Ziarul de Duminică

II. Marcel Lupse: Izvoadele lui Feur Clopotarul

II. Marcel Lupse: Izvoadele lui Feur Clopotarul

Mircea Oliv, Dan Haulica, Marcel Lupse Izvod

29.10.2008, 15:47 426

In perioada in care lucram la Dej, a venit la mine un tanar care invata la o scoala profesionala, iar in timpul liber ar fi vrut sa picteze icoane pe sticla. L-am intrebat cum doreste sa le faca. Mi-a raspuns ca are niste izvoade...

Codul secret al vechilor iconari
ASa am aflat ca este nepotul lui Feur Clopotarul, ultimul iconar din Nicula, care tocmai se stinsese din viata, si ca bunicul lui ii lasase mostenire o mapa cu izvoade. Mi-a aratat-o si am fost extraordinar de emotionat sa gasesc o mare cantitate de izvoade de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului XX folosite de Feur Clopotarul, multe dintre ele mostenite de la alti iconari, antecesorii sai. M-au fermecat de la inceput pentru ca erau mult mai mult decat simple desene expresive ale unor viitoare icoane, ci un soi de cronica de atelier, unele avand succinte insemnari pe ele, utile lucrului. Iconarul isi nota culorile, nuantele sau chiar modelele decorative pe care voia sa le foloseasca. Mi-am dat seama ca, pana la urma, acesta era un veritabil cod secret al sau. Tanarul elev a venit in atelierul meu si aici a lucrat o vreme. A pictat icoane. L-am ajutat, am stat de vorba si asa am aflat multe lucruri inedite despre Feur Clopotarul. In plus, am ajuns si in posesia a 35 de izvoade. Baiatul m-a rugat, inainte de a termina scoala si a parasi Dejul, sa-mi aleg cateva; puteam sa iau mult mai multe, pentru ca tanarul ar fi vrut sa mi le dea, dar am considerat ca sunt suficiente cate mi-am ales si ca el, ca descendent al batranului Feur, ar trebui sa ramana cu majoritatea izvoadelor. Acum imi pare rau deoarece nu mai stiu nimic despre baiat si nici despre soarta acelor valori. O vreme s-a dus acasa, la parinti, undeva pe langa Bucuresti. Apoi, a disparut. Pacat, pentru ca avea circa 150 de izvoade foarte, foarte valoroase, extrem de expresive si de frumoase. Ele sunt schitate cu ceruza, cu o cerneala facuta din cenusa, sau chiar desenate cu pensula pe suport de hartie. Interesant este faptul ca unele coli au fost impregnate cu untdelemn si uscate la soare pentru a deveni transparente. De ce? Pentru ca izvodul este un desen pe dos, iar modelul putea fi utilizat usor de catre iconar, care picteaza pe spatele sticlei si vede totul inversat, in oglinda. Peste ani, cand l-am cunoscut pe Horia Bernea care infiintase Muzeul Taranului Roman, acesta s-a aratat extrem de interesat de izvoade. Am donat zece piese muzeului si le-am vazut cu satisfactie intregind sala Icoana.
 
