi incolăciţi in jurul semaforului...

Taci taci taci! să n-aud nimic! dacă face tumoare la creier sau la genunchi, ştii unde-ajungi, nu?

Din volumul in pregǎtire "Instrucţiuni de folosire a pǎrului alb"

Va urma

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

Cuvinte cheie:: foileton; , Felix Nicolau

Vizualizari:

Printeaza

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

ziarul de duminică

FOILETON/ Adelina, ma chere (II). Accidentul