Ziarul de Duminică

Însemnările Papei Ioan Paul II/ de Ziarul de duminică

Însemnările Papei Ioan Paul II/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

30.04.2015, 00:14 109

Volumul „Papa Ioan Paul II. Karol Wojtyla. În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962 - 2003”*), o ediţie de colecţie, cu reproduceri după manuscrise originale şi fotografii, a fost lansat săptămâna trecută.

Mai bine de patruzeci de ani din viaţa celei mai importante personalităţi spirituale a secolului XX sunt consemnaţi în acesta carte care, odată apărută în Polonia, a stârnit un imens interes mediatic. Încredinţate prin testament părintelui Stanislaw Dziwisz, secretarul şi cel mai apropiat colaborator al Papei, pentru a fi arse, aceste însemnări nu au fost distruse, ci au fost prezentate Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Decizia luată de cardinalul Stanislaw Dziwisz, mitropolitul de astăzi al Cracoviei, din profundă dragoste şi respect faţă de Papă, ne oferă, poate, una dintre cărţile fundamentale ale umanităţii, un extraordinar document care dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.

Karol Wojtyla, episcop, apoi arhiepiscop al Cracoviei, cardinal şi Suveran Pontif din 1978, devenit după moarte sfânt al Bisericii Catolice, a străbătut una dintre cele mai dificile perioade ale secolului XX, fiind nucleul lumii spirituale occidentale. Însemnările sale reprezintă unica şansă de a înţelege viaţa interioară a celui care, prin dragostea sa pentru oameni şi Dumnezeu, a influenţat cursul istoriei. Singurul Suveran Pontif care a vizitat România, Ioan Paul II a făcut posibil un moment de o imensă importanţă istorică. Sute de mii de oameni, ortodocşi, catolici şi greco-catolici, au participat la evenimentele petrecute în cele trei zile ale vizitei.

„Însemnările spirituale ne arată profunzimea vieţii în Dumnezeu a lui Karol Wojtyla. Ele dezvăluie taina inimii unui Petru al timpurilor noastre, care în perioada grea a comunismului a fost episcop al Cracoviei, iar apoi, timp de aproape douăzeci şi şapte de ani, a condus Arca lui Petru pe valurile învolburate ale secolului XX şi ale începutului de secol XXI. Însemnările personale cuprind reflecţii asupra trăirilor interioare, decizii, rugăciuni, cugetări şi consideraţii cu privire la propriul progres spiritual. În primul rând, ele exprimă relaţia personală a autorului cu Dumnezeu, centrul vieţii sale interioare.“ (pr. Jan Machniak)

„Fie ca lectura însemnărilor personale ale Papei Ioan Paul II să ne ajute pe toţi să descoperim profunzimea spirituală a omului secolului XXI şi să ne ducă la o şi mai mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni.“ ( card. Stanislaw Dziwisz, mitropolitul Cracoviei)
 

*) Papa Ioan Paul II/Karol Wojtyla În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003. Editura Humanitas. Traducere din polonă de Constantin Geambaşu, traducerea fragmentelor din latină şi italiană de Mariana Băluţă-Skultety. Ediţie de colecţie, cu reproduceri după manuscrisele originale şi fotografii

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO