Toparceanu, de pilda, esteminor, pe cand pe Minulescu il prizam cu o mai mare consideratie.De regula, literatura comica este privita cu oarece suspiciune si,oricum, cand e sa pariem, mizam pe scriitorii seriosi; nu avem,altfel spus, cultura rasului grav, "abisal", ca sa preiau o vorba alui Al. Paleologu. La noi, s-a spus, totul debuseaza inzeflemea.
Intr-un astfel de context, cinesa se mai mire ca, de cele mai multe ori, numele lui Al. O.Teodoreanu, zis Pastorel, starneste vagi zambete, dar nu siincredere. Pai, omul a scris prioritar epigrame si asa i-a ramasbuhul. Or, stim noi bine ca epigrama e ceva neserios, o "jucarea"acolo, o glumita. Asta scrii ca amuzament, la chefuri, in anumitesituatii destinse, dar o opera, ooo, o opera nu se poate face dinepigrame. Juvenal? Ei, se mai inselau si cei vechi... Se uita caPastorel a mai scris si cateva volume de proza, dintre careHronicul Mascariciului Valatuc pune in pagina o virtuozitatepe care, probabil, doar "minorul" Toparceanu o mai putea egala, catot el este autorul unor spirituale proze gastronomice si al unorvolume de articole si eseuri in care pamfletul devine ascutit ca unbisturiu. Prin speciile pe care le-a cultivat, Pastorel s-o fisituand, in mintea unora, la periferia literaturii, dar prinspiritul pe care l-a risipit cu atata seriozitate, el nueste deloc un scriitor minor.
Asa stand lucrurile, cine sa semai intereseze si de corespondenta lui? Nu ma gandesc la cititori,ci mai ales la critici si la editori. A durat pana in 1998 ca un om(Rodica Pandele) sa se dedice acestei salahorii si sa adune intr-ocarte (Pastorel si corespondentii sai, Editura Eminescu,Bucuresti, 1998) epistolele boemului scriitor. Nu a iesit o editiecritica, dar, orisicat, e un punct de plecare, deocamdata nedus maideparte. Dupa cum, am impresia, critica, luata cu subiecte mult mai"importante", a ramas restanta lui Pastorel si cu o monografieserioasa, cea din1988 a lui Mircea Handoca fiind lacunara si, prinspecificul colectiei de la Editura Sport Turism, la care a aparut,nu adanceste lucrurile.
Daca mai toti criticii carescriu despre misivele scriitorilor constata cu satisfactie noulchip ivit din penumbra corespondentei, in cazul lui Pastorel nuexista nici o ruptura intre imaginea scriitorului boem, spiritual,asa cum il cunoastem din epigrame si din celelalte carti ale sale,dar si din legenda atat de generoasa si chipul de dincolo de masca,asa cum rezulta el din comunicarea sistematica purtata cu amicii siinamicii literari. Un lucru tin sa punctez ferm, inainte de acomenta cateva dintre ipostazele si atitudinile cuprinse in acestschimb epistolar: corespondenta lui Al. O. Teodoreanu face partedintre cele care, prin ele insele, prin valoarea lor voitexpresiva, se propun si se impun literaturii; alte nume din aceastatagma, a epistolierilor de seama, ar fi cele ale unui MihailKogalniceanu, Titu Maiorescu, Al. Odobescu, I.L. Caragiale, IonBarbu, I.D. Sirbu. La aceasta lista, autorul HroniculuiMascariciului Valatuc trebuie adaugat neaparat.
