Ziarul de Duminică

Istoria Banatului otoman/ de Ziarul de duminică

Istoria Banatului otoman/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

05.02.2015, 23:53 168

Cristina Feneşan

Vilayetul Timişoara

(1552-1716)

Asociaţa culturală Ariergarda

O carte eveniment, apărută sub egida Academiei române şi a Institului Sud-Est european, despre o perioadă de 164 de ani neştiuţi. 430 pagini cu hărţi şi ilustraţii policrome.

„Prin monografia de faţă, distinsa cercetătoare Cristina Feneşan şi-a realizat proiectul promis în prefaţa cărţii sale despre cultura otomană a vilayetului Timişoara (1552 - 1716). Cu acel prilej autoarea sublinia necesitatea cercetării în viitor a istoriografiei, geografiei, literaturii otomane în contextul formelor de manifestare a credinţei islamice ortodoxe şi a misticii islamice. Prin urmare, lucrarea de faţă aduce noutăţi fundamentale în cunoaşterea evoluţiei Banatului în perioada dominaţiei otomane, iluminând aspecte deosebit de importante din trecutul medieval şi modern timpuriu al regiunilor vestice ale actualei Românii. Este vorba despre o lucrare de importanţă primordială, care se impune grabnic tipărită, spre a servi deopotrivă specialiştilor, studenţilor de la facultăţile de istorie, iubitorilor de trecut şi intelectualilor în general. Este marele merit al doamnei Cristina Feneşan de a fi realizat o carte-model, fundamentală pentru interferenţele dintre orient şi occident în trecut, dar absolut necesară şi pentru înţelegerea complicatei ecuaţii care vizează astăzi integrarea Turciei în sistemul de alianţe şi comunităţi ale Europei.” - Acad. Ioan-Aurel Pop

O carte care apare după un studiu de arhive de aproape cinci ani – în arhiva cadastrului din Ankara (cele care se referă la formele de posesiune ale pământului), în arhiva preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Istanbul, în marile biblioteci din Istanbul, în cronici din Biblioteca Naţională din Viena, în manuscrise de la Academia turcă. Vilayetul este un tip de unitate administrativă turcă, echivalentul unei provincii, care avea guvernator propriu. Numele vine de la cuvântul din limba arabă waliyah care înseamnă „a administra”. Cristina Feneşan a scos în evidenţă, după ocuparea Banatului de către otomani, „urmele rămase în grai şi gastronomie şi urmele rămase în cultura populară”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO