Era ora trei şi zece minute. Duminică. 5 August. După ce a cercetat ceasul de la mână, a întors capul spre dreapta şi a privit întunericul compact din spatele micului hublou. Zburau de o oră şi jumătate. Activitatea febrilă a stewardeselor încetase, mâncarea fusese servită, cărucioarele cu băuturi trecuseră de două ori. Călătorii dormeau satisfăcuţi în scaunele inconfortabile. Avusese noroc să găsească un loc, de fapt scaunele din primul rând erau neocupate, în avionul care zbura de la Monastir spre Frankfurt, încărcat cu turişti nemţi care se întorceau din vacanţa petrecută pe coasta tunisiană. Zborul târziu de noapte, avionul decolase la ora 1,40, îi turmentase pe pasageri. Până şi copii dormeau aciuiţi lângă sau în braţele părinţilor adormiţi. Stewardesele se retrăseseră după perdelele lăsate, unde aţipiseră la rândul lor.
Alexa Vancea a întors capul de la hublou şi a privit cele două pahare plastice de pe măsuţa rabatabilă din faţa ei. L-a luat pe acela cu cafea şi a băut îndelung din el. Nu-i era somn, dar se simţea obosită. Ziua anterioară fusese extenuantă. Îşi petrecuse dimineaţa la Jasmine, localitate turistică construită nu de mult, la sud de Hammamet. O îngrămădire de clădiri masive, pretenţioase, placate cu piatră, care se încingeau în soarele dogoritor, emanând o căldură insuportabilă. Hoteluri de cel puţin patru stele, restaurante şi cafenele pompoase, o versiune modernă şi caraghioasă, aproape grotescă, de Medină, vânzători care interpelau nepoliticos, chiar duşmănos, turistele îmbrăcate prea sumar pentru perceptele islamului, vegetaţia aproape lipsea. Localitatea nu-i plăcuse. O deprimase chiar. Foarte departe de farmecul vechilor hoteluri de la malul mării, mai delabrate poate, dar construite într-un stil arab pur, nobil şi înecate în verdeaţa luxuriantă a parcurilor care le înconjurau. Transpirase abundent sub soarele nemilos, se deshidratase, aproape că i se făcuse rău. Din fericire, găsise o sticlă cu apă extrem de rece într-o şandrama minusculă, unde proprietarul, un tânăr cu ochi focoşi, asculta cu devoţiune vocea hipnotică a imanului, răsunând autoritar din difuzorul aparatului de radio. Băuse cu aviditate apa rece, aşezată pe piatra fierbinte a zidului care înconjura Medina aceea caricaturală. Simţise o satisfacţie intensă. Nici o altă băutură nu-i procurase vreodată o senzaţie atât de divină. Se târâse apoi, eliminând tot lichidul de curând ingurgitat, până la locul unde o aştepta credinciosul Ahmed, cu taxiul.
La ora două, cobora din taxi în faţa hotelului Regency, cu rochia leoarcă de transpiraţie, blestemând în gând ideea nefastă avută în dimineaţa aceea. Se repezise în cameră, îşi pusese costumul de baie şi, fără să privească în jur, se dusese direct pe plajă. Intrase imediat în mare. Când se răcorise puţin, privise spre ţărm. Plaja era goală, cu excepţia unor localnici care discutau aprins în dreptul clubului pentru sporturi nautice. Fără a le acorda vreo atenţie, ieşise din apă şi, fiindu-i din nou sete, se îndreptase spre grădina interioară a hotelului. Barul era pustiu. Se aşezase la umbră, sub un palmier, în aşteptarea chelnerului. După un timp, chelnerul de origine italiană se apropiase cu o faţă mohorâtă de masa ei.
- Bună ziua, Luigi, îl întâmpinase ea veselă. Fă-mi, te rog, un suc proaspăt de portocale, cu multă gheaţă. Mi-e sete. Ştii, am fost la Jasmine. Oribil. Am crezut că mor de căldură ...
- A! Atunci nu ştiţi ce s-a ...
- Nu şi nici nu vreau să ştiu nimic până când nu beau sucul, îl întrerupsese grăbită Alexa. Să-l faci în cel mai mare pahar pe care îl aveţi la bar. Repede, te rog!
Chelnerul se întorsese după câteva minute, punând pe masă un pahar aburit, cu suc de portocală. O lăsase să bea jumătate din conţinut, apoi, tuşind uşor pentru a-i atrage atenţia, o întrebase:
- Acum, puteţi să mă ascultaţi?
Alexa încuviinţase din cap, iar el continuase:
- Prietena dumneavoastră ... blonda aceea înaltă. Cea care s-a ameţit puţin acum două seri ...
- Suedeza? Nu e prietena mea. Este o simplă cunoştinţă. Ce e cu ea?
- Au găsit-o moartă azi-dimineaţă. Pe plajă. Sub prelata ...
Alexa se albise la faţă şi se ridicase brusc în picioare.
- Luigi, nu este elegant să glumeşti în felul acesta!
- Dar nu glumesc de loc, doamnă Alexa. Poliţiştii sunt şi acum în hotel şi pe plajă. Nu i-aţi văzut? Au găsit-o în acelaşi loc şi la fel de hăcuită ca şi pe cealaltă, ştiţi care, aceea de acum câteva zile. Poliţia spune că avea acelaşi semn făcut cu cuţitul pe burtă. Sunt nebunii ăia de islamici, vreau să spun fundamentaliştii. Ştiţi, suedezele sunt mai libertine şi ... Vor să le pedepsească. Să dea un exemplu. Să sperie şi femeile noastre şi turistele. Ăştia sunt nebuni, doamnă Alexa. Sunt animale, nu oameni. Dacă aţi şti cum au maltratat-o! Am fost şi eu s-o văd. Îngrozitor!
Alexa Vancea a luat celălalt pahar plastic de pe măsuţa rabatabilă, acela care conţinea Cointreau şi a băut. Avionul se deplasa lin în noapte. Turiştii continua să doarmă, fără să le pese de moartea neprevăzută a unei suedeze prea dornice de viaţă. După ce Luigi terminase de povestit, Alexa se dusese la recepţia hotelului unde primise detalii cu privire la felul în care-şi găsise moartea Malin Lind. Tunisianul mai vârstnic, care deservea recepţia la ora aceea, nu părea afectat de monstruozitatea crimei recent înfăptuite. Descria cu vădită plăcere cele mai macabre amănunte şi, din felul în care povestea, reieşea că de fapt femeia ucisă era vinovată de cele întâmplate, îşi primise pedeapsa meritată, doar atât.
Zguduită de vestea morţii lui Malin şi dezgustată de atitudinea recepţionerului, Alexa Vancea luase subit hotărârea să se întoarcă la Stockholm. Îi ceruse bărbatului să telefoneze de jur împrejur şi să-i găsească un loc într-unul din avioanele care plecau în ziua aceea spre Europa. Tunisianul rămăsese perplex, se opusese la început, invocând că nu era datoria lui să se ocupe de aşa ceva însă Alexa folosise cel mai tăios ton din repertoriul ei. Rezultatul fusese biletul de avion care o aşteptase la aeroportul Monastir. Este adevărat, o călătorie nocturnă, obositoare, care costase mult, dar a doua zi se va afla la Stockholm. Frântă de oboseală, desigur. Însă departe de hotelul acela care-i plăcuse atât de mult la începutul vacanţei, ca numai după şapte zile, să nu ştie cum să evadeze de acolo.
Simţea nevoia să mai bea o cafea şi, de ce nu, încă un Cointreau. Dar mai ales, simţea nevoia să fumeze. Căută febril în geanta de pe scaunul de alături şi scoase cutia cu Nicorete. Luă o tabletă şi, privind-o cu dezgust, o introduse în gură. Se ridică puţin în scaun şi apăsă îndelung pe butonul aflat deasupra capului. Nu peste mult timp, o stewardesă în vârstă, cu faţa mototolită de somn, se apropie de ea, surâzând fals. După alte câteva minute, reveni cu băuturile comandate, puse paharele pe măsuţa rabatabilă şi, neuitând să surâdă, se retrase după perdea, pentru a-şi continua somnul întrerupt de pasagera lipsită de scrupule.
Alexa Vancea se aşeză mai comod în fotoliul avionului şi începu să bea din cafeaua rece, probabil un rest rămas după servirea mesei. Alexa ştia că este o fiinţă impulsivă însă hotărârea bruscă de a-şi întrerupe vacanţa tunisiană o luase până şi pe ea prin surprindere. Pe Malin Lind nu o simpatizase în chip deosebit astfel încât să nu suporte ideea de-a face plajă în apropierea locului unde murise. Nu. Nu moartea suedezei o făcuse să părăsească în grabă Hammametul. Atunci, ce o determinase? Recepţionerul, cu insinuările lui scabroase, lipsite de omenie? Nu. Nici acela. Aproape că nu se înţelegea pe sine însuşi. Nu cumva se temea? Pentru propria viaţă? Gândul o luă prin surprindere, dar nu părea lipsit de sens. Îşi cercetă cu atenţie emoţiile. Da. Subconştientul îi semnalase primejdia. O îndemnase să fugă. Care primejdie, habar nu avea ... Alexa nu era tipul de persoană care să aibă aventuri de vacanţă, cu bărbaţi necunoscuţi. Deci, fanaticii religioşi n-ar fi avut motiv şi nici ocazia s-o lichideze ... Foarte ciudată povestea cu fanaticii ... Din câte ştia ea, se întâmpla pentru prima oară în ţările islamice, care erau dependente de turism, ca o organizaţie extremistă să se comporte atât de bestial cu nişte femei străine, venite să-şi petreacă vacanţa acolo. „În fine, orice lucru, oricât de nebunesc şi crud, trebuie să se întâmple pentru prima dată, nu-i aşa?” se întrebă ea retoric în gând. Nu. Nu era de loc convinsă că fugise de frică să nu cadă pradă furiei fundamentaliştilor. Primejdia se afla altundeva însă nu era capabilă să depisteze unde anume.
Şi-a privit din nou ceasul de mână. 3,55. Mai era o oră până la aterizare. Timpul trecea încet. S-a uitat în jur. Pasagerii dormeau liniştiţi, fără probleme de genul celor care o frământau pe ea. Nici măcar Malin Lind nu mai era frământată acum de nimic. Nu mai trebuia să ia nici o hotărâre cu privire la neregularităţile depistate la locul ei de muncă, Profarma. „Cred că încep să devin cinică”, s-a admonestat Alexa în gând. Se simţea deprimată. De mai bine de un an, viaţa ei simplă, mulţumită, plină de sens, devenise haotică, îi scăpase de sub control. Dispariţiile tragice se succedau cu repeziciune, situaţiile cele mai obişnuite se răsturnau brusc, căpătau aspect de coşmar, Patrick plecase de patru luni, se simţea singură. Pentru prima dată în viaţă, se simţea singură.
A băut ultima picătură de Cointreau. Şi-a îndreptat umerii. Ce tâmpenii îi treceau prin minte? Toţi oamenii erau singuri, chiar dacă nu-şi dădeau seama de acest lucru. Ei îi plăcea singurătatea. Nu era singură, era cu ea însăşi. Peste o oră, va putea să fumeze. Cu siguranţă, acela era motivul deprimării subite. Şi oboseala. Îi va telefona lui Anders imediat ce va ajunge la aeroportul Arlanda. Va fi foarte surprins, ca de altfel întotdeauna când Alexa acţiona spontan sau, mai bine-zis „iraţional”, după cum s-ar fi exprimat bunul ei prieten psihiatru. Alexei îi plăcea să-l ia prin surprindere pe planificatul şi mult prea raţionalul Anders Edfeldt. Gândul reîntâlnirii cu acesta o reconforta, iar gândul la ţigările pe care urma să le fumeze curând o făcea de-a dreptul fericită. Abia aştepta să aterizeze. Era bucuroasă că nu dormea. Îi plăcea să fie singura persoană trează în vehiculul acela gigantic, plin cu oameni adormiţi, care se deplasa cu viteză prin noapte. „Cred totuşi că pilotul nu doarme”, a comentat în gând şi a închis ochii.
Fragment din romanul cu acelaşi titlu, în pregătire la Editura Crime Scene Press
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
