– Sincer sa fiu, nu, pentru ca nu aveam nici un ecou, nici un soi de feedback de la cititori, fie ei specialisti, fie oameni de afaceri sau oameni obisnuiti. Cine cumpara ZiarulFinanciar vrea pur si simplu informatie, analize obiective, neutralitate, raceala, tehnica. Or, eu sunt om de show, am nevoie de interactiune, de polemica, de angajare reciproca, de feeling, de tambalau. Ciudat, nici cand, plecand de la voi, am scris saptamanal la Jurnalulnational, n-am avut nici un ecou. In schimb, cand am ajuns la Evenimentulzilei, situatia s-a schimbat radical. Aproape nu trece Carte de vineri fara ecouri, in bine sau in rau, pe forum, la telefon, in alte gazete, pe e-mail etc. Eu sufar daca n-am spectacol. Pe de alta parte, voi aveti publicul cel mai select, oameni de top, bine insurubati in cariera, astfel incat nu poti pleca „nepedepsit" si fara paguba de la asa o gazeta.
– Esti cel mai perseverent cronicar literar care apare constant la televizor si cel mai longeviv realizator de emisiuni culturale. Asta inseamna ca, in acesti noua ani de cand esti „Omul care aduce cartea" zilnic la PRO TV, ai vorbit mai mult decat ai scris. Sunt convins ca ai mai spus-o, dar te intreb si eu: difera mult limbajul prezentarilor de carte la televizor de cel folosit in cronica scrisa?– Pai ce-mi spunea mie – exasperat, pe buna dreptate - emisiune de emisiune, Stelian Turlea, bietul de el, la inceputuri? „Nu cronica literara, nu recenzie, nu eseu!" Cu alte cuvinte, esti la televizor, cinci minute cu o carte, nu zece ani de cercetari la Institutul Calinescu! Corect! Aici mi-a fost cel mai greu: sa ies din prejudecatile savanteriei, din morga istorico-literara, din mofturile dascalesti, din deformatia profesionala si uniforma pedagogica, pentru a adopta simplitatea persuasiva, carligele frivolitatii, micile trucuri provocatoare, pe scurt, tot ceea ce confratii si amicii mi-au taxat ca tradare a statutului meseriei "de baza", daca nu direct ca autoprostituare. Da, am acceptat asta cu timpul, foarte greu. Nici azi, dupa aproape trei mii de carti prezentate, nu sunt multumit de vreo inregistrare, invariabil mi se pare ca n-am spus "totul", ca am pierdut esentialul, am ratacit elementele-cheie, am falsificat un mesaj etc. Insa atata lume – dincolo de cercul cu diametru micronic al specialistilor – s-a declarat multumita de ce fac, incat am cedat demult, lasand perfectiunea pe seama celor perfecti. Sigur ca difera maniera analitica, limbajul, ritmul demonstratiei, apelul la referinte. In fond, am trecut de la articolul in reviste cu tiraj de trei sute sau trei mii de exemplare, la un rating de trei sute de mii de perechi de ochi. Astfel incat, sa-mi fie cu iertare, dar cuvantul de ordine devine accesibilitatea.
– Te simti o vedeta? Care sunt raporturile tale cu cei din lumea audiovizualului si din breasla scriitoriceasca? Aparitia constanta la TV a influentat felul in care te privesc sau se raporteaza la tine confratii din presa scrisa?
– O vedeta, in sensul curent, hotarat lucru – nu sunt! Raman un intrus, un camilopardal si pentru VIP-urile micului ecran, si pentru confratii de condei. De aici si reticentele stupefiate ale primilor, paralel cu resentimentele veninoase ale celorlalti. Lumea telegeniei imi taxeaza crud – si cu temei, in fond – handicapurile de certa antivizualizare, in vreme ce scriitorimea se intreaba scandalizata cum de un moftangiu destinat prafului de arhiva a ajuns un reper de succes literar, "o institutie" s.a.m.d.
– Ce a insemnat televiziunea in biografia ta?
– Daca m-as umfla ca Tartarin si ti-as spune: cam ce a insemnat Turtucaia in istoria armatei romane – as cadea in ridicol. Insa, una peste alta, a fost o rupere de nori, o falie de neastupat, un dezastru absolut, dar care s-a transformat intr-o brutala – si fasta – constientizare. O recalibrare. Televiziunea mi-a adus pentru prima data in fata ochilor – intr-o cariera de trei decenii de critica literara – imaginea Publicului. A tintei. Toata viata scrisesem pentru cativa confrati si pentru autorul comentat. Cand ai rubrica in reviste cu doua, trei sute de exemplare, tot ce faci se desfasoara la modul salonard, articolul e un fel de conversatie la ceai. Dar cand esti oprit pe strada de toate categoriile de cititori, de la elevi si pensionari, vanzatori, soferi, tigani, actori si avocati, la profesori, preoti si precupeti in piata, vezi bine ca busola ti se roteste ametitor.
– Stiu ca ai prefera sa prezinti doar carti de memorii, istorie si metafizica. Iti este greu sa faci concesii pentru un public asa de variat, care te iubeste si pe care stii foarte bine ca-l poti indruma?
– Enorm de greu! Infiorator de greu! Din cinci carti pe saptamana, daca e una care sa-mi fi mers direct la inima. Lumea cauta romane miezoase de viata, iubire, suferinta, pasiune, in vreme ce eu tot cutreier prin Pateric, sufism, Cioran, Bucurestii vechi, Ion Ghica, Yourcenar sau generatia 27. Mi se cer carti motivationale, paranormal, teoria conspiratiei, povesti de succes, gandire pozitiva si sexualitate, iar eu trag la Pascal, Schopenhauer, Katyn, fenomenul Pitesti, Noica si romantismul de Jena! Lupt cu mine sa ma pliez pe evantaiul aiuritor de colorat al destinatarilor, mai calc pe becuri, ma mai ironizeaza Carcotasii, ma probozesc amicii universitaro-academici, dar una peste alta asta-i rolul samsarului in actul vanzarii: de a face o medie intre ce are, ce vrea si ce se cere.
– Ce te ispiteste in afara cartilor?
– Natura si taclaua cu prietenii. De-o parte, aerul liber, muntele, pescuitul, mersul prin fanete, somnul sub mestecenii de la tara, ratacitul prin paduri si pe maluri de rauri, noptile de vara cu stele cazatoare, mierlele, cucii si privighetorile, mirosul fructelor, al ciupercilor, lucrarea ciocanitorilor si a cartitelor, batutul nucilor, zgomotul coasei, rumegatul vacii, boncaluitul tapilor pe coastele Aninoasei la Stroiesti-Valcea, strigarea cocosilor la trei noaptea, aroma aluatului, mirosul gutuilor, perelor si (ei, da) al balegarului, ca sa nu mai spun de mireasma devastatoare a ierbii proaspat cosite… De cealalta parte, ceasurile de barfa dulce sau picanta, fripturile, suncile, stacanele cu Feteasca, polemicile iuti, parsive, coticite printre baclavale, poale-n brau si idei trasnite, cu gigantice proiecte culturale bine cumintite gratie duioaselor accese de resemnare feerica.
– Ce pericole crezi ca te pandesc?
– Pai, in afara de alt infarct, accident cerebral sau diabet, ar fi excesul de exhibitionism, puseurile de vanitate si fanfaronada, avanturile resentimentare, multele prejudecati, manii si idei fixe. Apoi versatilitatea, accesele infantile, iresponsabilitatea, gustul riscului suicidar, autobombardarea si manierismul, adica rutinarea stilului, a optiunilor, basca previzibilitatea atitudinilor, ceea ce ma infurie cel mai mult. Imi place sa surprind, sa sochez, nu sa reconfirm.
– Ce-ar trebui sa faca in vremuri de criza un om de cultura?
– Sa incerce sa vindece. Sa aline, sa opereze, sa cicatrizeze. Sa faca bine cat de mult poate sau macar sa nu sporeasca raul existent cu erorile, ezitarile si frustrarile lui. Cand Dumnezeu ti-a harazit un dar, iar
vremea e vitrega, harul trebuie sa plece de la tine si sa se imparta cu bucurie celorlalti. Daca nu simti pornirea sa te oferi, atunci macar retrage-te in singuratatea creatiei si pulseaza din cand in cand. Cum sa spun mai bine? Daca nu poti sa luminezi toata ulita, incai lasa aprins noaptea becul din curte…
vremea e vitrega, harul trebuie sa plece de la tine si sa se imparta cu bucurie celorlalti. Daca nu simti pornirea sa te oferi, atunci macar retrage-te in singuratatea creatiei si pulseaza din cand in cand. Cum sa spun mai bine? Daca nu poti sa luminezi toata ulita, incai lasa aprins noaptea becul din curte…– Dar omul obisnuit? Cum sa se raporteze el la cultura?
– Dumnealui sa vada cum se simte in propria-i piele si pentru ce verb a optat dintre cele trei esentiale – a fi, a face, a avea. Daca se simte bine si daca face bine in jur, apoi la ce-i mai trebuie invatatura altminteri decat sa fie bine informat in meserie? Sa stie daca a ales placerea, averea ori slujirea. Insa daca se simte rau, deprimat, inutil sau umilit, apoi musai sa treaca la carte, ca numai asa i se va deschide imparatia si va gasi impacarea. Ia fa bine si treci matale la intrebari mai condimentate, ca risc sa cad in falsa intelepciune a mult pacatosului!
– Cum vezi viata (sa zic piata?) literara la acest inceput de an?
– Moale. Bleaga. Ofilita. Cumintita prematur. Numai ce se impieptosasera niscai directii, antinomii, polemici, ca s-au si temperat, ruginit, resemnat. Paltinisofobia s-a uscat, lupta saizecismului cu optzecismul a cazut la pace, incorectitudinea si corectitudinea politica se ignora reciproc, juna insurgenta revendicativa si-a gasit debuseuri lucrative si se institutionalizeaza, au cam disparut tapii ispasitori, xenofilia si xenofobia si-au impartit reciproc avantajos teritoriile si brandurile, pana si DGLR-ul e la un pas de finalizare, nici la dezbatut Istoria lui Manolescu vad ca nu se mai inghesuie lumea. Altminteri, rezulta ca s-a cam terminat cu gherila, hartuielile de strada si cerneala de sepia, ca a cam venit timpul sa ne apucam serios de treaba, de eruditie, sinteze academice, tratate, textologie, instrumente de lucru.
– Cum ti se pare Ziarul de Duminica online?
– Tocmai v-am deplans soarta in Ideiindialog. Nu te supara, dar sunt incapabil sa citesc gazete pe micul ecran! Nu pot fara cafea, canapea si fosnit nervos de pagini.
– Si atunci cum iti vei citi interviul asta?– Pai ce, ai de gand sa-i faci schimbari majore? Important e sa-l citeasca "target"-ul vostru, nu micuta mea trufie inofensiva.
– Daca ti-as propune – chiar o fac acum – sa scoatem textele celor cinci emisiuni saptamanale Omul care aduce cartea si sa le publicam in Ziarul de Duminica, ai accepta? Sunt convins ca intr-un an s-ar strange materie de-o carte in care n-ai avea de facut decat mici retusuri de ordin stilistic.
– Mici retusuri? Doamne, pai ce fac eu in cele cinci minute e o babilonie, cu digresiuni, contradictii, idei incepute si lasate vraiste etc. etc. O singura data m-a rugat un autor, dupa ce si-a transcris emisiunea, sa-mi revad textul ca sa-l tipareasca pe coperta a patra a noului sau volum. Ei bine, m-am ingrozit de haosul vorbelor, de labirintul ininteligibil al textului. Ce suna bine pe ecran poate fi la fel de bine o oroare pe hartie. Daca v-as accepta propunerea (pentru care, oricum, multumesc) ar insemna sa fac pur si simplu cinci recenzii noi, lucru absolut imposibil. Nu, nu, raman la stravechea intelepciune a lui "verba volant, scripta manent". Ce e facut pentru oralitate nu are ce cauta in pagina.
– Peste cateva zile vine 1 Martie. Ce carte ai oferi ca martisor cititoarelor noastre?
– Istoriacorpului, de la Editura ART. E frumoasa, desteapta, curioasa, surprinzatoare, sexy, ce mai, e socanta, adica asa cum ii sta bine unei doamne care cutreiera prin ZiaruldeDuminica precum printr-un supermagazin londonez.
– La asa vorbe, nu-mi ramane decat sa ma retrag.
– Sanatate si… criza usoara!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
