De oriunde ai ataca poezia lui Anni Lorei-Mainka, ajungi înacelaşi punct. Punct central ori mărginaş. Înţelegi tot sau nimic.Asta după cum simţi. Emoţia este capitală în procesul hermeneuticaplicat cazului de faţă. "Jurnal pe bilete de autobuz", edituraBrumar, este o carte rapidă, sacadată, săgetând aluzii la totpasul. O poveste despre o lume de altă dată, melancolică, plus opoveste despre reîntoarcerile periodice în patria balcanizată,ciurelizată. Oricum, nu e bine nici aici, nici dincolo, în spaţiulteuton. Melancolia, aşadar, va fi deconstruită constant de ironie.Realizatoarea de la Deutsche Welle, deşi o povestitoare cu un haznebun, se conţine implacabil - mai nu vrea şi mai se lasă. Poeziacurge, plimbă camera de filmat aiuritor de rapid, şterge lacrimiledin fugă. Tehnica - ireproşabilă.
Sau, poeziile mai pot fi percepute şi ca un fel de textepentru şlagăre când înlăcrimate, când năstruşnice: "bucureştiulchiar şi aşa fără canguri/şi vapoare japoneze nu măloveşte/lacrimile devin dulci ca un şerbet/prea mult îmi va crăpabuzele" (Jurnal pe bilete de autobuz 1). Pe lângămelancolie, intervine şi nostalgia după un paradis pierdut, un felde Coasta Boacii cioraniană pe care o resimte mai toată diasporaromânească: "când eram mică încercam să recunosc zgomotele şi eramtare fericită când auzeam creanga/caisului din faţa caseilovindu-se de burlanul ruginit" (Jurnal pe bilete de autobuz2). Trecutul se încheagă într-un decor de teatru prăfuit, plinde comori ascunse, ca podul împăratului din basme: "ştiu nu aiauzit de anii '60/pentru tine sunt pătratele tăiate de tata pecalendarele cu care a acoperit pereţii/bucătăriei/el credea că vaopri timpul/a început cu 3.000 de zile înainte de pensionare/pe obancă lungă în curtea cu o boltă sănătoasă tăia cu creionul chimiclună de lună//şi să vezi ce voi face eu la pensie - grădina - unparadis/gardul va fi cel mai drept vor veni vecinii să se întrebeeh de unde aţi cumpărat vopseaua/domnule ah aveţi pe cineva las' căştim noi//tata a oprit apoi timpul tocind un creion chimic şizarurile de table" (Jurnal pe bilete de autobuz 3).
De la relatarea epică şi aluzivă, fără inflorescenţestilistice, se face saltul în metafore elaborate care, totuşi, nuobosesc cititorul. Claritatea - acea claritas care era unuldintre principiile creative ale lui joyce, care şi el îl preluasedin estetica medievală - rămâne intactă: "la capăt/tu în formă decer/şi drumul împăturit/în pielea aşteptărilor mele" (Jurnal pebilete de autobuz 5).
Minunat este că discursul poetic este dublat de unulgrafic, întemeiat mai ales pe decupaj şi colaj. Materia primăpentru aceste jocuri sunt ziarele şi revistele, dar apar şi altepattern-uri: ba un peşte, ba nişte carouri, ba chipuri invadate defrânturi de text. Un fragment ca: "cine îşidoreşte/happy-end//comandă salată/fără ciuperci//există sistemefără ciuperci" (Jurnal pe bilete de autobuz 27), n-ar fiprovocator în absenţa pandantului grafic.Cartea ca artefact ludic este construită, de la un momentîncolo, în cheie contrapunctică. Debarcă în versuri tristeţea,frustarea şi protestul. Niciodată fără să fie asezonate cuingredientele anterioare: "unde stă/ dumnezeu//la radio auinterzis/întrebările" (Jurnal pe bilete de autobuz35).
Însă nota predominantă este cea biografic-minimalistă care,prin întrebuinţare constantă, conferă cărţii o tonalitate demelopee. Sentimentalismul în artă nu este tocmai o delicatesă, înopinia mea, totuşi mare parte din publicul "Jurnalului pe bilete deautobuz"va fi cucerit exact de nota lui elegiacă.
În Postfaţă, Florin Caragiu dezbate asupra titlului, care arsugera impersonalitate, existenţă pasageră, dar invocă şifeminintatea subiacentă, vădită în trăsături precum receptivitate,retrăire şi "caracterul neresentimentar al evocărilor".Într-adevăr, se simte căldura sufletului poetizant în mai toatepaginile, Anni Lorei-Mainka scriind în genul sentimental, nu în celnaiv, conform vechii împărţiri schilleriene.
Conştient ori nu, poeta prinde şi moda adresantului unic, încazul de faţă alexei. Aşa se face că jurnalul este şi o uriaşăepistolă, în mare parte publicat/ foiletonistic pe site-ulagonia.ro. şi, la o privire atentă, realizăm o altă contradicţie aacestui volum incantatoriu şi, în aparenţă, liniştit. Biletele deautobuz din lumea autoarei trebuie să fie destul de masive. Apoi,să te prefaci că scrii în public şi oarecum pe fugă face bine latehnică: sacadează, creează ambiguitate. Dar ce ciudat - săretrăieşti vremuri de periferie vegetală a oraşului balcanic îninima Europei supertehnologizate! De fapt, orice întâmplare actualăeste poetizată în termeni şi nuanţe de cămară a bunicii. Gust,culoare şi arome la tot pasul: "am găsit târziu//o nişă între caninşi prima măsea/marmelada de agrişe are gust de verde/acrealasfârşitului de vară scorţişoară/puţin amară a aburit prea repedeborcanul" (Jurnal pe bilete de autobuz 62).
Nu face , însă, să ne bucurăm de paralela facilă cu Ion Pillatşi G. Călinescu. Când ne aşteptăm mai puţin, apar pe scenă figuricelebre, suprapuse scandalos: "pentru copilul din casă/sartre nu amurit/praful l-a aplecat spre hoelderlin/privirea i s-ar ficurbat/gura între buze strepezite/s-ar fi micşorat la oîntâlnire/între rafturi goale în miros de vid//copilul dincasă/ridică din umeri/când hegel îşi scutură tezele/de care nu l-arfi dezvăţat nici stalin" (Jurnal pe bilete de autobuz63).
Carevasăzică, nostalgia nu este aşa nevinovată cum ni se păreanouă.
FELIX NICOLAU este conferenţiar universitar laFacultatea de Litere şi Limbi Străine a Universităţii "Hyperion" şila Universitatea Tehnicǎ de Construcţii din Bucureşti. A publicatcǎrţi de criticǎ şi teorie literarǎ ("Anticanonice", "Homoimprudens", "Eroismul eminescian"), un roman ("Tandru şi rece") şiversuri ("Bach, manele & Kostel", "Salonul deinvenţii"). Colaboreazǎla revistele Arca, Cuvântul,Luceafǎrul de dimineaţǎ, Steaua, Tomis, Ziarul de Duminicǎ.Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