Eternuldatornic
Indiferent de varsta la careredacteaza scrisorile, indiferent de destinatar, de motivele pentrucare i se adreseaza, tonul misivelor este cam acelasi: hatru,ludic, uneori atos, rostind opiniile fara menajamente; in oricecaz, Pastorel este constient de talentul sau si acest lucru ii dadreptul sa discute de pe picior de egalitate cu oricine, de la G.Calinescu, la G. Ibraileanu. Exista o singura exceptie: scrisoareaadresata, in 1962, "tovarasului Leonte Rautu", care e mai degraba ocerere absolut demna, desi formulata in limbajul lemnos al epocii,de repunere in drepturile scriitoricesti, pierdute in urmadetentiei politice. Cum astfel de texte depasesc sfera literaturiiepistolare de care ne-ati "constrans" sa ne ocupam in grupajul defata, trec si eu peste ea. Nu inainte de a observa ca bietulPastorel ramane, si cu doi ani inainte de a-si da duhul, la fel cumil intalnim in tineretea boema: un personaj mereu pornit lavanatoare de bani, mereu datornic, mereu luptand pentru a-si obtinedrepturile, dar facand toate acestea cu o noblete si o demnitate dela care nu intelege sa demisioneze cu nici un pret.
Tema principala a corespondenteicu scriitorii aflati in colegiul unor reviste culturale esteconstrangerea celor abilitati de a-i plati onorariile, pentru care,marturiseste deschis, comite atatea articole. Boema se cereastipendiata, astfel incat mereu picau bine sumele ce i se cuveneau.Doar ca e, de buna seama, o chestiune delicata sa insisti sa ti sedea ceea ce ti se cuvine, mai ales cand e vorba de bani. Ei bine,Pastorel nu are nici o retinere, transforma totul intr-un spectacolnatural, bonom, desi pe alocuri impanat cu puneri la punctnecesare, taioase chiar. Pe Calinescu, aflat intr-un moment de varfal carierei sale (prin 1933-34), critic ursuz si prea putin dispusla familiaritati abuzive cu alti scriitori, il transforma amicalintr-un agent numai bun sa-i rezolve toate incurcaturilefinanciare. Dupa ce il mandateaza sa ii recupereze toate restantelepe care revista in redactia careia Calinescu lucra, "Adevarulliterar si artistic", le mai avea, amenintand cu retragereacolaborarii, Pastorel ii noteaza criticului, cu o exactitate decontabil, cum trebuie sa-i aranjeze afacerile prin Bucuresti, elducandu-si, bine mersi, traiul - numai ascetic nu - in Iasul atatde drag. Redau pasajul pe seama caruia, sunt convins, cei doi seamuzau tacit: "Proprietara mea din Bucuresti, domnisoara LinicaTarnoveanu, din Calea Grivitei 33, etaj VII, imi comunica acum osaptamana ca daca nu achit chiria pe decembrie, inchiriaza camera(ceea ce nu-mi convine deloc), cerandu-mi sa-i trimit cheia sisa-mi ridic lucrurile. Pentru a evita aceasta, iti trimit mani lei500 (n-am avut timp sa ridic suma), pe care te rog sa-i pastrezi,incasand si ceea ce poti de la literar. Iti trimit si un articolaspentru Conitz, care iti va da si el bon pentru 500 (480).Manuscrisul voluminos e un mic studiu despre un aspect alnecivilizatiei noastre. Daca e prea lung pentruViataRomaneasca, lasa-l tot la Dimineata pentru Zarifopol, curugamintea sa-ti dea banii tot tie. M-am inteles cu el sa-miplateasca la predarea manuscrisului (200 lei pagina de revista).Daca banii adunati nu ajung, pastreaza-i. Daca prisosesc,trimite-mi restul. In orice caz, eu mai trimit manuscrise. Nu iestoata ziua din casa, asa ca am timp sa scriu. Cum voi pune la punctcateva manuscrise, voi sosi. Altceva: Roaga pe Conitz sa punaarticolul in Dimineata, la Adevarul fiind dator unarticol. Daca n-ar fi chestia amenintatoare cu chiria, mi-ar fiegal; asa, nu-i chip. In momentul in care vei fi in posesiuneasumei de 2200 lei, trimite pe Weiss la adresa proprietarei melesa-i inmaneze banii si sa ia chitanta de la ea, pretextand catrebuie sa se justifice fata de mine. N-o gaseste acasa decat searala noua si la pranz intre douasprezece si jumatate si trei". Iatade cata seriozitate si de cata limpezime este capabilPastorel. Pentru a-si rasplati prietenul, il gratuleaza cu totfelul de apelative, de genul "Iubite Havuz", "Iubite Vasc" ori, maiterian, "Iubite Cotcodac". I se plange constant ba ca e in procescu Giorge Pascu (victima sa constanta - vezi pamfletele dinTamaie si otrava) si, un an mai tarziu, ii compune oadevarata schita in genul Daniil Harms, aflat in recluziunecurativa la Karlsbad.
Din pacate, Pastorel se afla inaceeasi situatie si 20 de ani mai tarziu, cand i se plange luiCezar Petrescu ca nu ii poate returna datoria. Este, se pare,soarta unui risipitor, dar si a unui om generos, pentru care banulnu conteaza decat daca ii poate prilejui momente spirituale. Iar inviata lui Pastorel acestea au fost cu miile. Din toata aceastapoveste retine atentia decenta absoluta a scriitorului, care nu seumileste, nu se plange, nu se considera nedreptatit; dimpotriva, nupierde nici un prilej de a face haz de necaz de toata situatia pecare, nu mai incape vorba, nu o merita.
Boemaserioasa...
Pastorel duce, prin urmare, incadin tinerete, o viata boema, in care vinul este ridicat la rang dezeitate. De altfel, deviza sa spune totul despre filosofia de viataa acestui om de spirit care a considerat ca literatura pe care oscrie nu trebuie sa falsifice viata pe care o traieste: "In viatace vreau, in arta ce pot!" Si totusi, el credea cu putere in ceeace Horatiu, in intelepciunea sa, impunea ca regula in a XIX-aEpistola, catre Mecena: "...nec vivere carmina possunt,/ quaescribuntur aquae potoribus" ("N-au sa aiba viata poemele scrise debautorii de apa"). Viata lui Pastorel s-a confundat, adesea, cuopera lui, care, in mare masura, este una in spiritgoliardic.
Intr-o scrisoare catre CezarPetrescu, care aminteste frapant de cea a lui Caragiale catre AlceuUrechia, din 7/ 20 iulie 1905, povestind ispravile bahice ale luiDelavrancea descalecat la Berlin, datand de asta data din 1921,junele scriitor regizeaza o adevarata schita, a carei victima (caerou nu pot spune) este tanarul Al. A. Philippide, zis, intreconvivi, "Grecul", picat in vizita intr-o stare de avansataebrietate. De altfel, stilul este imitat dupa Caragiale, ticurileverbale la fel, de situatie nu mai vorbesc: "El: Pe urmai-am propus sa ne spanzuram impreuna c-o sfoara de stor. Eu:Si? El: Eu mi-am facut juvatul asa, ca sa ajung cupicioarele-n pamant. El s-a legat de-o creanga vecina. Cu spatelela mine. Da' eu trageam cu coada ochiului, pricepi? Trageam cucoada ochiului. Cand si-a dat drumul a tipat, dar juvatul s-a rupt,fiind prea gros... Eu: Juvatul? El (enervat): Nu, moncher, G.** Eu: Si-atunci? El: I-am tras o palma si-arupt-o de fuga. Am ramas cu franghia... Apropo, timpul e ofranghie... Ai remarcat un lucru? Timpul nu se poate exprima decatcu elemente. Eu: Spatiale. Mi-ai mai spus. El: Exact.Mergi inainte... Eu: Inapoi... El: Exact. Dar ce-i ladreapta? Eu: Ce-i la stanga... El: Iti bati joc?Eu: Nu, dar vreau sa-ti dovedesc ca istoria asta o cunosc pedinafara. Sa-l chem si pe Ionel sa ti-o repete? El: Estitampit. (se clatina) Nu ma-ntelegi. (executa cu greutate ce spune)Mergi inainte (se-mpiedica), mergi inapoi. Bun. Ce-i la dreapta,ce-i la stanga? In timp, ma-ntelegi? Nu stii! Esti un dobitoc. Nicieu nu stiu. Sunt un dobitoc..."
