III. Integrarea culturala europeana: Literatura

Complicatei pozitii geopolitice i s-a suprapus slaba universalitate a limbii romane. Aceasta dubla determinare negativa a creat nu numai fenomenul afirmarii in contumacie (artistii romani deveneau mari abia dupa ce se indreptau spre alte zari, de soare pline), ci si - in cazul literaturii - obligatia integrarii lingvistice: covarsitoarea majoritate a scriitorilor romani care s-au afirmat international au facut-o direct in limbi de circulatie, si nu ca urmare a unor traduceri. De la Eugen Ionescu la Petru Popescu si de la Emil Cioran la Norman Manea, cei cativa autori care au izbandit intr-un Occident suprasaturat de vedete, inclusiv in domeniul cuvantului scris, sunt vazuti mai degraba drept de-ai lor decat de-ai nostri, desi nu si-au renegat in nici un fel originea. Legatura lor cu plaiurile strabune este considerata un detaliu oarecare, necum un stalp de rezistenta al carierei.

Ca si cand toate acestea n-ar fi fost de ajuns, a mai venit si paranteza istorica a comunismului, care ne-a izolat si mai tare. Nu la nivel individual, caci o buna parte dintre scriitorii consacrati "afara" si-au gasit drumul - de nevoie - tocmai in acea perioada, dar cu siguranta la nivelul literaturii nationale, afectata grav de tot ceea ce s-a intamplat in acest colt uitat de lume. O parte dintre autori au facut pactul cu diavolul, acceptand sa scrie, macar din cand in cand, despre "ce trebuie". O alta parte s-au exersat sa scrie "cu aluzii", ceea ce avea sa-i coste dupa caderea comunismului. In fine, altii s-au cantonat in zone neutre din punct de vedere politic: romane istorice, proza SF, poezie de dragoste, natura moarta cu prune.

A venit decembrie 1989 si ne-am trezit cu trei fenomene bizare: majoritatea scriitorilor consacrati au incetat sa mai scrie, legendarele "carti de sertar" n-au aparut, iar autorii romani exilati au cam evitat sa dea pe-aici. Unii n-au facut-o niciodata (Paul Goma este exemplul cel mai bun), altii "mai rarut", cu mare prudenta si practic ignorati de breasla (Norman Manea, Petru Popescu). In tara, Constantin Toiu, Augustin Buzura, Fanus Neagu, Ileana Vulpescu, Ion Baiesu etc. - cititi pe rupte inainte de '89 - au tacut. Unii au lasat literatura de dragul gazetariei. Altii - pentru afaceri mai rentabile (in sfarsit!). Dar cei mai multi, se pare, au avut dificultati majore sa se adapteze la faptul ca, acum, puteau sa scrie oricum si despre orice. Cat despre cartile de sertar, ele existau, dar nu in birourile consacratilor, ci in cele ale anonimilor. Or, cenzura politica se inlocuise brusc si autoritar cu cea economica (care implica si notorietatea: sa publici un necunoscut e o afacere proasta). Abia azi, cand o carte in cateva sute de exemplare te costa o leafa buna pe o luna si poti s-o tiparesti direct, fara editura, se poate spune ca s-o fi publicat tot ceea ce era de publicat. Dar cine mai poate sa aleaga din zecile de mii de carti?

Paradoxal sau nu, actuala globalizare culturala, disolutia granitelor invizibile si reconfigurarea mentalitatilor au complicat situatia, si asta pentru ca azi romanii nu se mai afla la concurenta doar cu cateva culturi privilegiate. Nobelul turcului Orhan Pamuk sau succesul fulminant al afganului Vanator de zmee Khaled Hosseini sunt provocari greu de inghitit de catre o cultura care, orisicat, l-a dat pe Dimitrie Cantemir.

Intamplator sau nu, discutam toate acestea intr-un moment datator de speranta: Mircea Cartarescu, Gabriela Adamesteanu, Nora Iuga, Filip Florian, Dan Lungu si altii au reusit sa trezeasca atentia Occidentului. Departe, inca, de succesul cineastilor, neincununati de Palmes d'Or, si totusi. E un inceput.