Ziarul de Duminică

Genealogii: Discretia unui bucurestean de altadata

Genealogii: Discretia unui bucurestean de altadata

Boieri Grecianu (Ilfov)

29.08.2008, 19:49 517

Din cate stiu, regretatul genealogist Pompiliu Greceanu nu a publicat nimic. Si totusi, pasiunea lui pentru trecutul Tarii Romanesti, pentru istoria unor familii vechi il indreptateste, cred, la aceasta incercare de evocare. A fost un personaj discret pe care il intalneam spre sfarsitul anilor '80, in acea oaza de refugiu care era Comisia de Heraldica, Genealogie si Sigilografie de pe langa Institutul de Istorie "N. Iorga". De asemenea, l-am revazut si la prietenii sai, familia comandorului de aviatie George Miclescu, de pe strada Romulus. La invitatia sa l-am vizitat si acasa - locuia pe o intrare perpendiculara pe str. Stefan Furtuna, astazi str. Mircea Vulcanescu, in apropierea intersectiei cu Calea Plevnei -, prilej cu care am putut sa ma apropii mai mult de cercetarile sale istorico-genealogice.
Nascut in anul 1912, Pompiliu Greceanu era de formatie inginer si aceasta il ajutase cu siguranta, ca si pe alti impatimiti ai cautarilor genealogice, in infaptuirea vocatiei sale din toamna vietii. Cercetarile sale se caracterizau prin rigoare si exactitate. Isi reunise comunicarile prezentate in cadrul amintitei Comisii, intr-un tom care a ramas inedit si care putem doar sa nadajduim ca nu s-a pierdut. Din pacate, nu detin niciun exemplar al acestuia, putand sa reconstitui doar din amintire continutul lui. Curiozitatea mea s-a indreptat fireste si spre obarsia sa, fiind purtatorul unui nume cu rezonante vechi si prestigioase in istoria Tarii Romanesti. Era el inrudit cu celalalt genealogist si heraldist - mult mai cunoscut, ce-i drept, de catre specialisti - avand acelasi patronimic: Stefan D. Grecianu (1825 - 1908), autorul postumelor Genealogii documentate ale familiilor boieresti, opera fundamentala a acestor studii ? Sau cu fratii carturari din secolul XVII, Radu si Serban Greceanu? Sau cu Grecenii moldoveni sau poate cu cei din Valcea sau Mehedinti? O erudita comunicare a sa a privit tocmai neamul vechi al Grecenilor originari din judetul Ilfov, din care sustinea ca descindea printr-o ramura cu aliante matrimoniale mai putin boieresti.
In orice caz, Pompiliu Greceanu era un carturar exigent cu izvoarele si nu intra in categoria pe care un alt personaj al aceleiasi Comisii, regretatul genealogist Alexandru V. Perietzianu-Buzau, o numea, cu zambetul pe buze, de "fumisti", adica practicand studiile genealogice pentru satisfacerea unor vanitati nobiliare. Pompiliu Greceanu a studiat cu acribie neamul boierilor Maldaresti a carui genealogie a constituit obiectul unei comunicari. Imi amintesc ca domnia sa mi-a lamurit, cu multi ani in urma, de ce la Maldaresti, in acel loc superb legat de familia Maldarescu, cea mai reprezentativa cula poarta numele de "Greceanu". Era evident vorba de mostenirea ei, pe linie feminina, de la boierii Maldaresti la familia Greceanu (cea din judetul Valcea), ca urmare a casatoriei, in 1853, a pitarului Costache Greceanu, fost ispravnic de Valcea, cu Marita Maldarescu.
Un alt studiu - devenit comunicare in cadrul amintitei asociatii de iubitori ai studiilor de heraldica si genealogie - Pompiliu Greceanu l-a consacrat familiei Turnavitu. Numele suna astazi familiar gratie lui Urmuz, cu al sau Ismail si Turnavitu, una dintre intaiele scrieri ale Avangardei romanesti. Familia Turnavitu - care il preocupase candva si pe italienistul Alexandru Marcu - apare in Tara Romaneasca in epoca fanariota, inrudindu-se cu familii din protipendada.
Si alte chestiuni genealogice l-au preocupat pe batranul domn Pompiliu Greceanu a carui figura intra in amintirea atat de draga a vechiului Bucuresti. Pacat ca nu a apucat sa-si vada publicata truda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO