Cudoar vreo doua saptamani inainte sa treaca la cele vesnice, m-amintâlnit pe holurile Universitatii cu domnul Profesor DumitruIrimia. L-am salutat si mi-a adresat obisnuita intrebare: "Ce faci,domnule, ce nu-ti convine?"
Stia el bine ca, daca terespecti, mereu te nemultumeste ceva. O stia pentru ca asa era elinsusi: mereu exigent, doritor ca lucrurile sa fie facuteprofesionist.
Dumitru Irimia a fost (este, defapt) unul dintre marii specialisti ai scolii iesene de filologie,initiata de Al. Philippide si continuata de Iorgu Iordan, GheorgheIvanescu si, mai aproape de noi, de Eugen Munteanu, DragosMoldovanu si Mircea Ciubotaru. Nu stiu de ce, dar am tristaimpresie ca, odata cu disparitia sa, ramane un mare gol in scoalafilologica ieseana. Autor al unor lucrari recunoscute de intreagalume academica, printre care Limbajul poetic eminescian sisintezele Gramatica limbii romane si Introducere instilistica si poetica raman titluri obligatorii in oricebibliografie de specialitate, profesorul a fost dintre acei raricarturari care dau prestigiu unei institutiiuniversitare.
Dar nu am caderea si poate nicipriceperea sa ma refer la valoarea stiintifica a operei sale. Potspune insa, cu mana pe inima, un alt lucru la fel de important:Profesorul Dumitru Irimia a fost, pentru noi, cei tineri, unexemplu de verticalitate, un caracter. Rara avis in lumeauniversitara, macinata de interese meschine. L-am vazut luandcuvantul in adunarile Facultatii si spunand lucrurilor pe nume,taios, apasat, fara menajamente. A luat atitudine si impotrivaschimbarilor prin care sistemul universitar trece de vreo 7-8 aniincoace, in urma implementarii, a la roumaine, a sistemuluiBologna. Profesorul stia ca invatamantul superior trebuie saurmareasca performanta studentului, nu alfabetizarea lui. Inainteacest deziderat era posibil, acum calitatea a devenit ultimapreocupare a diriguitorilor educatiei noastre. L-am auzit, nu odata, pe profesor deplangand faptul ca universitatea devine "unSRL". Cred ca, ramanand fidel acestor principii calitative,Profesorul Irimia isi crease renumele unui intratabil, al unuiatos, in orice caz, al unui cadru didactic de care studentii setemeau, stiindu-l exigent. De sute de ori am auzit, de la studenti,o fraza care incepea cu: "Stiti, nu am intrat in licenta din cauzadomnului Irimia". I-am corectat mereu: "Nu, nu din cauza domnuluiProfesor, ci din cauza voastra". Sau, poate, "datorita","multumita" domnului Profesor.
Duminica, inainte de a merge lainmormantarea sa, am citit, pe site-ul unui cotidian iesean,zeci de comentarii apartinand unor fosti studenti. Injurioase, deun cinism de neam prost, imbecile, imorale. Se bucurau, chiuiau cas-a dus cel care le-a amarat studentia atat de linistita... Sincer,mi-a fost rusine ca cei care capatasera brusc curaj, sub protectiaanonimatului, ne-au fost studenti. Odata, ca unii dintre ei erauagramati. Comentariile lor erau pline de dezacorduri, de greseli deortografie. Dar, si mai important, mi-am spus, cat de meschin potifi, sufleteste, cat de marsav, cat de mic intelectualiceste, ca sajubilezi la disparitia unui mare specialist, care avea doarpretentia, absurda azi, nu-i asa?, ca studentul sa stie carte, dacatot tanjeste dupa diploma. Nu stiu cum se face, dar, de regula (nuspun ca nu ar fi existat si cateva exceptii) doar studentiimediocri s-au plans de exigenta profesorului, din care nu au reusitsa invete nimic. Era dusmanul lor, pentru ca ii obliga sa citeasca,sa invete, iar unora asta le suna a blasfemie, a atentat impotrivavietii studentesti. Cei intr-adevar buni nu aveau probleme cuprofesorul Irimia. Dimpotriva, il cautau, isi faceau licentele subindrumarea sa, urmau apoi, unii dintre ei, doctoratul subconducerea sa si tot asa. Din acest punct de vedere, Profesorul aadunat mereu oamenii cei mai buni in preajma sa, a fost un maestru.Despre asta va scrie, probabil, in cunostinta de cauza, colegul meuIoan Milica. Eu spun atat: realizarea unui Dictionar allimbajului poetic eminescian si organizarea, an de an, vreme de35 de ani, a Colocviului National Studentesc Mihai Eminescu suntroadele acestui spirit elitist al Profesorului Irimia, care si-agasit, de-a lungul vremii, destui discipoli.
Exigenta este o calitate, nu ometeahna a profesionistilor. Dai mult, ceri mult. In tot ce afacut, Dumitru Irimia nu a renuntat la aceasta incredere in lucrulbine facut. Altfel nu are rost efortul... Am calatorit odata, de laCluj la Iasi in acelasi compartiment si am discutat foarte mult.Mi-am dat seama ca nu era deloc scortos, asa cum voiau altii sa-lvada, ci, dimpotriva, un om foarte corect, cu un umor subtire si cuo ferma credinta: ca nu are rost sa discutam decat despre lucrurileserioase. Or, a pretinde ca si ceilalti sa faca lucruri serioaseinseamna, in primul rand, respect fata de tine insuti. ExigentaProfesorului Dumitru Irimia era semnul unui profesionalismdesavarsit. Nu accepta nici un compromis si bine facea. Daca lumeae altfel - treaba ei. Aceasta este lectia pe care, cine a stiut sao priceapa, a putut-o deprinde de la ProfesorulIrimia.
Trecerea sa la cele vesnice este opierdere ireparabila. Dumnezeu sa-l odihneasca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
