În urmă cu două săptămâni a fost lansat, în cadru festiv, în sala Mitiţă Constantinescu a Băncii Naţionale a României, volumul „Cum am cucerit viaţa” de Petre Georgescu-Delafras, publicat de Editura Curtea veche, în prezenţa doamnei Mihaela Georgescu-Delafras, nepoata autorului. Petre C. Georgescu-Delafras, mare personalitate a interbelicului românesc a fost, între altele, proprietarul Editurii Cugetarea, înfiinţată în anul 1920. Petre C. Georgescu-Delafras care a avut ambiţiunea ca, din nimic, să facă o mare întreprindere culturală, cu ţinută pur românească. Sediul era în strada Mătăsari nr. 23, chiar în locuinţa proprietarului. Datorită priceperii cu care a fost condusă, editura a făcut progrese mari, ajungând să fie una dintre cele mai importante edituri din România. Primul success de anvergură al editurii Cugetarea a fost colecţia romanelor scrise de Jules Verne, succes care a fost continuat de tipărirea altor colecţii de romane célèbre ale unor autori ca: Emile Zola, Victor Hugo, Lamartine, Dostoievski, Maxim Gorki, George Sand, Pierre Loti, etc. Această serie de romane a unor autori consacraţi, a fost urmată de o nouă serie de cărţi ale scriitorilor străini, contemporani cu acea epocă: Anatole France, Thomas Mann, Claude Farrere, Wassermann, St. Zweig, Emil Ludwig, etc. Cum însă scopul principal al editurii era promovarea culturii româneşti, rând pe rând au fost publicaţi scriitori români ca: Cezar Petrescu, Gala Galaction, Gib Mihăescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Victor Ion Popa, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, Lucian Predescu şi mulţi alţii. O altă preocupare a editurii a fost şi tipărirea de cărţi pentru şcoală. Dintre autori pot fi amintiţi: prof. Petre Ghiaţă, I. Rotaru, I.P.S.S. Irineu, Constantin Giurescu, I. Nisipeanu, etc. În momentul în care situaţia financiară a devenit prosperă, a fost construit în anul 1936 un sediu nou destinat editurii aflat în strada Popa Nan nr. 21, în care au fost instalate confortabil atelierele tipografice.
Istoria editurii şi biografia întemeitorului ei au fost publicate în cartea autobiografică „Cum am cucerit vieaţa”, de Georgescu-Delafras.
Pentru a-i lămuri pe cititorii „Ziarului de duminică” despre meritele lui Georgescu-Delafras şi ale editurii sale într-o perioadă tulbure din punct de vedere istoric, cel mai nimerit este să publicăm, cu permisiunea editurii, prefaţa semnată de prof.univ. dr. Adrian Cioroianu:
„Aflând despre proiectul Curţii vechi de a reedita această lucrare (clasică în felul său, dar cunoscută mai curând iniţiaţilor), ceea ce m-a surprins din nou a fost aparenta insolenţă a titlului: iată, aşadar, un om care se declară pur şi simplu cuceritor al vieţii! – şi asta în anul nepereche 1939, an în care lumea urma să ia foc.
În Spania, trupele lui Franco îşi prefigurau victoria, cucerind răvăşitul – şi ulterior splendidul – oraş Barcelona; la Vatican, Papa Pius al XII-lea prelua conducerea lumii catolice; în Iran, tânărul şah Mohamed Reza Pahlavi se căsătorea într-o ceremonie fastuoasă cu prinţesa egipteană Fawzia; la Hollywood, ieşea din producţie epicul Pe aripile vântului, ce va revoluţiona industria cinematografiei; în Chile, aproape 30 de mii de oameni mureau într-un cutremur de proporţii coşmareşti; în Statele Unite, un scriitor cu tonus nevrozat, pe nume John Steinbeck, publica romanul Fructele mâniei (care-i va aduce puţini bani la primul tiraj, ceva glorie la următoarele, dar mai ales, alături de opera ce va urma, un Premiu Nobel pentru Literatură în 1962); la Moscova, tot în 1939, cei doi dictatori exponenţiali ai epocii, Stalin şi Hitler, îşi dădeau mâna efectiv (prin intermediul miniştrilor lor de Externe) într-un tratat, surprinzând deopotrivă pe democraţii, dar şi pe comuniştii, din toată lumea; fără nici o legătură cu politica mondială (dar în mare legătură cu nesiguranţa de pe străzile metropolelor americane), într-o revistuţă ieşită dintr-o tipografie de duzină din Statele Unite un desenator pe nume Bob Kane imagina un om-liliac dedicat luptei împotriva gangsterilor – nebănuind nici o clipă că acest Batman va deveni peste decenii una dintre cele mai valoroase francize ale culturii pop occidentale; în fine, 1939 este anul în care pacea de după Marele Război s-a făcut ţăndări şi, prin atacul Germaniei asupra Poloniei, începea Al Doilea Război Mondial.
Ei bine, tocmai în acel an, la Bucureşti, Petre Georgescu-Delafras – un bărbat realizat din punct de vedere personal, profesional şi material, în vârstă atunci de 55 de ani neîmpliniţi – declara, sub proprie semnătură, că a cucerit viaţa şi, mai ales, decidea să spună şi altora cum a făcut-o.
Pentru înţelegerea mai corectă a paginilor ce urmează este încă şi mai indicat să rememorăm pe scurt România în care această carte ieşea de sub teascuri – cu precizarea obligatorie că, în acest context, teascuri e mai curând o licenţă poetică; în realitate, producţia editorială românească se baza pe unele dintre cele mai moderne tehnologii disponibile în epocă. Graţie unor oameni precum Georgescu-Delafras, peisajul editorial al României era printre cele mai dinamice din Europa. Cartea era un produs validat în saloane, dar era mai ales o afacere – din care, dacă o struneai bine, puteai câştiga onorabil ca editor (aşa cum autorul acestui volum a făcut-o). Totodată, de ce nu am spune-o, România acelui deceniu pe final era condusă de un rege care, dincolo de păcatele sale reale sau imaginare, avea şi ceva calităţi – printre altele, aprecia cultura şi era dispus că-şi acorde patronajul şi favorurile actelor artistice şi intelectuale. Rămâne un subiect de meditaţie pentru noi detaliul că, la sfârşitul anilor ’30, în editurile din România apăreau anual mai multe titluri decât urmau să apară, în aceeaşi ţară, sub alt regim, la finalul anilor ’80!
Aşadar, România în care Georgescu-Delafras mărturisea cu orgoliu cum a cucerit viaţa era un stat mai mare decât oricând în relativ scurta sa istorie, iar progresul şi emanciparea păreau de neoprit. E drept că, din trei puncte cardinale – Est, Vest şi Sud –, privirile îndreptate asupra României (şi mai ales asupra graniţelor sale) nu erau deloc amicale – dar, câtă vreme Franţa era garanţia Europei şi câtă vreme Liga Naţiunilor îi urechea diplomatic pe revanşarzii germani, maghiari sau italieni, lucrurile păreau a fi sub control. În centrul Bucureştiului se înălţa noul Palat Regal (restaurat de abia câţiva ani atunci) şi, ori de câte ori în miez de noapte trecătorii vedeau vreo lumină aprinsă la etajul III al clădirii, ei îşi puteau imagina că dincolo de perdele este Regele care lucrează pentru ţară. În acel 1939, de ziua naţională a Regatului, în cocheta piaţă cuprinsă între Ateneu, Palat, Fundaţia Regală şi colţul Căii Victoriei se ridica statuia prin care Mestrović asigura nemurirea Regelui Carol I-ul. Petre Georgescu-Delafras (a cărui editură Cugetarea începuse pe strada Mătăsari, iar în 1936 urcase calitativ şi cantitativ spre strada Popa Nan) a fost fără îndoială unul dintre mulţii bucureşteni care au admirat impozanta statuie a măreţului rege – fără să poată şti ce destin ingrat va avea ea.
