Anticaru a continuat sa peroreze – pulpanele hainei ii fluturau incolo si-ncoace, statea in picioare, silueta lui desirata dominand ambianta.
- Ati auzit de Stephen Hawking?
Ne-am uitat unii la altii – nu auziseram, asta probabil se ametea intr-o alta carciuma.
- E cel mai vestit fizician din timpurile noastre. Din pacate, are un mare necaz: sta tintuit intr-un scaun cu rotile, din pricina unei boli perfide. Si, ca sa comunice cu ceilalti, e legat la senzori care ii transmit vibratiile coardelor vocale la un aparat, pe ecranul caruia ii apar cuvintele si frazele. Cumplit!
Fara sa vreau, m-am uitat la bastonul meu; din groaznicul accident pe care il suferisem puteam sa raman paralizat si eu pentru toata viata. Am scapat ieftin, doar cu schiopatatul.
- Si ce-i cu Hawking asta? M-ai facut curios.
Anticaru s-a uitat cu pretuire la Avocat.
- I-am citit cateva dintre cartile pe care le-a scris pentru marele public. Am descoperit la el cateva dintre obsesiile mele.
Il urmaream fara sa intelegem prea mult. Reusise sa ne starneasca din nou.
- Probabil ca v-a intrigat de ce castig totdeauna la table.
- Ba bine ca nu!
- E simplu.
- Simplu pe dracu’, Doamne iarta-ma!, s-a repezit Zugravu.
- Ba nu, e foarte simplu.
- Atunci spune!
- Cand ma scol dimineata, incep sa dau cu zarul. In doua-trei ceasuri, ma lamuresc daca in ziua aceea voi juca sau nu. Daca dau numai duble sau imi cad zaruri cu ajutorul carora pot sa fac porti in casa, e clar, seara nu mai joc, pentru ca nu voi mai da la fel de bine. Daca, dimpotriva, obtin numai zaruri proaste, e semn ca voi castiga orice partida intr-un viitor apropiat. De aia nu vin in fiecare zi. Astept momentul in care voi fi sigur castigator.
Marturisirea asta ne-a lasat cu gurile cascate.
- Asta e sarlatanie! a declarat Tuci.
- Chestia asta nu poate tine. Ai doar si un adversar. N-ai cum sa stii ce zaruri va da el.
Piroga analizase problema pe toate fetele. Nu descopeream nici o fisura in judecata lui.
- Numai in aparenta ai dreptate. Insa daca eu dau bine, inving pe oricine il am in fata. Ati fost doar martori.
Ce-i drept, asa era. L-am privit cu si mai multa uimire.
- Dar o partida de table jucata intr-o crasma e ceva banal. Chiar si intr-o crasma ca asta. Eu ma pregatesc sa joc o alta partida, cu Dumnezeu. Cea mai importanta partida. E pe viata si pe moarte. Numai ea ma va lamuri daca am trait degeaba sau nu, incercand sa descopar intelesuri greu accesibile.
S-a auzit un glas – nu stiu al cui a fost, nu semana cu al vreunuia dintre noi, dar poate ca bautura il facuse de nerecunoscut, n-am dat mare atentie:
- N-ai curaj.
- Ba am, a zis cu indarjire Anticaru, nestiind nici el cine ii aruncase in fata manusa. O sa vedeti!
- Nu-l pune la incercare pe Dumnezeu – de data asta stiam cine vorbise, Tuci cel artagos, care se foia pe scaun, fierbea, prada unei agitatii vizibile. Ai sa pierzi.
In glasul lui era o nota triumfala care nu mi-a placut. Renuntase la atitudinea cavalereasca pe care o adoptaseram cu totii inca de la infiintarea clubului. Iar eu am avut din nou in fata ochilor scene din cosmarurile mele.
Fara sa mai adauge nimic legat de cele vorbite pana atunci, Anticaru a inceput sa cante de unul singur. L-am mai urmat cativa, cam fara chef, acompaniati de armonica Melodiosului, si el intors pe dos de controversele la care asistase:
Si o sa bem paharul ultim
Cu care mintea se turteste.
Nici un raspuns nu mai exista,
Nici o-ntrebare nu mai este.
Dupa accidentul pe care il suferisem, am zacut in spital mai multe saptamani. Luam calmante cu pumnul din pricina durerilor. Acolo am descoperit o alinare extraordinara in citit. Imprumutam carti de tot felul de la biblioteca spitalului si, cufundat in lectura de dimineata pana noaptea tarziu, uitam de necazul care se abatuse asupra mea. Iar dupa ce m-au externat am continuat sa citesc pe rupte – daca nu eram la Politicosu, cu siguranta ca bantuiam prin librarii, facandu-mi provizii de carti pentru ceasurile de singuratate.
A doua zi m-am dus glont intr-o librarie si am cumparat toate cartile pe care le-am gasit ale lui Stephen Hawking – Scurta istorie a timpului, Universul intr-o coaja de nuca (abia atunci am priceput de unde stia metafora aia), Visul lui Einstein. Lucrari de popularizare, astfel incat si un elev de liceu mai cu doxa sa priceapa de unde am aparut si incotro ne indreptam. M-am intors in mansarda unde locuiesc si am inceput sa dau pagina dupa pagina. Timp de o saptamana am mancat si am dormit pe sponci, asa de captivat am fost de lectura. Am baut, in schimb, multe cafele si am fumat ca un apucat. N-am inteles chiar totul, sincer sa fiu, n-am inteles multe, dar cele citite m-au tulburat peste masura. Mi-am dat seama cat de marunt traim, noi, cei care acceptam lumea asa cum este, fara sa ne punem intrebari legate de destinul nostru. A fost o desfatare cum n-am mai cunoscut urmarind gandirea celui care era titularul catedrei de matematica de la Universitatea din Cambridge, in fruntea careia se aflase, cu trei secole in urma, Isaac Newton. M-au rascolit multe fraze de-ale lui: "Daca ati privi catre stele, asa cum fac eu, si ati incerca sa gasiti sensul a ceea ce vedeti, v-ati intreba, la fel ca mine, ce anume face ca Universul sa existe. Intrebarile sunt limpezi si dezolant de simple. Raspunsurile insa au parut intotdeauna sa fie dincolo de puterile noastre". M-a lasat cu gura cascata teoria potrivit careia intoarcerile in timp sunt posibile in anumite conditii si m-am intrebat ce rost a mai avut nasterea acestui Univers daca totul se va sfarsi intr-o gaura neagra. Printre multele raspunsuri pe care as fi vrut sa le aflu era unul de o mare importanta in ochii mei: oare Dumnezeu va crea lumea din nou? Va fi la fel cu cea de azi? Adica, peste miliarde si miliarde de ani, ne vom intalni din nou la Politicosu, fara sa ne aducem aminte ca am mai trait o data? Si ce a insemnat aceasta lucrare pe care o vedem cu totii – un proiect esuat, care va fi reluat cu mai multa pricepere si energie la o noua Facere a Lumii, astfel incat nu va mai fi loc pentru noi, care ne-am dovedit a fi niste neispraviti? Stephen Hawking n-a indraznit sa atinga o astfel de problema spinoasa, probabil ca sa nu se puna rau cu Biserica. Tare as mai fi vrut sa-l intalnesc si sa-l bombardez cu intrebari. Imi inchipuiam cu invidie ce vartej de idei se formeaza in capul faimosului fizician. Si totusi, nici el nu ajunsese la raspunsurile ultime, incercand in continuare sa le descopere. Simteam o durere la tample de la atata concentrare nervoasa si ca-mi pierd mintile. Culmea, cel mai putin interesat am fost de sentinta data de Einstein: "Dumnezeu nu da cu zarul". Formulare extraordinara, dar in paginile acelea erau dezbatute teorii cu mult mai grave. Ba nu, gresesc, pornind de la asertiunea fizicianului german, Hawking punctase remarcabil: "Puteti crede ca a conduce un cazinou e o treaba tare riscanta, fiindca ati putea pierde banii la orice rostogolire a zarurilor sau invartire a ruletei. Dar, dupa un numar mare de pariuri, pierderile si castigurile se mediaza si se obtine un rezultat care poate fi prezis, chiar daca rezultatul fiecarui pariu in parte nu poate fi anticipat". Oare observatia asta il obseda pe Anticar?
