Vladimir Sorokin este cel mai in voga si mai popular scriitor rus contemporan, atat in Rusia, cat si in restul lumii. A fost publicat mai intai in Occident, in tara sa fiind editat abia dupa ce in Germania, de exemplu, se scrisesera doua teze de doctorat despre literatura sa. A fost tradus si in engleza, franceza, germana, olandeza, finlandeza, suedeza, italiana, poloneza, japoneza, coreeana s.a.m.d. Inimile celor patru este textul in care Vladimir Sorokin experimenteaza mai mult ca oricand, punand la incercare rezistenta hartiei, dar si a personajelor de hartie, sangele lor inrosind complet atmosfera cartii; poate cel mai sangeros roman realist din timp de pace. Crime oribile, violuri inimaginabile, sex, acte de pedofilie, mult sange (rece si cald), executii ingrozitoare descrise amanuntit, cu foarte multe verbe si cu o cruzime insuportabila, chiar si daca intelegem ca e "doar" un roman, un roman marca Sorokin. Dar e literatura, desigur, e pe hartie si - vorba lui Sorokin - fiecare e liber sa citeasca si sa interpreteze cum vrea. In limba romana s-au tradus putine romane care ar putea fi comparate cu Inimile celor patru de Vladimir Sorokin.
Oleg a impins usa cu piciorul si a intrat in magazinul de paine. Nu era multa lume. S-a dus la stativ, a luat doua paini albe de douazeci de copeici si jumatate de paine neagra. S-a asezat in rand, dupa o femeie. A ajuns la tejghea repede.
- Cincizeci, a zis casierita carunta.
Oleg i-a intins o rubla.
- Restul dumneavoastra, cincizeci de copeici, a spus casierita.
Strangand painea la piept, el s-a pornit spre iesire. Iesind in strada, a scos o punga de nailon, in care a pus painea. Franzela i-a alunecat din maini si a cazut in baltoaca.
- Drace...
Oleg s-a aplecat si a ridicat franzela murdara si uda. Oleg s-a apropiat de tomberon si a aruncat franzela. Apoi a prins mai comod punga si s-a pornit spre casa.
- Hei, baiete, stai un pic, a strigat cineva din spate.
Oleg s-a uitat in urma. De el s-a apropiat, sprijinindu-se intr-o maciuca, un batran inalt. Era imbracat intr-un palton cafeniu ponosit, cu o caciula militara cu urechi. In mana stanga batranul tinea o sacosa in care avea o franzela neagra. Batranul avea o fata slaba si linistita.
- Ia stai un pic, a repetat batranul, cum te cheama?
- Pe mine? Oleg, a raspuns Oleg.
- Iar pe mine Henrich Ivanici. Spune-mi, Oleg, te grabesti tare?
- Nu, nu prea.
Batranul a dat din cap:
- Lasa ca-i bine. Probabil ca locuiesti in turnul acela. Am ghicit?
- Foarte, foarte bine. Iar eu - mai departe, langa "Ocean", a zambit batranul. Iata ce e, Oleg, daca intr-adevar nu te grabesti, haide sa ne plimbam, pe drumul nostru comun, sa zic asa, si sa stam de vorba. Am cu tine o vorba.
Au pornit, mergand alaturi.
- Stii, Oleg, cel mai tare pe lume nu pot suporta cand se tine morala. Niciodata n-am respectat astfel de oameni. Imi amintesc cum m-au dus, pentru vara, la tabara de pionieri, inca inainte de razboi. Si ne-a cazut un conducator... un moralist incredibil. Ne tot invata pe noi, baietii, cum ar trebui sa fim. Si, mai pe scurt, eu am fugit din tabara aceea...
O vreme batranul a mers in tacere, scartaind din proteza si uitandu-se sub picioare. Apoi iarasi a inceput sa vorbeasca:
- Cand a inceput razboiul, eu implineam paisprezece ani. Tu cati ani ai?
- Treisprezece, a raspuns Oleg.
- Treisprezece, a repetat batranul. Tu ai auzit de Blocada Leningradului?
- Pai, am auzit...
- Ai auzit, a repetat batranul, a oftat si a continuat sa povesteasca. Atunci eu ramasesem cu bunica si cu surioara mai mica, Verocica. Pe tatal meu l-au terminat in prima zi, pe 22 iunie, langa Brest. Si pe fratele mai mare - langa Harkov. Iar pe mama - in Vasilevsk, intr-un adapost de bombe au ingropat-o. Si-am ramas noi, cei prea batrani si cei prea mici. Bunicuta s-a angajat la spital, pe Verocica o lua cu ea la serviciu, iar eu m-am dus sa lucrez la fabrica. M-au invatat, Oleg, sa fac o munca nu prea copilareasca - sa montez ghiulele pentru "Katiusa". Si in doi ani si jumatate am montat atatea ghiulele, incat ar fi ajuns pentru o intreaga divizie fascista. Uite-asa. Daca n-ar fi fost sefuletii nostri paduchiosi, in frunte cu Jdanov, orasul ar fi putut sa reziste fara probleme. Dar ei gandeau atunci cu cururile, imbecilii astia, si ne-au pus-o la toti: n-au avut grija sa pastreze alimentele necesare, n-au putut face rost de altele. Nemtii au bombardat imediat depozitele de produse alimentare din Badevsk, ele ardeau, iar noi, bibanii, radeam. Nu intelegeam ce ne astepta. A ars totul: faina, uleiul, zaharul. Apoi, iarna, acolo se duceau batranele, scormoneau in pamant, treceau pamantul prin sita si il fierbeau. Se spune ca iesea o fiertura dulce. De la zahar. Si, in general, celor care munceau li se dadeau cate 200 de grame de paine, celor care trebuiau intretinuti - cate 125 de grame de paine. Cum a inghetat Ladoga, pe Verocica am trimis-o spre pamant, pe "drumul vietii". Cu mainile mele am ridicat-o in autocamion. Bunicuta isi facea cruce, plangea: macar ea sa ramana in viata. Iar dupa aceea, dupa ce s-a terminat blocada, am aflat ca n-a mai ajuns Verocica. Au zburat nemtii cu avioanele, au bombardat, si cele sase autocamioane cu copii si raniti s-au scufundat sub gheata...
Batranul s-a oprit, a scos o batista mototolita. Si-a suflat nasul in ea.
- Iata, Oleg, ce situatie era atunci. Dar voiam sa-ti povestesc o intamplare. A avut loc in a doua iarna a blocadei. Cele mai grele vremuri. Poate ca eu am trecut peste toate astea fiindca eram un mucos. Bunica a murit. Vecinii au murit. Si nu doar ei murisera. In fiecare dimineata, cineva era dus mort pe saniuta. Iar eu - la fabrica. Te duci pana in sectia de turnatorie, te incalzesti. Si te intorci inapoi la montat ghiulele. Iata. Si in ajunul Anului Nou vine la mine un coleg de arme cu tata, Vasilii Nicolaevici Koselev. El mai trecea din cand in cand pe la noi, ne mai aducea conserve, crupe. M-a ajutat s-o ingrop pe batrana. Trece pe la mine si zice: ei, stahanovistule, imbraca-te. Eu il intreb unde mergem. E secret, imi zice. Cadou de Anul Nou. M-am imbracat. Ne-am pornit. Si ma conduce el la brutarie. M-a trecut pe la intrare si am patruns in cabinetul sau. El era secretarul de partid al brutariei. A incuiat usa. Deschide seiful, scoate paine taiata si un borcan de carne afumata. A turnat intr-o cana apa fierbinte cu zaharina. Mananca, stahanovistule, imi zice. Nu te grabi. M-am scapat eu la carne, la paine. Iar painea aceea, Oleg, tu probabil ca nici n-ai recunoaste-o ca paine. Era neagra ca cernoziomul, grea, uda. Dar pentru mine atunci era mai dulce decat orice tort. Am mancat totul, am baut fiertura si pur si simplu am ametit, am cazut si nu mai puteam sa ma ridic. M-a ridicat, m-a pus pe salteaua de langa calorifer. Dormi, zice, pana dimineata. Dar el lucra acolo zi si noapte. Am adormit bustean, m-a trezit abia dimineata. Mi-a dat din nou de mancare, dar mai putina. Iar acum, zice, sa mergem, iti voi arata gospodaria noastra. M-a condus prin sectii. Am vazut mii de franzele, mii. Pluteau pe banda rulanta ca in somn, ca in vis. Nu voi uita niciodata. Apoi m-a dus in depozit. Iar acolo era o lada. O lada cu firimituri de paine. Stii, aceasta lada era pusa la capatul benzii rulante si firimiturile cadeau acolo. Iata. Vasilii Nicolaevici ia farasul si - mie in paslari. Mi-a turnat in paslari acele firimituri. Si-mi zice: La Multi Ani, aparatorul Leningradului. Pleaca acasa, nu intarzia prin coridoarele de la iesire. Si m-am dus. Mergeam prin oras, era zapada, mormane, blocuri doborate. Iar in paslari scartaiau firimiturile. Mi-era cald asa. Mi-era bine. Am impartit firimiturile acelea si le-am mancat timp de o saptamana. Le mancam cu masura. De aceea am si supravietuit, fiindca el mi-a presarat firimiturile acelea in paslari. Iata, Oleg, aceasta este toata intamplarea. Iata si casa ta, batranul a aratat cu maciuca spre blocul-turn.
Oleg tacea. Batranul si-a aranjat caciula cu urechi, a tusit:
- Uite ce chestie, Oleg. Mi-am amintit de toate acestea acum. Cand tu ai aruncat o franzela alba in cosul de gunoi. Mi-am amintit de aceste firimituri, de bunica intepenita. De vecinii morti, care s-au umflat de foame. Mi-am amintit de toate acestea si m-am gandit: dracu' sa ma ia, viata e totusi o chestie nebuna-nebuna. Atunci eu ma rugam la firimiturile acelea de paine, vanam sobolani, iar acum, uite, franzelele albe sunt aruncate la cosul de gunoi. De ras si de plans. Pentru ce toate chinurile acelea? La ce bun ca au murit atatia oameni?
El tacu.
Oleg a incetinit pasul, apoi a rostit:
- Ei... stiti. Eu... asta... Deci... mai pe scurt, asa ceva nu se va mai repeta.
- Pe bune? a zambit trist batranul.
- Ihi.
- Promiti?
- Promit.
- Ei si Slava Domnului. Caci eu, trebuie sa recunosc, am avut emotii cand m-am hotarat sa vorbesc cu tine. Ma gandeam - il va asculta, il va asculta baiatul acesta pe batranul basinos si apoi va fugi, ca si mine atunci, in tabara de pionieri!
- Pai nu, ce vorbiti. Am inteles totul. Pur si simplu... ei, din prostie s-a intamplat asta. Nu voi mai arunca niciodata painea.
- Ei, excelent. Bine. Nu stiu ce cred altii, dar eu cred in generatia voastra. Am incredere in voi. Voi veti salva Rusia. Sunt convins. Nu te-am retinut?
- Nu-nu, ce vorbiti...
- Atunci, poate ca acum tu ma vei petrece pana acasa? Ia?, pana la blocul acela.
- Bineinteles, va petrec. Dati-mi sacosa dumneavoastra.
- Ei, multumesc, batranul i-a intins zambind sacosa cu paine, i-a pus mana ramasa libera pe umar si au mers unul langa altul.
- Si unde ati fost ranit? a intrebat Oleg.
- Piciorul? Asta are o istorie aparte. La fel, nu prea neinteresanta, ai putea scrie un roman dupa ea... Dar ajunge cu lucrurile grele. Tu in ce clasa esti?
- Intr-a sasea. Iata, in scoala aceea.
- Aha. Cum merge invatatura?
- Bine.
- Ai prieteni adevarati?
- Exista.
- Iar prietene?
Oleg a strans din umeri si a ras.
- Nu-i nimic, deja e timpul sa te simti barbat. La varsta asta trebuie sa inveti sa faci curte fetelor. Iar peste vreun an si jumatate, poti sa te si futi. Sau crezi ca va fi devreme?
- Pai nu, a ras Oleg. Nu cred.
- Corect. Nici eu nu credeam altfel atunci. Dupa blocada, stii cate fete si femei au ramas fara soti. Se intampla ca pur si simplu mergeai pe bulevardul Nevski, iar ele se uitau asa la tine... Languros, seducator. Iar odata m-am dus la film. Primul film dupa blocada. Aratau filmul Alexandru Nevski... Iar langa mine statea o femeie. Si, deodata, pe la mijlocul filmului, simt cum ea imi pune mana pe genunchi. Eu - nimic. Ea mi-a deschis slitul si m-a luat de penis. Iar ea asa tremura... Eu nu faceam nimic. Iar ea s-a aplecat si-a inceput sa-mi suga penisul. Stii ce placut e. Iar pe ecran - o lupta pe gheata! Iar ea imi sopteste - sa mergem la mine. Ei, si am plecat la ea. Pe Liteinii. Ne-am futut zile si nopti intregi. Tie nimeni nu ti-a luat-o in gura?
- Pai nu, a matahait din cap Oleg.
- Nu-i nimic, totul e-nainte. Iata c-am ajuns! - batranul s-a oprit langa un bloc cu sase etaje. Iata satul meu natal, iata si casa mea draga. Iti multumesc pentru plimbare.
Luau pranzul in vagonul-restaurant aproape gol. In asteptarea desertului, Olga facea la masa pasienta "Mormantul lui Napoleon", Rebrov fuma, uitandu-se pe fereastra, Serioja invartea cubul lui Rubik, Staube citea cu voce tare din Cneazul Serebreanov.
- N-au iesit - Olga a inceput sa stranga cartile de joc.
Ospatarita a adus cafea si prajituri uscate.
Rebrov a achitat pe loc, lasandu-i o rubla bacsis.
- Iti rupi dintii in astea - Olga a muscat o bucatica din prajitura si a scuipat-o.
- Impartiti-le saracilor din halte, a zis Staube.
Trenul a inceput sa incetineasca viteza.
- Acesta-i Novosibirskul. - Rebrov s-a uitat la ceas.- Ar trebui sa iesim sa mai tragem un gat de aer.
- Eu ma duc la culcare. - Staube s-a ridicat, sprijinindu-se in maciuca.
S-au intors in compartiment, Staube s-a intins cu o carte, Olga, Rebrov si Serioja s-au imbracat si au iesit pe peron.
- Ce frigaraie! - Serioja s-a lipit de Olga.
Insotitoarea statea langa ei, mancand seminte:
- Ce frig mai e si asta? Doar minus 28 de grade. Frig e cand sunt sub patruzeci.
De ea s-a apropiat un tip imbracat intr-un cojoc jupuit:
- Sefa, vinde-mi o vodca.
- Nu vindem vodca, a scuipat o coaja insotitoarea.
- Iti dau treizeci de ruble.
Ea s-a intors. Barbatul s-a dus intr-o parte, scartaind cu paslarii. De insotitoare s-a apropiat un mos intr-o pufoaica, a desfacut la gura un sac din panza de in:
- Ia, draguto, uite-n sac!
In sac era un cap de porc.
- Iti faci din asta racituri si pana la Paste esti satul! - a zambit mosul.
- Cand l-ati taiat? - insotitoarea a atins capul.
- Alaltaieri. Ia-l cu sac cu tot si sa fii sanatoasa.
Insotitoarea s-a gandit un pic, a scos din buzunar o sticla de vodca si i-a dat-o batranului.
- Pai iata! - mosul a ascuns-o in san si s-a indepartat.
- Oprirea - cincisprezece minute! -, insotitoarea i-a facut din ochi lui Serioja, a insfacat sacul si a urcat in vagon.
- Iar gara e misto - Olga se uita la cladirea garii -, e mai buna decat a noastra din Norilsk. Intram?
- Sa nu pierdem trenul - Rebrov si-a aprins o tigara.
- Ah, Vitenica, cat esti de grijuliu! - Olga i-a luat tigara din gura, a tras un fum si, lasandu-si capul pe spate, a suflat fumul in sus.
Vitia a fluierat, a lovit calul, el a inceput sa traga tare prin zapada. Marik l-a manat pe calul sau si sania a luat-o din loc, calul incepand sa fuga. Drumul se intindea pe marginea unui deal mare, de-a lungul drumului se insirau stalpi de telegraf foarte inclinati si stalpi cazuti, cu sarme incalcite si rupte. Luna stralucea foarte tare.
- Pe aici nu merg masini? a intrebat Olga, facandu-i cu ochiul lui Rebrov.
- De douazeci si sapte de ani, a raspuns Marik.
- Ma doare mana! Am sa mor! Doar trebuie sa ma duc la spital! a inceput sa planga in hohote insotitoarea.
- Curge sange? - Olga a ajutat-o sa-si scoata mana ranita din maneca mantalei de muncitor la caile ferate. Materialul alb era patat aproape tot de sange.
- Nu simt, nu-mi simt mana! E ca si inexistenta! plangea fata.
- Dar nu mai face atata galagie, vom ajunge degraba - zgribulindu-se, Marik a aruncat chistocul -, doctorul nostru e mai bun decat orice spital.
- Hai s-o mai legam la cot cu fularul - Olga si-a scos fularul si a inceput sa lege mana insotitoarei.
Drumul a fost intretaiat de doua ori de santuri adanci, santuri pe care au trebuit sa le ocoleasca, mergand prin padure.
- Uite-asa, in pula mea! - Marik ducea calul de capastru, ajutandu-l sa iasa din zapada. - Iar sub Kozulka in genere totul e sapat, nici pe jos n-ai cum sa treci pe-acolo. Doua randuri de sarma ghimpata...
Au mai trecut vreo 25 de kilometri, drumul a inconjurat o colina mare si a inceput sa treaca printr-un camp larg, al carui teritoriu consta aproape in intregime dintr-un oras parasit.
- Ia, haide, Lena, alearga ca pantera! - a strigat Vitia, manand calul cu haturile.
Sania a inceput sa prinda viteza pe sub deal. Micola a fluierat. Marik a inceput sa-si indemne si mai tare calul, incercand sa-i ajunga pe cei din cealalta sanie. Au trecut de-o gramada de tehnica ruginita, acoperita de zapada, au depasit cinematograful "Saiani", parasit si in ruine, acoperit de brazii care au crescut pe langa el, pornind pe strada Cehov. Pe marginea strazii se intindeau blocuri din piatra de patru etaje, cu geamurile sparte si cu acoperisul cazut. Cladirea magazinului era acoperita de brazi si buruiene; prin acoperisul autobuzului care statea langa magazin crestea un cedru. De pe strada Cehov au facut la stanga si au pornit pe strada Lenin, larga si mare.
Au intrat intr-un birou spatios, printre fel de fel de lucruri aruncate peste tot. In colt, pe-o saltea, statea intins, gol, Skoba si se uita la video. Alaturi avea o mitraliera mare cu banda de gloante. Skoba avea capul barbierit, in crestetul capului avea lipit un plasture rotund. Se uita necontenit la televizor, unde rula Casablanca.
- Hopa, hopa, cine locuieste-n foisor? a rostit Kiselek.
- Du-te si fura! a tipat Skoba atat de tare si de intens, incat corpul lui plinut si plin de tatuaje s-a cutremurat.
- Misa, ti-am adus oaspeti, a spus incet Marik.
- Du-te si fu-u-ura! a tipat Skoba.
- Puhnacev si Menzelintev, a spus tare Rebrov.
- Du-te si fu-u-ura!
- Prelucrari ministeriale medii automobilistice, proiectul Nr. 365, a spus Rebrov.
- Du-te si fu-u-ura! Du-te si fu-u-ura! Du-te si fu-u-ura! - Skoba s-a intors si a indreptat mitraliera spre Rebrov. Marik l-a impins pe Rebrov intr-o parte, l-a apucat pe Mikola de par si l-a impins in celalalt colt al biroului:
- Serii!
- Du-te si fu-u-u-u-u-ura! a apasat Skoba pe tragaci.
Gloantele de calibru mare au facut harcea-parcea trupul lui Mikola.
- Vezi, doar incearca sa-mi atingi instalatiile electrice, s-a auzit o voce linistita in selectorul care era pe masa supraincarcata.
- Du-te si fura? - Skoba a aruncat mitraliera, si-a mirosit degetele.
Insotitoarei i s-au inmuiat picioarele si a cazut la podea.
- Marik, pe cine? au intrebat in selector.
- Pe Micolka, doc - Marik a luat de pe selector o bucatica de paine uscata si a aruncat-o pe podea -, el a descoperit-o pe Vasilia.
- Du-te si fu-u-ura! a urlat Skoba.
- Mereu v-am spus ca haholii nu sunt oameni de incredere - continua sa spuna vocea din selector. - Cati bani?
- Vreo doua mii, doc.
- Felicitari, a ras batjocoritor vocea. Iar mancare?
- Pai tot nu prea multa - a oftat Marik -, doc, avem aici o fatuca destul de futabila. Ea acum s-a taiat nu pentru multa vreme.
- Am inteles, a cascat vocea. - Ei bine, intrati cate unu?. Iar Susanin - mars, mars la bucatarie.
Koren a insfacat sacul si, bolmojind ceva, nemultumit, a iesit.
- Du-te si fura! Fura! Fura! striga Skoba.
- Puhnacev si Menzelintev! - Rebrov s-a apropiat de masa, s-a aplecat deasupra selectorului. - Puhnacev si Menzelintev!
- Am inteles, deja am inteles, nu mai tipati, s-a auzit raspunsul si selectorul a fost oprit.
- Misa, atunci sa-i spui lui Toleap, lasa sa-l taraie sus pe dobitocul asta - Marik a aratat cu capul cadavrul care statea intr-o balta de sange.
- Du-te si fura! a tipat repede Skoba, sarind pe saltea.
Au iesit in coridor. Au mers putin si s-au oprit la usa pe care scria "Primul secretar".
- Primul zaynica - Kiselek i-a mangaiat crestetul capului lui Marik -, hopa, hopa.
Marik a intrat, Kiselek a inchis usa dupa el:
- Al doilea zaynica va fi ca la mamica-sa. Stropeste.
Al doilea a intrat Vitia.
- Al treilea basinos va intra, si gata! a ras Kiselek, dezgolindu-si dintii.
- Pai eu raman masca, sa-mi bag pula, Kiseli, a balmajit emotionat Liutik, intrand.
- Apoi si franzelutele - a ras Kiselek, ascunzandu-se dupa Liutik.
- Ce faceti?! i-a soptit lui Rebrov Staube, care se inalbise la fata.
- Vitia, Vitia! - Olga i-a strans mana - S-ar putea ca ei sa nu stie nimic! De ce sa intindem? Fa podul, dragule!
- Nu ma incurcati - Rebrov si-a eliberat mana si a deschis usa. Au intrat intr-un birou spatios si curat. La masa de serviciu statea docul. Langa fotoliul sau statea in genunchi Kiselek, bolmojind ceva, apucandu-l pe doc de genunchi.
- Mainile, mainile - doc l-a lovit peste maini, i-a sters cu spirt teasta lui barbierita, a asteptat un minut, apoi i-a uns teasta cu o substanta verzuie.
- Pe-a pasarii, pe-a pasarii, dragule... bolmojea Kiselek, tresarind.
Colea, care statea langa el, a inceput sa-i sustina capul. Doc si-a bagat mana, care era intr-o manusa de cauciuc, intr-un borcan de zece litri, a cautat in frunzisul putred si a scos un melc gros cafeniu-albastrui.
- Pe-a pasarii, pe-a pasarii, pe-a pasarii! a inceput sa tresara Kiselek.
Marik s-a tarat pana la doc si i-a pupat bocancul. Rebrov a mutat levierul de tragere la 6.
- Du-te si fura! Du-te si fura! a batut la usa Skoba.
Fragmente din volumul in pregatire la Editura ART. Traducere din limba rusa de Mihail Vakulovski.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
