INTERVIU / Andres Barba: „Exista autori englezi mediocri care sunt tradusi in 40 de limbi si scriitori romani extraordinari care sunt tradusi in doua limbi"

2 iul 2009 Ziarul Financiar

Tanarul scriitor spaniol Andres Barba, un reprezentant atipic al noii generatii de scriitori din Spania, a fost prezent in Bucuresti in perioada 27-29 mai, la invitatia Institutului Cervantes si a Editurii Vellant, pentru a-si lansa cel de-al doilea roman – "Sora Katiei" –, scris la varsta de 20 de ani si tradus acum in limba romana de Luminita Voina-Raut.

- Exista in Spania vreun interes pentru literatura romana?

- Da, in Spania a inceput sa se manifeste un interes in crestere pentru literaturile Europei de Est. Din limbile minoritare ale Europei au inceput sa se traduca pentru prima oara nu numai autorii contemporani, ci si marii clasici. Se intampla acest fenomen cu literaturile bulgara, romana, ceha, cu cea maghiara – literaturi care nu cred ca beneficiasera de aceasta atentie in limba spaniola pana acum.

- Are comunitatea romana din Spania vreun rol in acest fenomen?

- Da, este important ca exista o foarte mare comunitate romaneasca in Spania, pentru ca astfel s-a produs un schimb cultural important; dar si ambiguu, in acelasi timp, pentru ca o parte din aceasta populatie are ocupatii conflictuale. Pe de alta parte, comunitatile mai mici sunt adevarate locuri de intalnire intre culturi. Sa ne gandim, de exemplu, la casatoriile mixte si la efectele lor. Trebuie, deci, sa asteptam sa vedem ce se va intampla peste 15-20 de ani, atunci cand copiii proveniti din aceste casatorii intre romani si spanioli vor avea varsta necesara pentru a se integra cele doua culturi. Iar acesta va fi, cu siguranta, un moment interesant.

- In acest moment, insa, prezenta romanilor in Spania a schimbat ceva in mentalitatea spaniolilor cu privire la cei dintai?

- Da, evident, a schimbat-o. In ambele sensuri: in bine si in rau. Uneori se simte o spaima teoretica, as zice, cu privire la romani, mai ales cu privire la barbatii romani. Dar figura romancelor este cu totul diferita. Este o figura caracterizata de un mare respect. Pentru ca de obicei multe dintre romancele aflate in Spania se dovedesc superioare din punct de vedere intelectual spaniolilor care le inconjoara, iar acest lucru starneste o reactie stranie din partea spaniolilor, pentru ca superioritatea lor nu mai este atat de clara.

- Exita o competitie intre literatura spaniola si cea sud-americana?

- Nu, nu chiar. Dupa boom-ul reprezentat de marii scriitori sud-americani – Julio Cortazar, Mario Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez –, exista o mare atentie din partea editurilor si a publicului vizavi de literatura sud-americana in Spania. Din punctul de vedere al sud-americanilor asupra Spaniei, este interesant sa observam ca, de multe ori, scriitorii nu considera ca au avut succes pana nu l-au obtinut si in Spania. Au nevoie de aceasta confirmare a succesului in Spania.

- Ce inseamna un tiraj de succes in Spania?

- Depinde de tipul de carte despre care vorbim. Daca e vorba de romanele literare, atunci un tiraj multumitor ar fi de 5.000 de exemplare. Daca vorbim de un bestseller, atunci ne putem astepta la tiraje de 500.000 de exemplare.

- Internetul, blogurile – noile media in general – pot distruge sau schimba in vreun fel romanul?

- Nu pot distruge genul. Pot sa distruga suportul: cartea poate sa dispara. Si multi oameni se gandesc la asta ca la o tragedie. Insa dispare numai cartea ca obiect fizic, nu si nevoia omului de literatura. Asa ca nu vad o schimbare majora in asta. Este doar una de forma.

- Exista o competitie intre limbile engleza si spaniola in literatura?

- Din punct de vedere teritorial, spaniola este limba cea mai raspandita din lume. Asta nu inseamna, insa, si ca vorbitorii de limba spaniola dau cel mai mare numar de cititori. Publicul cititor este in mod masiv de limba engleza si acest lucru produce o mica tiranie. Exista autori englezi mediocri care sunt tradusi in 40 de limbi si scriitori romani extraordinari care sunt tradusi in doua limbi. Dar asta este autoritatea puterii.

- Care este locul noii generatii de scriitori din Spania in marea traditie a literaturii spaniole?

- Problema noii generatii este ca nu este, de fapt, o generatie. Pentru ca nu avem parinti comuni. Ceea ce este frumos la aceasta "noua generatie" este ca noi ne-am ales fiecare parintii literari pe care i-am dorit. Suntem intr-adevar oameni de aceeasi varsta, insa unii scriu ca si cum inca s-ar mai afla in secolul al XIX-lea, iar altii sunt obsedati de inventarea unei noi paradigme a romanului. Ambele variante sunt posibile si ambele au aerul timpului pe care il traim. Practic, ceea ce face ca o generatie sa fie o generatie sunt influentele comune si un dusman comun. Iar noi nu intrunim nici unul dintre aceste doua criterii.

- Unii critici ti-au comparat personajele cu cele din filmele lui Pedro Almodovar. De care cineasti te simti cel mai apropiat?

- De nici un spaniol, poate cu exceptia lui Bunuel. L-as numi printre preferintele mele pe Ingmar Bergman, care pentru mine a fost o adevarata obsesie multi ani. Si sunt multi altii pe care i-am urmarit si care m-au inspirat. Pentru mine cinematografia este o referinta foarte importanta. Ar mai fi Tarkowski, Eric Rohmer, John Cassavetes in Statele Unite, Fassbinder – de un an incoace devorez toate filmele lui Fassbinder. Imi plac regizorii care sunt foarte literari.

- Cat din Madridul pe care il vedem in "Sora Katiei" ii apartine si autorului si cat este literaturizat?

- Este Madridul meu. Am folosit romanul pentru a vorbi despre orasul meu, despre locurile care ma emotioneaza, despre locurile in care imi place sa stau, care il fac sa fie al meu.

- Exista o scena in carte in care sora Katiei construieste un Iisus din spaghete. De unde ti-a venit ideea?

- Faceam asta la liceu, cu naut, cu boabe de fasole, cu spaghete. Era o materie obligatorie si-mi amintesc ca i-am facut odata cadou bunicii un Iisus facut din macaroane. Bunica l-a pus in bucatarie si multi ani a stat acolo, agatat de un dulap. Pe de o parte, este un gest foarte naiv, dar, pe de alta parte, acel Iisus comestibil mi s-a parut un simbol destul de interesant.

- Cum se face ca femeile joaca un rol central in majoritatea romanelor tale?

- In parte, pentru ca femeile mi se par mai usor de inteles decat barbatii. Barbatii mi se par mult mai misteriosi si inexplicabili. Femeile mi se par mai simple si mai usor de inteles pentru ca sunt mult mai rationale si mai rezonabile. Pentru mine adevaratul mister il reprezinta barbatii. Vorbesc despre femei pentru ca mi-e mai usor sa le inteleg.

- Cum v-ati hotarat sa deveniti scriitor?

- Prima oara cand m-am prezentat la un concurs literar, l-am castigat. Era concursul literar al liceului, aveam 15 ani si l-am castigat cu un poem de Pedro Salinas. Nimeni nu si-a dat seama ca nu era al meu si-atunci mi-am spus ca, daca am fost in stare sa castig un concurs cu un poem care nu era al meu, atunci poate ar fi interesant sa vad cum m-as descurca de unul singur. Asa ca inceputurile mele intr-ale literaturii au fost un pic teroriste.

- Daca ai fi un personaj sau un scriitor, cine ti-ar placea sa fii?

- Cu siguranta mi-ar placea sa fiu Joseph Conrad. Cred ca semanam putin. Suntem amandoi firi bipolare, avem perioade de maxima vitalitate urmate de perioade reflexive. Ca personaj de carte, cred ca mi-ar placea sa fiu un aventurier, cineva de tipul Lordului Jim. Personaje care intra intr-o lume ce nu le apartine si innebunesc – cele din cartile lui Robert Louis Stevenson, de exemplu –, personaje care se simt vinovate, dar, in acelasi timp, nu se pot opri din actiunea in care s-au angajat.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine