Ziarul de Duminică

Fotografii neuronale cu Belu Zilber (I)

24.09.2003, 00:00 711



Am cunoscut un Zilber vindecat si cicatrizat de marxism * Biblia si Mein Kampf * De la Maria Tanase la Bertrand Russel * Cred ca am fost ultimul lui prieten castigat.



Biblia si "Mein Kampf"
Poate ca aceste amintiri au dospit prea mult. Prea mult pentru a putea fi scrise. Cu usurinta trairii. Cu acea naturalete lenesa a trairii de-atunci, de la 18-20 de ani. Cand curgeam prin viata ca un halucinat norocos. Niste amintiri intarziate si pentru ca, mult mai apoi, aveam sa inteleg ca personajul lor este unul extrem de controversat.



Pe Belu Zilber l-am cunoscut prin meditatiile la matematica. Totul a inceput in toamna lui 1973. Nu aveam inca 18 ani. El avea 72 si mai avea de trait cinci. Iesise de noua ani din inchisoare, dupa 16 ani de detentie politica grea si destul de misterioasa pentru mine in acel moment. Iar Belu era rezervat. Greu povestea despre puscariile lui. Atata aflasem, zvonul ce-l preceda: fusese inchis in lotul Patrascanu. L-am intrebat, mi-a raspuns sec: "Da. Mi-au furat 16 ani din viata, domnule".



Asa l-am cunoscut eu. Un Belu Zilber in ultimii ani ai vietii, curatit si cumva resemnat, dupa o paranteza infernala de 16 ani, un Zilber doar al ideii si stralucirii. Si vindecat de comunism. Vindecat si cicatrizat. Eu insumi, invatacel la varsta ideala, a receptarii, cetos si curat (si cand esti mai curat si mai noros ca la 18 ani?), indesat in vise si-n carti. A fost pentru mine intalnirea densa dintr-un timp suculent, formator. Densa, dar nu decisiva. Si, cine stie, poate a contat putin si pentru el, cel fara copii. Un Zilber la ora si la varsta bilanturilor. Nu toate amare. Dar pana atunci noi vom fi continuat cu ale noastre.



Intai matematica, pe urma cu atatea inca, fascinante. De la amintirile lui, multe, cred, inca inedite, despre atatia dintre cei mari din anii de gratie interbelici, pana la teama primelor poeme pe care i le-am citit (multe scrise chiar in biblioteca lui), inconjurat, capturat de aura si de ideile lui stufoase, cu brilianta neciobita, la fel, cred, ca-n vremea in care-l facusera sa fie pomenit cu admiratie ori macar cu elegante, patimase respingeri de catre mai toti "sacrii" nostri, de la Cioran, Eliade, Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Grigore Moisil, Nicolae Steinhart - ei! -, dar ar trebui sa scriu o lista lunga cam cat dictionarul culturii romane interbelice! Insa cand l-am cunoscut nu stiam nimic de toate astea. Doar cararea matematicilor m-a condus la Herbert Zilber. Caci in acei ani, cu meditatiile pentru facultate, el incerca sa-si rotunjeasca o pensie mica.



Si Belutu era mititel. Chiar foarte scund, foarte iute, bonom si destul de vesel. Nu parea complexat de statura lui, cum am citit apoi. Sau nu o arata. Nici ca se putea un contrast mai violent cu diminutivul Belu, ce te duce cu gandul la cimitirul istoric. Si mai erau ochii lui. Foarte intensi, foarte vii, in contra si deasupra varstei. Ochi cu o apa, o unda aparte. Abisuri lucioase... Fuma enorm, impunea usor si locuia intr-un apartament rafinat. Mobila neaglomerata, colaj bun de stil vienez si florentin. Un prim amanunt, cumva la intamplare: in biblioteca am observat repede o ciudatenie (n-a fost ultima): pe un raft, legate frumos si foarte la vedere, stateau lipite Biblia si, in germana, Mein Kampf (eram in 1973!!). L-am intrebat de ce le tine asa, alaturate. "Aste doua carti au schimbat soarta lumii", mi-a raspuns.



Dar mai intai a fost matematica, spuneam. Si Zilber era un matematician cu o cultura de talie, rezolvator de probleme dure. Asta desi se facuse cunoscut (semnand Andrei Serbulescu) in alta grila: sociologie, politologie, publicistica. Destul de curand, mi-a spus ca avea trei licente: doua la Grenoble, in matematici si in inginerie, si a treia in Romania, in economie. Ca matematician, deci, intuitia euristica si forta lui de generalizare erau impresionante. Si stimulative. Poate si ambitionat de el, incepusem pe atunci sa citesc cursul superior de "Analiza matematica" al regretatului academician Miron Nicolescu (cu care mi-a marturisit ca fusese bun prieten, ca si cu alti mari matematicieni, de la Simion Stoilow, la Barbilian si Moisil).



Pedagogul Zilber s-a pliat destul de repede pe curiozitatea si puterea mea, asa ca, de la o simpla pregatire pentru admitere in facultate, am inceput sa lucram la nivel de olimpiada si olimpiada internationala. Intr-o grupa cu inca doi pusti, dintre care unul, Florin Cazan, era bun prieten si coleg cu mine la clasa speciala de matematica, clasa de elita a Liceului (pana atunci) "Petru Groza", de la Sosea, la ora aceea, deja, Liceul de Informatica, multa vreme singurul din tara. Azi, e Colegiul National de Informatica, bizar botezat "Tudor Vianu" (ca si cum multe ar fi avut de a impartit Tudor Vianu cu informatica, dar se pare ca asta e alta moda post '89; Ioan Grosan imi spunea ca exista, printre alte asemenea perle votive, chiar un Grup Scolar-Industrial, cu profil cumva de CFR, numit "Emil Cioran", si cred ca scepticul de serviciu al lumii s-ar rasuci in mormant de-ar afla!).



Revenind la matematicile lui Zilber, el avea darul de a insera firesc instrumente teoretice puternice in rezolvari surprinzatoare. Odata, dupa ce ne-a lasat sa ne chinuim cu o problema algebrica de "internationala", ne-a aratat o solutie ciudata (folosind matricea functionala Wronski si determinantul ei). Alta data, a reusit sa puna capat unui lant de probleme inrudite, cu enunt inselator (ale lui Ionescu-Tiu), aparute in Gazeta matematica. Inclusiv prietenii de la "Gheorghe Lazar", medaliati cu aur la "internationale", se chinuiau in gol cu ele. Si Belu a venit cu o solutie simpla!



Era, de altfel, unul dintre acei mohicani interbelici cu formatie de tendinta enciclopedica, dintr-o vreme in care toti cei importanti aveau nu una, ci snopuri de licente si doctorate. Si mai avea, ca si aceia, o rasa a conversatiei politicoase, delicate, cosmopolite. Fraze intoarse in paradoxuri rafinate. Si-n situari acide. Rasa azi in mare parte revoluta, dusa. "Am facut parte din grupul Criterion si am fost adjunctul lui Madgearu la Institutul de Cercetari Economice. Dupa razboi, am tinut primul curs de economie politica la Universitate, in Bucuresti, in 1946" - inca se mandrea Zilber, cufundat tot, de-abia se vedea, in fotoliu-i de piele.



Insa, de departe, sarea si piperul sedintelor noastre de matematica erau imbibarea lor savuroasa cu amintirile lui. Si cu panseuri. Spiritul lui capricios si iute migra cu o stricta naturalete dintr-un domeniu in altul. De aceea, multe dintre aceste citate a trebuit sa le aleg dintre picaturi matematice. Aschii instrainate de farmecul lor spontan, de atunci. Iata, intr-o dupa-amiaza, in timp ce noi ne cazneam sa aplicam o metoda de diagonalizare a lui Cantor, incepu:



- Nemtii astia... In matematica, spiritul lor speculativ face minuni. In muzica, nu totdeauna. Simfonia a IX-a a lui Beethoven se termina cu un mars. "Oda bucuriei" este un mars de la cap la coada!



- Dar folclorul romanesc va place, nenea Belutu? - incercasem sa-l provoc pe mai departe si sa mai trag de timp.



- Nu.



- Nici Maria Tanase?



- Cum sa nu, doar m-am iubit cu dansa!



Arareori reusea Belu sa nu surprinda (ast timp, noi trebuia sa continuam canonul la diagonalizarea Cantor). Aproape imediat, a continuat. Inspre matematici. Atunci am aflat prima oara despre faimoasa teorema a lui Godel. Care in 1938 retezase din senin, cu un trasnet, pe doar patru pagini, visul interbelic declansat de Bertrand Russel, de axiomatizare unitara si lina a matematicilor. Or, Godel folosise tocmai diagonalizarea cantoriana. "Si Nae Ionescu, in teza lui de doctorat din 1919 din Germania, a avut un inceput de intuitie ca afirmatiile ambitioase ale lui Russel pot esua. Lui Nae i-a lipsit insa aparatul matematic" - a incheiat Belu Zilber.



Astfel, cu picatura, intre o ecuatie si o integrala, am inceput treptat sa descopar inteligenta aceea scormonitoare si ludica. Spiritul meu, dual si el, a reactionat. A fost al doilea inceput al acelei intalniri. Si poate ca am fost ultimul captiv al farmecului lui Belu Zilber. El, cu spiritul sau de tinerete, patinand imprevizibil intre negari abile si conciliere universala. Generatorul de amici si dusmani. Evadati ori prizonieri ai sarmului sau. Iar daca toate astea-s mai degraba etichete retroactive, caci atunci n-am stiut cat de durabila avea sa fie in mine zona amintirilor cu el - ca un set de fotografii, niste dagherotipuri neuronale neschimbatoare -, atunci macar cred ca am fost ultimul lui prieten castigat.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO