După o viaţă tumultoasă şi adesea istovitoare, cu presiuneapredării zilnice, cu superficialitatea care e inclusă în relatarearapidă a evenimentului, gazetarul priveşte în gol: rămân atât depuţine lucruri în urma lui, ar fi vrut să aprofundeze câtevasubiecte, dar parşiva meserie nu i-a lăsat niciodată răgazulnecesar. Societatea de consum s-a exersat întâi în jurnalism şi acăpătat proporţii apocaliptice tot aici - aproape tot ce se face epentru aici, pentru acum, pentru 24 de ore sau chiar mai puţin.Palidă consolare că materia publicistică de acum va căpăta valoare-documentară - odată cu trecerea timpului şi va fi citită culăcomie peste o sută de ani.
Sunt puţini jurnalişti care pot rupe acest cerc vicios almeseriei lor. Şi şi mai puţini sunt jurnaliştii români care,scânteindu-le un subiect, au tenacitatea, harul şi şansa de a-lurmări, de a-l adânci şi de a-l face să lumineze mai mult decât oemisiune sau o ediţie.
Mircea Pospai este unul dintre norocoşi. Jurnalistul de la RadioCraiova nu a fost un risipitor cu ceea ce puteau fi doarefemeridele activităţii sale publicistice, adunându-şi în volumemultele reportaje, investigaţii sau consemnări realizate ca sarcinide serviciu.
Cred însă că a dat lovitura jurnalistică abia acum, cu o carte ces-a adunat din zeci de emisiuni şi zeci de ore de convorbiri cuTudor Gheorghe realizate săptămânal la radio. Tomul se cheamă"Tudor Gheorghe. În umbra menestrelului" şi a apărut la EdituraScrisul Românesc din Craiova. Practic, este o biografie a lui TudorGheorghe, este un Tudor Gheorghe povestindu-şi viaţa provocat decătre jurnalist.
Gospodăreşte, cronologic, cu bogate informaţii şi fapte de viaţăcare capacitează cititorul ca un roman de aventuri, vie acum şi vieşi în viitor ca importantă sursă de informaţii pentru oricecercetător al lumii teatrului românesc. Tudor Gheorghe are omemorie fabuloasă nu neapărat doar afectivă, readucând, aşadar, nunumai atmosfera anilor '60 din lumea viitorilor actori, evocă înportrete oamenii pe care i-a avut aproape, nu numai Craiovadebutului său actoricesc sau a modului în care se făceaurepartiţiile absolvenţilor de teatru în anii '60, ci şi repertorii,distribuţii, regizori. Sunt informaţii care s-ar fi obţinut cugreu, cercetându-se programe, afişe, cronici, jurnale.
Chiar şi în ciudata, misterioasa lume a teatrului, atât ceavizibilă pe scenă cât şi, sau mai ales, cea din culise, nu existătotdeauna câte un pasionat care să noteze zilnic ce se petrece aşacum a făcut-o Candid Stoica pentru Teatrul de Comedie în al săuadmirabil jurnal publicat cu titlul "Acele lucruri aiuritoare carese petrec în spatele scenei".
"Tudor Gheorghe. În umbra menestrelului" nu se poate povesti.Pentru că ar însemna să rescrii cartea aproape în întregime. Iar adecupa secvenţe ar însemna să comiţi o nedreptate unora alegândaltele. Principala calitate este dată tocmai de cascada deîntâmplări, de evocări, de portrete care fac lectura palpitantă.Poţi fi de acord sau nu cu unele afirmaţii, te poţi îndoi deveridicitatea unor scene, dar în niciun caz nu te plictiseşti.Descoperi un Tudor Gheorghe pe de o parte aşa cum îl ştiai de pescenă, deştept, tăios, hâtru, admirabil cunoscător al poezieiromâne, adesea melancolic şi nostalgic, dar şi unul pe care doar îlbănuiai - întors către sine, reţinut în a-şi exterioriza trăirileprofunde, amărăciunile unei existenţe nu totdeauna mergând dintriumf în triumf.
Din acest punct de vedere titlul îmi pare de o ambiguitatefericită. Primul înţeles ar fi cel al unei modestii cu carejurnalistul se aşază faţă de interlocutorul său, în umbra uriaşeisale staturi artistice, un artist al cărui nume îl aşez şi-lrostesc astfel: Maria Tănase - Tudor Gheorghe - Gheorghe Zamfir.Desigur, un jurnalist deştept ştie să se aşeze discret vizavi de unastfel de subiect, lăsându-l să ocupe prim-planul, să asculte şi săintervină doar spre a-l stârni în a continua confesiunile şipovestirile sale. Orice om se destăinuie în faţa cuiva în care areîncredere. Cu atât mai mult un artist, o personalitate aduce lalumină trăiri, fapte, gânduri nerostite până atunci numai dacă aredeplină încredere în jurnalist, în capacitatea sa de a reda fidel,fără distorsiuni şi fără interpretări deformatoare, spuselelui.
Mircea Pospai a reuşit să fie un bun ascultător, capabil să-l facăpe Tudor Gheorghe să-şi aducă aminte lucruri pe care probabil nuşi-ar fi imaginat că sunt atât de vii în memoria lui, dar şi un bunscriitor, care nu i-a trădat spiritul, adevărul celor spuse.
O a doua înţelegere a titlului este cea a nostalgiei lui TudorGheorghe: în umbra menestrelului a stat un actor. Un tânăr actor cepornise admirabil în teatru, dar care nu s-a împlinit aşa cumsemnele şi astrele talentului său o arătau. Este tema ce apare aşacum se iveşte şi o temă simfonică, uneori discret, abia auzit,alteori ieşind puternic la lumină. Dar mereu şi mereu prezentă. Şicare face din această carte romanul unui vis frânt, dar niciodatăpierdut.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţiide Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al AcademieiRomâne (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fostpremiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul"Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentrujurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj",în Ziarul de Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
