Bob Bulgaru a murit de leucemie la varsta de 31 de ani. Bulgaru e personaj principal in romanul pictorilor care s-au savarsit devreme: Andreescu, Apcar Baltazar, Aurel Baesu, Horatiu Dimitriu, Sabin Popp, Soare Macedonski, Oprisan Radulescu, Soldanescu, Lascar Vorel, Constantin Pantelimon, Jean Keller. Fiindca au trait patruzeci de ani, Vorel si Keller par a nu tine de aceasta categorie, a Mieilor Domnului, carora dupa terminarea studiilor le-a fost dat sa lucreze doar putini ani.
O cercetare a vietilor artistilor, pierduti la o varsta cand harul incepe sa se aseze intr-o idee de sine fara ezitari, ar insuma, daca ar merge pana la patruzeci de ani, foarte multe nume. Cele mai multe ratacite in sitele Saloanelor Oficiale si ale Expozitiilor profesorilor de desen. Cu personaje principale si nenumarate personaje de pasaj, despre a caror prezenta in arta abia de se pot scrie trei-patru fraze, romanul ar urma sa desluseasca o intrebare: febrilitatea celor cativa ani de atelier, combustia rapida semanand a autodistrugere erau premonitie sau numai talent acut?
Desi alti tineri din generatia sa au beneficiat de elogiul calificat al unor critici si istorici de arta, faptul ca la moartea lui Bob Bulgaru si apoi, intre 1942 si 1943, cu ocazia expozitiei postume au publicat necroloage si cronici comemorative mai multi scriitori reputati, toti prieteni ai pictorului, a contat. In constiinta contemporanilor a ramas portretul artistului scris de M. R. Paraschivescu, Arsavir Acterian, Pericle Martinescu, Horia Stamatu, Eugen Jebeleanu, Ion Vinea, Gheorghe Dinu, Barbu Brezianu, Dan Petrasincu, Cicerone Teodorescu. Adica unul literar, construit ca sa fie tinut minte. Iata-l pe acela intocmit de Jebeleanu: "La restaurantul bar de pe Calea Victoriei, unde automatul ne arunca, in schimbul a sapte lei, o tartina - care de multe ori insemna masa pe o zi -, Bob se afla intotdeauna cu blocul sau si cu creionul. Sarac de-a binelea, artistul era frumos si mandru. Am crezut mult timp ca e un fel de baiat de bani gata, intr-atat tinuta vestimentara ascundea lipsurile, de multe ori crunte... Abia cativa ani mai tarziu, cam prin 1933-34, mi-am putut da seama de mizeria in care se zbatea Bob. Locuia pe atunci intr-o odaie cat o cutie de chibrituri... un fel de siciriu spoit in cenusiu, nu cuprindea decat un biet pat de fier care tinea usa in loc..."
Cele mai multe din portretele de copii care i-au asigurat o notorietate foarte subtire, fiindca era argumentata tot prin metafore scriitoricesti si nu prin adevarul, unic in epoca, al unui desen pe linie exclusiv curba, se chemau "picturi alimentare", deoarece se vindeau pe banii pentru cinci-sase tartine. Un boem, am putea spune. Doar ca un boem cu o pregatire unviersitara in litere si filozofie care impunea: daca nu ar fi fost inundat de iubirea - stranie intr-un anturaj de modernisti - pentru Rafael si emulii lui Leonardo, Bob Bulgaru ar fi fost un foarte aplicat latinist. Din 1934 pana a murit, a expus la Saloane, la Targoviste si la feluritele expozitii din Bucuresti, avand consemnat intr-un Jurnal presentimentul sfarsitului apropiat!
Bob Bulgaru nu e un "pictor al copiilor", cum i-au spus, cu o formula ce trebuia memorata de un public larg, prietenii sai, scriitorii, ci un impatimit al gratiei si al finetei Renascentiste. El avea nevoie de un subiect pentru a-si exprima decent sublimul anacronism. Rotunjimile fetei de prunc si calinitatea obrazului de domnisoara ii ingaduiau sa fie el insusi, fara a-i contraria pe cubisti, pe futuristi, pe suprarealisti si pe apostolii imaginii cu geometrii mai energice. Intr-o fotografie din 1937, cu panoul cuprinzand lucrarile sale din expozitia de la Targoviste, vedem mai multe peisaje lucrate in afara Bucurestilor, la iarba verde, naturi statice cu carti, multe buchete si ulcele cu flori si nici un portret de copil! Retrospectiva din 1972, de la Muzeul de Arta din Ploiesti, cuprinzand, totusi, putin din putinul anilor 1934-38, cand Bob Bulgaru a fost pictor si numai pictor, a evidentiat un lirism de fond, in toate desenele si uleiurile sale, in mod deosebit in portretele de femei. Lirism modiglianesc, care ne permite sa credem ca o noua expozitie, cu opere adunate din colectii si case care poate nu le pretuiesc indeajuns, l-ar redescoperi in alte dimensiuni. Si intr-un registru al melancoliei foarte pretuit astazi de publicul cu cultura marilor muzee cu clasici.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
