Odată cu deschiderea, săptămâna trecută, a celei mai mari librării a Bucureştilor (vezi articolul de la rubrica Eveniment din acest număr) – „Caruselul luminii” – , s-a deschis şi un spaţiu dedicat artei contemporane, cu un program expoziţional propus de Aiurart alcătuit din selecţii curatoriale retrospective, deopotrivă adecvate amplasării în această agora şi relevante pentru istoria artei recente. Din 12 februarie poate fi vizitată expoziţia #intro/extro/retrospective, Suzana Dan. Expoziţia este organizată de Aiurart Contemporary Art Space şi UNREST/BUCHAREST.
Un discurs retrospectiv asupra vizualităţii unui artist activ conţine o doză puternică de auto-critică şi asumare. „A privi în urmă” înseamnă a privi înăuntru, a deveni propriul tău judecător, a alege între o formă de bine şi o formă de rău, pur aparente. Acest proces reprezintă un act de asumare a identităţii şi mai puţin un act de poziţionare a unei arte. Reprezintă un exerciţiu de auto-expunere, nu de expoziţie. Fraza vizuală însumează icoane şi simboluri ale unor momente în care amprenta biografică a devenit pânză, iar pânza o marcă a biografiei. Constructul acestor naturi proprii, hiper-estetice, cu personaje suprarealiste, în formule de pop, kitsch sau primitivism, corespunde cu natura interioară, schizoidă şi artificială, a unui paradis butaforic. Formula plastică hiperlucidă, atent distribuită şi controlată în detaliu, propune mai mereu un mesaj critic la adresa simbolurilor sociale şi culturale. Urâtul este plasat nu în estetica mediului picturii, ci în subiect, în concepţie. Fapt care poziţionează această lume într-un context activist, de intervenţie, în care arta capătă valenţele unui mediu care transmite statement-uri sociale emoţionale, poetice, mai puţin politice. Oglinda autocritică şi ironică a acestei lumi post-utopice rămâne cadrul unitar şi constant din spatele imagisticii generale a Suzanei Dan din ultimii 15 ani.
Cu un umor roz şi emotiv, într-o lume profund tactilă, suntem plasaţi între profund abraziv şi sublim, între isterie şi euforie, între punk şi romance. Suzana Dan propune o privire retrospectivă însoţită de un zambet în colţul gurii. Nu privim o serie de imagini care semnifică, ci o serie de statement-uri vizuale care amplifică tabuuri sociale, civice sau culturale. Rădăcinile acestui spirit activist trebuie mereu localizate în spaţiul lor originar, sfârşitul primei decade de după ’89, sacrificate în noaptea anilor 2000. Acea lume desprinsă, rămasă fără nicio formă de autoritate, fără o viziune asupra sinelui, care părăsea greoi şi lent un mediu toxic şi autoritar, păşind într-un haos nou, şocant, imoral, profan. Printre formulele plastice impulsive şi expresioniste ale congenerilor de generaţie, Suzana Dan se regăseşte natural în filonul feminităţii şi feminismului, teme supreme tabu în orice cultură de fond bizantin. Ceea ce imprimă o anume particularitate hipersensibilă, exotică şi erotică întregii vizualităţi, fie că subiectul e tabu sau nu.
Astăzi, la jumatatea celei de-a treia decade de după jocul din ‘89, impactul vizual, şocul şi orice alte forme de libertate şi eliberare vizuală sunt la îndemâna artelor şi tinerilor artişti activi şi activişti în spaţiului public. În această nouă atmosferă şi nouă eră ocupată, vizualitatea plastică zvâcnită după anii 2000 emană semnificaţii culturale, sociale şi estetice pornite dintr-un spirit critic ascuţit şi viu, cu mult mai radical şi real faţă de cel al artei de astăzi. Energia debordantă, umorul acidulat până la absurd, iconografia care poate mişca mentalităţi, răsturnarea aşteptărilor şi atingerea limitelor adevărului, introspecţia şi autocritica, toate acestea ar putea fi adevăratele surse de inspiraţie şi pentru noile arte şi noii artişti din prezent.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
