Garabet Ibraileanu, in mult comentata sa scriere "Spiritul critic in cultura romaneasca", deci intr-o opera din anii de inceput ai veacului XX, il analiza pe Caragiale din perspectiva "criticii sociale extreme". Pe cine critica opera lui Caragiale? Intregul liberalism roman. Si o facea tot atat de intransigent si ireductibil ca Eminescu.
Jupan Dumitrache e burghezul pe care se sustine liberalismul; Nae Ipatescu, cel care citeste "Republica si Reactiunea sau Venitorile si Trecutul", in care e vorba de "a manca de la datoriile...", reprezinta "formula noua", Rica Venturiano e chintesenta "intelectualismului liberal", Catavencu "simbolizeaza gruparea lui C.A. Rosetti" s.a.m.d.. La intrebarea: Cine e conservator in "O scrisoare pierduta"?, raspunsul e ca nu e nici unul. Toti sunt liberali. Dupa cum toate personajele schitelor fac parte din clasa noua, sunt oameni din burghezimea mare si mica, functionari mari si mici, gazetari s.a. Toti folosesc un limbaj incarcat de neologisme, latinizat si frantuzit, impotriva caruia luase atitudine atat de drastica scoala critica junimista. Limbajul acesta e ca un simbol al "formelor noua", neasimilate. Scena din Five O'clock in care, intr-un decor de lux, plin de obiecte de arta scumpe, vorbesc ordinar cateva "mahalagioaice" e reprezentativa pentru neasimilarea culturii de catre noua clasa. "El uraste atat de mult clasa cea noua - scrie Ibraileanu - incat o ponegreste, cum s-ar zice popular, pana-n panzele albe, pana in copiii ei mici, care sunt antipatici (Domul Goe, Vizita)." Paul Zarifopol in 1922 si Ioan Holban in 1922 amendeaza aceasta metoda sociologica, pozitivista, de interpretare a lui Caragiale. Si totusi... in zadar scriitorul "s-a bucurat" de atentia ironica sau de-a dreptul dura a gazetelor liberale, mai ales a "Vointei Nationale"?
20 aprilie 1903, orele 10. Se dezveleste, in piata care de atunci incolo i-a purtat numele, monumentul lui C.A. Rosetti, ridicat prin subscriptie publica. Sezand in jiltul sau, C.A. Rosetti are ziarul "Romanul" intr-o mana, pana de scris in cealalta si privirea atintita catre viitorul pe care-l visa patriei sale.
8 aprilie 1904. T. Maiorescu face in "Epoca" o caracterizare a liberalilor invinuindu-i de "o sfortare prematura" de a ajunge la "preponderenta politica". Prematura, pentru ca burghezia prin sine insasi nu-si castigase inca valoarea care sa-i fi legitimat o asemenea "preponderenta generala". Industriasi romani aproape ca nu existau, comercianti si arendasi cu avere prea putini, oameni de inalta cultura si mai putini. Si atunci au inflorit politicianismul, favorizarea partizanilor - "fie cei mai iscusiti, numai sa fie cei mai devotati", agonisirea de averi prin politica cu ajutorul statului.
20 aprilie 1903. Langa Piata Universitatii se dezveleste statuia lui I.C. Bratianu, opera a sculptorului francez Ernest Dubois. Cu mana dreapta, creatorul Partidului National Liberal, parca isi sublinia cuvintele-i favorite: "Voieste si vei putea! Cu D-zeu inainte!".
22 septembrie 1903. Congres al "Asociatiei romane pentru inaintarea stiintelor". D.A. Sturdza, seful Partidului National Liberal: "Daca veti pune microscopul pe ultimii 50 de ani ce au trecut, veti vedea o adevarata munca uriasa. Cate n-am facut pentru dezvoltarea noastra economica: podul peste Dunare, portul Constanta, dezvoltarea porturilor dunarene, asezamintele de credit ... Aceasta parte a istoriei neamului nostru e cea mai importanta. Istoria veche e lupta pentru existenta, iar cea contemporana e asezamantul ei stabil pe lume". Nu doar burghezia facuse toate cate le spunea D.A. Sturdza, dar ea indemnase si initiase faurirea lor.
Dar... tot nenea Iancu Caragiale are dreptate cand scrie in schita "Zgomot" (sic!): "...e cuminte sa nu prea laudam vremile, nici pe cele trecute nici pe cele prezente, ba eu cred c-ar fi mai cuminte sa nu le prea laudam nici pe cele viitoare".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