Miresmele lumii
In tot acest rastimp am dezvoltat si am revenit continuu la cateva cicluri, ele insele etape nu numai tematice, ci si ca mestesug artistic diferite si - sper eu - suitoare in cariera mea: Amintiri din irealitatea imediata, Grau, Eseu asupra corpului uman, Miresmele lumii, Flori de leac precum si Peisajul ca stare. Aparent ele sunt diferite, dar, privite mai atent, ele curg, decurg, se metamorfozeaza unele din altele, creand o lume care ma defineste. Dar sa le iau pe rand.
In zestrea mea vizuala au intrat crampeie din ce am descoperit in copilarie in lumea satului: buchetele de flori, coronitele de sanziene, plantele medicinale, florile campului cu miresmele lor unice, pe care taranii le uscau la umbra prispei sau a surii. Faptul ca ele sunt pastrate in pozitie inversa, cu floarea in jos, arata faptul ca asa se uscau bine, ca nu isi pierdeau frunzele si isi pastrau esentele active mai mult timp. Buchetele cu flori de leac sau de descant, alaturi de buzduganul graului, cununa de grau si coronitele de flori, nu sunt simple alcatuiri intamplatoare, ci ele incearca sa recompuna o lume, o spiritualitate care incet, incet a disparut si care, intr-un fel aparte, ne definea simbolic ca traitori ai acestui spatiu. Aparent derizorie, aceasta lume compune un itinerar cu semnificatii profunde si are conexiuni nebanuite cu alte culturi. Curios este ca de fiecare data cand revin la aceste teme descopar sensuri noi, ma incarc din nou cu acea mireasma extrem de speciala, ciudata, din copilarie.
Legat de aceste buchete de flori de leac, paznici ai sanatatii noastre, dar si extrem de decorative, imi amintesc o intamplare pe care o evoc cu placere. Eram intr-o tabara de pictura la Sangeorz si intr-o dimineata am iesit foarte devreme sa fac o plimbare. Pe drum m-am intalnit cu o batranica care tocmai sosise in piata si isi aranja plantele medicinale pentru turistii din statiune. Micutele buchete mi s-au parut de o frumusete uimitoare - plante uscate care aveau nuante incredibile de griuri si miresme imbatatoare. Am intrat in vorba si am inceput sa intreb la ce folosesc unele si altele. Asta-i buna, dragul matusii, pentru stomac, mi-a raspuns batranica. Asta pentru fiere, iar asta ca sa-ti faci ceai pentru oblojit ranile. La sfarsit am intrebat-o cat costa toate. Mult maica, si imi spuse o suma care ei i se parea foarte mare, iar mie foarte mica. I-am raspuns ca i le cumpar, am scos banii si i-am platit. Batranica era bucuroasa, dar descumpanita. Se astepta sa ramana o zi intreaga in piata, si iata ca pleca acasa imediat, cu toti banii. Dar, in acelasi timp, ii parea si rau pentru ca se pregatise sufleteste pentru un adevarat ritual al vanzarii, al dezvaluirii secretelor farmacopeii populare. Mi-a pus in brate buchetele, s-a uitat in ochii mei si mi-a zis: stii ceva domnisorule draga? Iti dau inapoi 10 lei pentru ca dumneata, daca le-ai cumparat pe toate, tare beteag trebuie sa fii...
 
E si cant, e si descant
Dincolo de asta, cred ca intr-adevar florile campului, asa cum le culegea taranul, erau pentru a-ti vindeca si trupul, si sufletul. Foarte multe le gaseai agatate in grinda, erau culese pe roua, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, sau inainte de seceris. Cununa de grau pe care gospodarul o impletea avea si un rol magic, de a veghea asupra avutului si casei, asupra familiei, un an de zile pana la secerisul viitor. Aceste buchete sunt mult mai mult decat niste simple flori stranse laolalta. E si cant, e si descant. Rozmarinul il gasesti in cantecele lui Grigore Lese nealterat, asa cum il pastrau batranii nostri; dar il gasesti si in descantecele care insotesc nasterea, botezul sau casatoria. Florile campului au un rol magic in universul cotidian al taranului si am incercat pe cat posibil sa nu alterez aceasta imagine. Am incercat sa le rememorez vizual, sa fac un remember peste timp al uimirii mele de copil, atunci cand le-am vazut pentru prima data. Florile au trecut pe nesimtite din poveste, din amintire, in pictura. Nu mi-a fost greu si asta cred ca inseamna ca le-am facut din suflet, nu am simtit nici un fel de servitute atunci cand am incercat sa le transpun pe panza. Ba, din contra, am simtit acel tremur in mine care imi da intotdeauna de stire daca un lucru e sau nu adevarat, autentic.
Cat priveste cealalta tema care ma obsedeaza artistic, cea a paretarelor, si ea se leaga tot de amintirile copilariei. Bunica se ocupa cu tesutul si confectiona mai tot ce trebuia in casa, intre care si celebrele paretare, tesaturi care, asa cum le arata si numele, se atarnau pe perete, in scop decorativ, dar si practic, pentru ca erau puse in spatele lavitelor, ca sa nu te sprijini direct de peretele rece. Aceste paretare constituie una din temele la care revin cu insistenta in pictura mea, ca un soi de rezonanta peste timp la ceva unic si definitoriu pentru matricea noastra spirituala. Sunt cateva lucruri care ne sunt proprii noua si numai noua. Iar daca ai posibilitatea, ele trebuie subliniate mereu. Tema paretarelor ma defineste in evolutia mea artistica, dar exprima si ceva din unicitatea proprie acestei zone si oamenilor sai.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO