O întâlnire îndelung aşteptată şi pregătită, dar care, din păcate, se produce într-un moment inadecvat şi într-un loc prost ales – astfel s-ar putea rezuma comentariile lucide de până acum referitoare la întâlnirea recentă petrecută la Havana.
De ce momentul este inadecvat şi locul este prost ales? Pentru că face jocul propagandei politice şi militare ruseşti de astăzi. Pentru că atunci când ai de-a face cu nişte pramatii care folosesc religia ca instrument politic, ba chiar militar, te fereşti să le faci jocul – asta i s-a reproşat zilele acestea papei Francisc care s-a întâlnit cu patriarhul Kiril al Moscovei.
Te întâlneşti, dar nu în orice condiţii şi nu oriunde. A readuce Havana (Cuba) pe harta locurilor frecventabile este încă prea devreme, chiar dacă bate un timid aer de primăvară şi pe-acolo. Cuba încă este o ţară comunistă, credincioşii acestei ţări încă sunt trataţi ca sclavi pe plantaţiile unei ideologii care a făcut mult mai multe milioane de victime decât fascimul. Şi continuă să facă victime în China, Coreea de Nord etc, după cum nici Rusia şi alte câteva ţări ex-sovietice nu au ieşit cu totul din boala comunismului ori a dictaturilor. O vizită pastorală este altceva – iar papa Ioan Paul al II-lea a fost primul care a păşit pe acest pământ în trecutul recent (1998) – pe când întâlnirea dintre papa Francisc şi liderul unei Biserici Ortodoxe care sprijină total politica agresivă de astăzi a Rusiei este o altă problemă.
Personal găsesc de înţeles şi chiar interesant reflexul papei Francisc de a reseta relaţiile interconfesionale prin aducerea Americii Latine în prim-planul geopoliticii bisericeşti – spaţiu în care, numeric, catolicii sunt din ce în ce mai mulţi, comparativ cu Europa, iar tarele istoriei europene/occidentale sunt mai atenuate –, dar a ceda ruşilor alegând tocmai Cuba (acestei etape istorice) este problematic...
Poate nici nu era momentul unei astfel de întâlniri, susţin alţi analişti. Ei bine, aceasta este de discutat. Căci noi gândim, în general, numai în cheie politică atunci când vorbim despre acest subiect, pe când, cel puţin papa Francisc, abordează vizibil, cam tot ceea ce face, întâi de toate în cheie teologic pastorală.
În ceea ce mă priveşte, este prima oară după mulţi ani, când observ că excelentul aparat de comunicare al Vaticanului a fost eclipsat, anume: de propaganda Rusiei care a desfăşurat un adevărat joc de oglinzi mediatic din care a reieşit nici mai mult nici mai puţin că la Havana ar fi fost vorba despre prima întâlnire, după 1000 de ani, dintre un papa şi un patriarh ortodox!...
Această imensă minciună bine întreţinută de ruşi, de cozile lor de topor, şi mai ales de ignoranţa unor jurnalişti s-a văzut şi în media românească, nu numai în cea occidentală.
Este aproape jenant să precizezi că prima întâlnire de după Marea Schismă din 1054 dintre un papa, Paul al VI-lea, şi patriarhul ecumenic, Athenagoras, s-a petrecut acum peste 50 de ani, la Ierusalim (1964). Evident, patriarhul ecumenic are cu totul alt statut decât papa, anume este primul între egali, primus inter pares, aşadar este doar liderul simbolic al Bisericii Ortodoxe...
Că acest primat simbolic este contestat tocmai de patriarhia Moscovei, care invocă numărul credincioşilor şi al episcopilor săi (făcuţi la gramadă, după aproximativa cădere a comunismului în Rusia), aceasta este altă discuţie. O problemă de discutat îndelung şi care trebuie pornită de la ambiţiile mesianice ruseşti, de la teoria celei de-a treia Rome etc...
Aşadar, oficial, astăzi, pentru întreaga ortodoxie, liderul simbolic este patriarhul ecumenic de la Constantinopol. Care însă nu poate lua nicio hotărâre decât împreună cu ceilalţi întâistătători ortodocşi.
Iată de ce subiectul pică prost şi din alt motiv: Vaticanul nu a fost tocmai inspirat făcând acest joc al Moscovei tocmai acum, în preajma preconizatului Sinod Panortodox care ar trebui să se desfăşoare în Creta în această vară, consideră unii.
De altfel, circulă pe internet (nu sunt sigur de veridicitatea acestei informaţii) că şi patriarhul ecumenic ar fi trimis un scurt mesaj către cei doi lideri care s-au întâlnit la Havana în care spune că se roagă pentru ei, amintindu-le – deh, subtilităţile bizantine – de istorica întânire de acum peste 50 de ani dintre patriarhul Athenagoras al Constantinopolului şi papa Paul al VI-lea.
Sigur că Vaticanul, văzându-se prins în acest joc al propagandei ruseşti, a simţit nevoia unor precizări, prin purtătorul de cuvânt, amintind despre desele întâlniri ale papei cu patriarhul ecumenic, despre relaţiile şi întâlnirile cu patriarhii Bulgariei şi României – ţară în care s-a petrecut, ne amintim, şi prima vizită a unui papă într-o ţară ortodoxă (1999).
Întrebarea gravă care se pune şi pe care nu am văzut-o până acum niciunde, chiar dacă pluteşte în aer, ţinând cont de anumite pasaje din comunicatul semnat în comun la Havana, este: nu cumva Vaticanul chiar îl consideră astăzi pe patriarhul Moscovei liderul de facto al ortodoxiei??
Probleme sunt şi în privinţa comunicatului semnat în comun la Havana. Iarăşi, stilul cam hei-rupist al Vaticanului condus actualmente de un papă cu reflexe prea apăsat sud-americane s-a lăsat luat de val şi face jocul rusesc în Ucraina. Este ceea ce i se reproşează papei de către liderul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina:
„Consiliul Pontifical amintit [care a negociat textul de la Havana – nota MV] este competent în probleme teologice în relaţie cu diferitele Biserici şi comunităţi creştine, dar nu este expert în probleme de politici internaţionale, în special în aspecte delicate precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, caracterul urmărit de document a fost dincolo de puterile lor. Acest fapt a fost exploatat de departamentul pentru relaţiile externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, care este în primul rând un instrument de diplomaţie şi de politică externă pentru Patriarhia Moscovei. Aş mai sublinia că, fiind capul Bisericii noastre, sunt membru oficial al Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, numit de Papa Benedict al XVI-lea. Însă nimeni nu m-a invitat să îmi exprim gândurile, astfel că, în esenţă, după cum s-a mai întâmplat şi înainte, ei au vorbit despre [Ucraina şi greco-catolici – notă MV] fără noi.” (sursa, aici: http://www.catholica.ro/2016/02/14/capul-bisericii-greco-catolice-ucrainene-despre-declaratia-de-la-havana-i/ )
Cu alte cuvinte, în mod curios şi stupid, atunci când s-a vorbit în comunicat despre Ucraina, ucrainenii greco-catolici care realmente contează şi care, iată, mai fac parte şi din structurile de conducere ale Vaticanului, nu au fost întrebaţi, papa şi patriarhul Moscovei s-ar fi înţeles peste capul lor!...
În fine, mă voi opri deocamdată să mai vorbesc despre partea goală a paharului. În ceea ce priveşte părţile ziditoare ale acestei întâlniri, acestea sunt realmente importante. Până la urmă Biserica Ortodoxă Rusă era singura Biserică răsăriteană cu greutate care rămăsese încă cu secole în urmă la nivelul dialogului interconfesional. Faptul că ortodocşii ruşi recuperează din mers, este îmbucurător. Numai că aici nu este loc de spectaculos – aceasta li se poate reproşa analiştilor prea entuziaşti. Spectaculosul aparţine circului şi lumescului, pe când cerescul livrează în cel mai fericit caz miracole, dar cel mai adesea gesturi fireşti.
Este firesc, aşadar, să vedem ilustrate în comunicatul celor doi primaţi păreri comune despre punctele nevralgice cele mai dureroase ale lumii actuale (ateismul, terorismul islamic etc). Trăim într-o lume în care eşti omorât dacă eşti creştin – aşadar sunt reiterate actele de martiraj ale primelor secole creştine. Este cât se poate de firesc, creştini fiind, să avem păreri comune în privinţa unor provocări extreme ale lumii în care trăim. Colaborarea pe aceste subiecte ar putea aduce oarece rezultate pozitive. Numai să concorde şi cu interesele politice ale Moscovei...
Una peste alta, a fost o întâlnire caracterizată de Vatican drept „pastorală” şi nu avem nici un motiv să nu ţinem cont de acestă dimensiune fundamentală, în măsura în care suntem capabili să înţelegem că cei care sunt cu adevărat creştini – şi nu au grade militare sub sutană, cum se mai întâmplă în Rusia şi-n ţările (ex)comuniste – funcţionează într-o logică desprinsă cu totul de cea mediatică, politică ori militară, anume: într-o logică spirituală. Căci vorbim aici despre dansul dintre Realitatea spirituală în care se petrec astfel de întâlniri istorice şi trecătoarele iluzii omeneşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