Cand le-am dezvaluit prietenilor mei cateva dintre ideile desprinse din acele carti, am reusit sa-i captivez, ca un profesor aflat in fata unui auditoriu nu prea pretentios. Anticaru insa nu s-a ivit printre noi, si tare as mai fi avut chef sa obtin de la el niste deslusiri bine argumentate. Dar oare el stapanea mai bine subiectul?
- "Tipul trivializeaza un demers stiintific", a rostit sententios Avocatu, citand din Block. Hai sa ne vedem de treburile noastre. Am incheiat un capitol, e bine sa vedem ce mai urmeaza in celelalte. Nu va mai ganditi la Anticar – omul e dus putin cu pluta.
Nu eram de acord, totusi i-am urmat sfatul si nimeni n-a mai adus vorba de Anticar. Cand sa plecam, Trombon l-a rugat pe Politicosu sa-l lase sa innopteze la el – dimineata avea niste treburi in zona si nu dorea sa mai bata drumul de-acasa pana aici. Desigur, cererea i-a fost imediat acceptata, spunandu-i-se ca sus il asteapta un pat cu asternuturi curate.
Zilele au inceput sa se insiruie una dupa alta, fara nici un chichirez. Eu unul nu mai veneam decat pe innoptate si nu mai zaboveam, ca altadata, ceasuri in sir. Acasa ma asteptau cartile lui Hawking, pe care le reciteam cu speranta de a mai deslusi cate ceva ce imi scapase la lecturile anterioare.
Intr-o seara, Politicosu a asteptat sa ne strangem cat mai multi inainte de a ne anunta cu o mina grava:
- Mi-a disparut pistolul.
Unii discutau in contradictoriu o faza din nu stiu ce meci de baschet, altii se antrenau la darts, iar unii pur si simplu beau, holbandu-se, fara sa vada nimic, la micul ecran, pe care se vedeau cativa politicieni infierbantati prezentandu-si ofertele electorale. Anuntul acela sec ne-a pus pe jar.
- Cum asa?
Lui Politicosu ii venea sa planga, era complet daramat.
- Imi stiti cu totii pistolul – il tineam sub tejghea.
- Il stim prea bine.
- Ei, azi dimineata, pe cand cautam nu stiu ce fleac, mi-am dat seama ca nu mai e la locul lui.
- Mai cauta! O fi cazut prin vreun ungher.
- Sau poate l-ai ascuns in alta parte, cand erai cherchelit, si acum nu mai stii unde e.
- Imposibil! Nu l-am miscat de unde l-am pus.
Avocatu a rost sever catre Trombon:
- Parca deunazi ai innoptat aici...
Trombon s-a ratoit profund jignit:
- Doar nu ma banuiti pe mine... La ce-mi trebuie mie un pistol? Habar n-am cum se manuieste.
Glasul lui Politicosu a devenit rugator si usor inspaimantat:
- Baieti! Nimeni nu banuieste pe nimeni. Daca a facut careva o gluma, sa stiti ca nu e buna. Poate sa iasa o dandana din care nu ne mai scoate nimeni.
- Nu e de saga cu armele, au intarit si Colt, si Beretta. Au un regim special.
- Daca l-a luat vreunul dintre voi, ca sa-mi faca o farsa, il rog sa-l puna la loc. Sa-l puna cand eu nu observ. Si totul o sa fie ca mai inainte.
- Daca nu apare pana maine, vino la sectie sa reclami disparitia, l-au sfatuit politistii. Iar daca e vorba de o farsa, e a naibii de nepotrivita.
Dar arma n-a aparut, nici in seara aceea, si nici in saptamanile care au urmat. Un gand ne bantuia – daca l-a luat Anticaru? Sub infatisarea lui de carturar distins, cu idei iesite din comun, sa se ascunda cumva un criminal feroce? Mai era putin si-i rugam pe Colt si pe Beretta sa-i caute cazierul in baza lor de date. Daca nu cumva individul ni s-o fi prezentat sub un alt nume, iar cautarea prin fisiere ar fi fost astfel zadarnica.
Povestire din ciclul Pe urmele lui Stephen Hawking
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