Mi se pare evident ca astfel desecvente sunt atent construite, dupa modelul caragialean, mai alesdaca tinem cont ca, in 1921, Pastorel nutrea ambitii de dramaturg,scriind, impreuna cu Adrian Maniu, feeria Rodia de aur sicateva comedioare usoare.
Altfel, in unele situatii ajungesi el sa gafeze din cauza libatiilor prelungite. Rataceste, depilda, intr-un rand traducerea unei piese contractata pentruNationalul bucurestean. Aflat in intarziere, se arata dispus sasuporte toate consecintele. Ba, intr-un rand, pierde si manuscrisulromanului Adela, incredintat de Ibraileanu, pentruobservatii. In cele din urma il gaseste, nu inainte ca altepersoane curioase sa-si fi varat nasul in el. Pastorel iipovesteste criticului de la Viata Romaneasca totul curelaxare, cu autoironie, inserand si o scurta epigrama: "Taubercanta in amurg/, Bob invarte manivela,/ Eu, improvizat hirurg,/ Facincizii in Adela". Dar, pana la incizii, a trebuit sa facafata propriei anestezii, pusa la cale vreme de cateva zile, pe laviile prietenilor. Vinovat nu se simte, mai ales ca stie sigur caaparent hirsutul scriitor gusta picanteriile sale. De fapt,divagheaza pentru a-si face curaj sa atace problema: scaderileromanului lui Ibraileanu. Cum sa-i dea el sfaturi maestrului de lacare a invatat atatea si pe care l-a aparat cu atata indarjire deatacurile marsave ale amintitului Giorge Pascu? Isi precizeazafranc intimidarea: "Sunt foarte constient de primejdiile acesteiinversiuni de roluri, caci eu, in definitiv, trebuie «sa-l fac pedl Ibraileanu fata de dl Ibraileanu autor». Aceasta comicarie careacum devine serioasa imi da impresia ca ma aflu la un examen, infata unui examinator mucalit".
Aceste precautii politicoaseodata formulate, trece la atac si nu se arata deloc complexat derolul care i-a fost incredintat in semn de incredere: catevastangacii, frantuzisme redundante in text i se par "ca nistepistrui pe un profil elin". Verdictul cade transant, faramenajamente: "Daca ar fi sa insir pasajele frumoase, ar trebui safac popas la fiecare pagina, dar iar ma-ntorc si zic ca la fiecarepagina ar trebui sa staruim putin si cu plivitul" sau: "Ceea cemi-a placut mai putin? Dialogurile. Ceea ce nu mi-a placutdeloc? Frantuzismele". Acesta este Pastorel: onest pana inmaduva oaselor, crezand ca adevarul trebui rostit cu orice pret.Dincolo de alura boema si mucalita, personalitatea sa ascunde omare seriozitate; mai ales ca umorul de calitate, comicul mai alessunt chestiuni extrem de seriose.
...si consecinteleei
Nedreapta este alcatuirea firii!Tot ce este frumos dauneaza grav sanatatii. Natura nu suportaexcesul, iar viciul este, in primul rand, exces. Unele spirite nuse pot complace in starea echilibrata a simtului comun si cultivapreamultul. Nu din pedanterie, nu din snobism, nici din dezmat, cipur si simplu pentru ca asa sunt croiti ei: au nevoie de exagerarepentru a restabili un echilibru. Exista oameni care au vocatiaboemei, care, atunci cand oficiaza in carciuma, devin sclipitori,inspirati, atinsi de aripa zgarcita a geniului. Pastorel estesimbolul acestei rare stirpe. Dar pacatul se plateste si nuintotdeauna pe lumea cealalta. Prin urmare, iata-l si peepigramistul innascut, pe boemul consecvent incercand sa-siimbuneze ficatul cu repetate cure de apa la Karlsbad sau la KarlovyVary, stipendiate din fondurile Societatii Scriitorilor. Acesteperioade din anii '30 sunt etapele negre, cand il tortureazaplictiseala si ii da ghes depresia. De toate incearca sa scapeapeland la inepuizabilul simt al umorului, facand haz de necaz; nuintamplator, in aceste momente, corespondenta cu amicii din tara(cu Al. Rosetti in special) se intensifica. Insuficienta hepaticail constrange sa duca o viata domoala si, mai ales, sa consume,suprema blasfemie, apa. Si nu oricum, ci in cantitati industriale.Regizor principal al "Divanului mesterilor si carturarilor de laHanu Ancutei", se vede nevoit pentru o vreme sa paraseascachefurile spiritualizate si sa se trateze in solitudine; asta ilface sa urasca tot ceea ce tine de Cehia si de cultura sa, de limbasi de civilizatia sa. Simtul umorului ii mai atenueaza acestestari, care rabufnesc, din cand in cand, printre randuri. Serazbuna acuzandu-si mofturosul ficat: "Nu inteleg capriciileacestui organ ipocrit si nerecunoscator. I-am dat ce-i place si cata vrut, si el, in schimb, ma boicoteaza lucrandu-ma subteran". Dupacare continua: "Dar se-nsala cine ma/ Crede suparat./ Cand esti omde inema,/ Renunti la ficat./ (Am si renuntat)". Cu toate acestea,scrisorile sale catre "boierul" Rosetti sunt pline de haz (denecaz): Pastorel se simte dator sa faca fata rolului din viataliterara, prin urmare, chiar si la cura, face pe boemul, pluseaza,sarjeaza si incearca, pana una-alta, sa-si mentina in viatalegenda: "La Bucuresti nu ma cheama, in afara de cativa, putini,amici, decat datoria de a-mi distruge legenda". Doar ca oconsolideaza, incurajat fiind de optimismul prost plasat al unormedici care-l consulta si-i recomanda, insistent, regimul. Pentru auita de starea sa, alege amanunte picate, relateaza cu tot hazulaccidente minore, se distreaza si pe seama unor aventuri galante,consemnand cu atentie ce a consumat impreuna cu respectiva. Omserios, Alexandru Rosetti trebuie sa se fi amuzat citind un astfelde pasaj: "Nu stiu daca ai facut vreodata bai de acid carbonic,caci daca vei fi facut, ai sa intelegi de ce sunt eu convins ca tottimpul cat stau in baie femeile trebuie sa rada. Asta ma dispuneenorm. Sunt convins ca vara iesirea din baie trebuie sa fie cel mainorocos punct tactic de acostare. Vom vedea". Cred ca nu o sa maicomentez pasajul...
Din corespondenta lui Al. O.Teodoreanu se incheaga, ca un abur de alcool fin, silueta sauspectrul unui personaj de o inteligenta sclipitoare, cu un umorinepuizabil, tonic si extrem de spiritual. Pastorel are inteligentalui Caragiale, mai putin cinismul acestuia. Spirit eminamentemoldav, el este mai bland, mai asezat, mai dispus sa iubeasca lumeaasa cum este ea. E vorba, dupa cum atesta epigramele si articolelesale, de o iubire critica si, in pofida indeletnicirii favorite aautorului, de una lucida. In orice caz, lectura acestor scrisori artrebui sa fie un argument in plus pentru reconsiderarea acestuiscriitor unic. Orice am spune, a-l inregimenta pe Pastorel intr-unpluton este semn de obtuzitate. In literatura romana, el si-amarcat teritoriul sau.
BOGDAN CRETU (nascut la 21ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra deLiteratura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite revisteculturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala siComparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul deIasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