În anul în care apăreau primele tiraje din cartea pe care o aveţi în mâini, Georgescu-Delafras lucra (şi) la un alt proiect: scrupulosul bibliotecar (cu simpatii legionare) Lucian Predescu tocmai definitiva ceea ce va deveni lucrarea-fanion a editurii Cugetarea: frumoasa şi foarte bine scrisa Enciclopedie a României, apărută în condiţii de lux în anul 1940, ca omagiu adus primului (se credea atunci...) deceniu al restauraţiei carliste. Enciclopedia României a avut un asemenea succes încât, în scurt timp, ea a devenit, în limbajul studenţilor sau al liceenilor epocii, Enciclopedia Cugetarea-Delafras – ca un omagiu indirect adus editorului. Chiar şi astăzi, lectura acelor pagini umple de încântare – atât pe ce norocoşi care mai au ediţia originală, cât şi pe cei care au ediţia recentă, din anii ’90, retipărită fidel după formatul originar.
Desigur, explicând pe scurt o epocă nu putem substitui explicaţiile necesare despre autor. Băiat modest plecat dintr-un mediu românesc pe măsură, Petre Georgescu-Delafras a fost ceea ce astăzi, în limbajul nostru cosmopolit (pe care editorul îl agreea, chiar dacă nu-l cultiva) s-ar chema un self-made man – unul reprezentativ pentru România anilor ’20 şi ’30. Cu o mare încăpăţânare, cu muncă intensă şi cu viziunea dată de experienţa proprie, Georgescu-Delafras a plecat de jos şi a ajuns în casta restrânsă a celor mai respectabili creatori de carte din vremea lui.
Cum am cucerit viaţa, din acest punct de vedere, se deschide spre două tipuri de lectură. Pe de o parte, insolenţa frumoasă a titlului, de care vorbeam, era în mod clar acoperită prin fapte: acest om chiar cucerise viaţa. Din acest punct de vedere, volumul reprezintă un demers cvasi-memorialistic, prin care un om aşezat şi respectat putea spune şi altora că nu există reţete magice pentru succes – alta în afara muncii şi a investiţiei cântărite de timp, bani şi energie. Dar mai există şi un alt nivel al lecturii: probabil fără să ştie, dar intuind modelul, Georgescu-Delafras propune aici şi o lucrare motivaţională, de genul celor pe care astăzi întreprinzătorii din toată lumea le răsfoiesc cu nerăbdare. Acest gen de literatură non-fiction nu e tocmai nou: el apărea îndeosebi în orizontul anglo-saxon al Occidentului anilor ’30, prin scrieri de genul celor care l-au făcut pe americanul Dale Carnegie celebru şi bogat.
Păstrînd proporţiile şi recunoscând primatul acolo unde există (cartea How to win friends and influence people a lui Carnegie apărea în 1936 – aşadar cu trei ani mai înainte de apariţia best-seller-ului autohton Cum am cucerit viaţa), putem spune că Georgescu-Delafras a fost un precursor al literaturii de autoeducare (self-improvement) româneşti. Desigur, nu era în intenţia autorului de a intra în competiţie cu vreun autor străin; dar pariul său nu este, prin aceasta, mai lipsit de valoare. Pur şi simplu, cartea lui arăta limpede cum succesul este posibil şi în România.
În scurt timp după apariţia plină de ecouri (şi vânzări!) a cărţii, Istoria s-a răzbunat într-un fel neaşteptat – şi pe România, şi pe Gergescu-Delafras (desproprietărit şi căzut în uitare, el avea să moară în 1963). Dar cărţile şi mesajul său au rămas. Cum se ştie, viaţa cucerită de Georgescu-Delafras avea s-o ia pe alte coordonate. Dar nu din vina lui, ci a geopoliticii.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
