Nicolae Petrescu-Comnen (1881-1958) are, în general, reputaţia unui personaj pitoresc, care şi-a atribuit origini celebre şi, mai ales, după ce se stabileşte în exil, a avut o existenţă destul de aventuroasă. Uneori, se uită însă că, de fapt, el a îndeplinit misiuni diplomatice în unele din cele mai importante capitale ale Europei, fiind, ce este drept pentru scurtă vreme, ministru de Externe. De asemenea, se trece cu vederea că a fost şi autorul unor lucrări de istorie care nu pot fi trecute cu vederea.
Studii strălucite
...au fost începute de Petrescu-Comnen (în anul 1903 îşi adaugă şi numele familiei bizantine Comnen, din care el susţinea că se trage) la Paris unde îşi ia mai multe licenţe şi doctorate: în Drept (1905), Litere şi Istorie.
În prima parte a carierei sale practică avocatura, dar este şi profesor de economie şi legislaţie industrială la Facultatea de Drept din Bucureşti.
Dobândise un anumit prestigiu, astfel încât este ales deputat în primul parlament al României Mari.
Trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României
La sfatul lui Ion I.C. Brătianu, Petrescu-Comnen intră în diplomaţie, având o bogată activitate în unele din cele mai importante capitale ale Europei: la Berna (1923-1928), la Berlin (1928-1930), la Vatican (1930-1932) şi din nou la Berlin (1932-1938). În tot cazul, faptul că Petrescu-Comnen a ocupat, în două rânduri şi într-o perioadă deosebit de importantă pentru relaţiile româno-germane, postul de şef al Legaţiei din Berlin este edificator pentru capacitatea sa diplomatică.
Şi în Centrală, Petrescu-Comnen a activat în posturi de răspundere: subsecretar de Stat în Ministerul Afacerilor Străine (17 februarie - 30 martie 1938) şi apoi în cea de ministru de Externe (30 martie - 20 decembrie 1938), în cel de-al doilea guvern prezidat de către patriarhul Miron Cristea.
Ca şi alţi diplomaţi , îşi încheie cariera odată cu venirea lui Ion Antonescu la putere care se vede că nu agrea metodele „tradiţionale” ale diplomaţiei româneşti şi îşi dorea unele mai „active”. Este de remarcat că pe postul ocupat de Petrescu-Comnen la Berlin în două rânduri, este numit un militar, generalul Ion Gheorghe.
După disponibilizarea sa, Petrescu-Comnen se stabileşte la Florenţa, unde, am spune spre folosul generaţiilor următoare, se consacră publicisticii şi mai ales studiilor istorice.
În acelaşi timp, după al Doilea Război, el a avut o oarecare activitate în cadrul emigraţiei româneşti, protestând contra regimului comunist
O gamă largă
Deşi nu este autorul unor lucrări de sinteză, tematica investigaţiilor lui Petrescu-Comnen este destul de cuprinzătoare, de la lucrări de drept la cele de istorie şi memorialistică. Desigur, nu se poate afirma că el s-a numărat printre cei mai importanţi istorici ai perioadei, dar, în tot cazul, aparţine reprezentanţilor „generaţiei de aur” a diplomaţiei româneşti din Perioada interbelică care au manifestat un constant interes pentru investigaţia istorică.
Cele dintâi lucrări ale sale se referă la participarea României la Primul Război Mondial, cu preocupare specială pentru justificarea drepturilor sale istorice: „Notes sur la Guerre Roumaine (1916-1917)”; „La Dobrogea (Dobroudja): essai historique, économique, ethnographique, et politique”; „Razboiul românilor: 1916-1917 (însemnări şi documente din prima conflagraţie mondială)” ; „The Roumanian question in Transylvania and Hungary”; „Roumania through the ages : an historical, political and ethnographical atlas” .
Substanţială este şi lista lucrărilor sale referitoare la istoria dreptului şi a instituţiilor româneşti, precum şi la probleme sociale, economice şi etnice ale ţării: „Etudes sur les origines de la Magistrature Roumaine” (1902); „Etudes sur la conditions des Israélites en Roumaine” (1905); „Studiu asupra intervenţiunii statului între capital şi muncă” (1910).
O serie dintre lucrările sale au un caracter mai cuprinzător: „Statutul internaţional al României şi devenirea ei istorică” (1933); „Dreptul la viaţă al naţiunilor mici” (1944).
După al Doilea Război Mondial, Petrescu-Comnen îşi îndreaptă atenţia asupra problemelor stringente cu care se confrunta Europa în lucrări publicate mai ales în Italia: „Suggerimenti per la pace”(1945); „Luci e ombre sull'Europa” (1957); „O primă experienţă comunistă în Ungaria. Amintiri şi documente inedite” (1957)
Şi problemele legate de disputele ideologice cu substrat politic au intrat în atenţia lui Petrescu-Comnen, dezbătute, de exemplu, în lucrarea „Câteva consideraţii asupra socialismului şi asupra roadelor sale”.
De asemenea, Petrescu-Comnen a publicat o serie de articole în presa elveţiană şi franceză în care a subliniat efortul şi sacrificiile pe care le-au făcut românii pentru susţinerea frontului alături de Antantă.
Ar mai fi de adăugat că acest personaj a „păcătuit” şi ca... poet: la Paris, el a tipărit un volum de versuri pe care l-a semnat... „Nicolae Petrescu-D'Artagnan”...
Un portret „îngroşat”
Deşi s-au publicat o serie de lucrări asupra activităţii sale, între care şi „Nicolae Petrescu-Comnen – Diplomat” de Adrian Viţalaru, personalitatea acestuia mai stârneşte unele controverse.
Andrei Pippidi: „Valoarea personajului este, pe nedrept, scăzută din cauza snobismului de care contemporanii săi râdeau. Corpul nostru diplomatic era încă rezervat celor care purtau un nume boieresc, şi atunci omul nostru, deşi cu studii bune la Paris, a avut ambiţia de a se da drept descendent al bazileilor bizantini”.
Un portret caricatural, cu tente „îngroşate” îi zugrăveşte lui Petrescu-Comnen unul din colaboratorii săi la Legaţia de la Berlin, atfel un diplomat stimabil, Noti Constantinide: „...un personaj deosebit de curios... era înalt şi slab, un tip de ţigan adevărat de rasă pură... Vioi, bun vorbitor, foarte agitat, inteligent, ambiţios, fals, dar când voia foarte amuzant... Politician foarte abil şi foarte arivist”. Noti Constantinidi mai aminteşte un episod din biografia de familie a lui Petrescu Comnen, cel puţin ciudat. Pretinde că el ar fi manevrat astfel încât soţia sa, de origine ungurească, să fie... adoptată de un nobil italian.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că, în bună măsură, aceste opinii se datorează antipatiei personale pe care Constantinidi o nutrea faţă de Petrescu Comnen, situaţie oarecum „tradiţională” în lumea diplomatică: contradicţia dintre ambasador şi „primul colaborator”, de care, din păcate, am avut şi eu parte, în unele situaţii...
P. S. Şi la multe decenii după moartea sa, „moştenirea” (la propriu!) a lui Petrescu-Comnen continuă să stârnească dispute, chiar juridice, cum este procesul legat de succesiunea supra casei pe care a deţinut-o pe str. Lascar Catargiu nr. 58.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
