CRONICA LITERARA

Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov

20 mai 2010 Autor: Andrei Terian

Dintre cărţile anterioare ale lui Horia Gârbea, am mai scris doar despre Crime la Elsinore (2006). Romanul nu mi-a plăcut aproape deloc, in primul rând din cauza unui defect care se perpetuează intr-o oarecare măsură şi in Articolul 96, cea mai intinsă din cele 8 povestiri, câte cuprinde ultimul volum al prozatorului*.
Horia Gârbea - scriam cu patru ani in urmă - greşeşte mai ales prin faptul că işi ia in tărbacă personajele incă dinainte ca noi, cititorii, să ajungem să ne familiarizăm cât de cât cu ele. Observaţia e valabilă şi pentru Articolul 96, care incepe cu relatarea randevuului dintre un ministru dornic de rating şi o fotomodelă nu foarte anorexică de felul ei. Că Telu Coroiu, care acceptase să comită adulterul doar la porunca nevestei, o dispreţuieşte crâncen pe demoazelă, asta e explicabil in condiţiile date. Numai că, la un moment dat, naratorul intră el insuşi in scenă pentru a-şi ghilotina personajul:
"Era evident că şi capsomana se gândea, aburită, la cele ce vor urma. Ceea ce ministrul nu ştia in ruptul capului era că, la vestala paraşutică, gândirea era ceva difuz. Reprezentările ei curgeau disjuncte ca picăturile pe pereţii unei cabine de duş. Se vedea când purtată pe braţe de un toreador, când violată de o gorilă, când singură şi somnoroasă pe un maldăr de zdrenţe, cum dormise in copilărie pe ţoale azvârlite ca să inchipuie o saltea.
In cugetarea ei dispersă, blestemul de a se fi născut femeie, dilema dacă, la un ministru, e sau nu de bon ton să o sugă din prima, şi imaginea lui Doamne-Doamne pâlpâiau la fel de viu şi de neamestecate ca sferişoarele de mercur când spargi termometrul" (p. 16).
Cu toate acestea, nu tehnica ii lipseşte lui Horia Gârbea, ci doar răbdarea. Altminteri, chiar şi in povestirea amintită spovedania babei curioase şi limbute atestă rafinamentul unui prozator care controlează cu mână sigură registre stilistice dintre cele mai diverse. La fel se intâmplă şi in Indreptări, unde năravurile şi, mai apoi, criza mistică a stareţului ne sunt livrate cu o naturaleţe deplină. Insă nu complicaţiile psihologice constituie punctul-forte al prozei lui Horia Gârbea, ci pamfletul suculent, acela in care naratorul işi poate permite să şarjeze in voie. Dovadă stau atât parodia după Povestea unui om leneş, cât mai ales La Rovine... in câmpii..., care, sub pretextul dezvăluirii culiselor celebrei bătălii, conturează in egală măsură o satiră savuroasă, dar şi un portret transistoric al "sentimentului românesc al fiinţei". Ambele povestiri par să recomande sintagma din titlu drept un pseudonim al naratorului.
De fapt, in ciuda aparenţelor, modelul lui Horia Gârbea nu este Caragiale, ci Arghezi (prozatorul, desigur): de la autorul Icoanelor de lemn a invăţat, probabil, "fratele mai deştept al lui Kalaşnikov" să folosească arta de a spurca frumos şi tot de la el pare să fi deprins şi apetitul pentru "subiecte", pentru micile naraţiuni cu skepsis care acoperă (cel puţin ca număr de titluri) jumătate din volumul de faţă. Mărturisesc, insă, că m-au convins mai puţin Abraham Lincoln coboară in Iad (care, pe alocuri, aduce prea mult a Groşan) şi Utopia. Şase parabole despre teatru, care respiră un aer cam tezist. Mult mai reuşite mi s-au părut, in schimb, Jocul şi Intoarcerea tatei din război (subintitulată chiar "subiecte"), unde absurdul şi grotescul se impletesc după o tehnică a "temei cu variaţiuni", care mixează cu dexteritate scenariile şi perspectivele. Episodul "intoarcerii" tatălui, bunăoară, alcătuieşte materia unor micronaraţiuni complet diferite intre ele, printre care şi următoarea:
"Tata a plecat la război. După un timp ne-a scris. Era bine, sănătos. Continua lupta. Nu putea să ne dea o adresă unde să-i răspundem. Frontul se muta mereu. Să stăm liniştiţi. O să ne scrie el când o să poată. Aşa a şi făcut. Nu scria des, dar nici prea rar. Aflam că e bine, sănătos şi continuă să lupte. Războiul s-a terminat. Taţii celorlalţi copii au venit acasă. Tata nu s-a intors. Am continuat să primim obişnuitele cărţi poştale prin care ne spunea că e bine şi continuă lupta."
Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov e un volum in care se mai trage şi după muşte, dar, la sfârşitul lecturii, cred că autorul e indreptăţit să-şi revendice de acum ritualicul "V-am ciuruit!".
*) Horia Gârbea, Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, 118 p.

ANDREI TERIAN (n. 30 noiembrie 1979) este lector la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti, redactor la revistele Cultura şi Euphorion. Este doctor in filologie - cu distincţia Summa cum laude - al Universităţii din Bucureşti (2007). A mai colaborat la revistele Adevărul literar şi artistic, Bucureştiul cultural, Cuvântul, Euresis, România literară, Vatra ş.a., totalizând peste 400 de studii şi articole publicate in periodice şi in volume colective. Dintre criticii generaţiei sale, a obţinut cel mai mare număr de voturi la anchetele BEST ("Bursa tinerilor scriitori", organizată de Bucureştiul cultural in 2006) şi "Cei mai buni 5 tineri scriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori, Cluj-Napoca, 2007).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.05.2010

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Horia Gârbea
, "Crime la Elsinore"
, "Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov"
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
vreaupresedinte.ro
Inchide