Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XXIV). Un „ilustru necunoscut” ?: Nicolae Docan/ de dr. Alexandru Popescu

Minisisterul de Externe

Cele două instituţii în care Nicolae Docan a activat

Autor: Dr. Alexandru Popescu

06.11.2014, 23:38 267

Există o serie de personalităţi care au ilustrat relaţiile dintre istorie şi diplomaţie, dar au rămas „iluştri necunoscuţi”, fiind rareori menţionaţi chiar în lucrări de specialitate. Este cazul lui  Nicolae Docan (1874 - 1933), diplomat şi istoric, membru corespondent al Academiei Române. Cauza ar putea fi în legătură cu o modestie excesivă a acestora, care însă se cere „corijată”,  sau poate şi aceea că, în afara domeniilor sale de activitate, Docan s-a „amestecat” prea puţin în viaţa politică a vremii.

Şi totuşi neamul Docanilor era destul de bine cunoscut în Moldova secolului XIX. Această familie se înrudea cu aceea a lui Alexandru Ioan Cuza, un Docan, văr cu viitorul domnitor, făcând parte din grupul de tineri plecaţi la studii la Paris în 1834. De asemenea, se pare că acest Docan l-a însoţit şi pe Vasile Alecsandri, cu care era vecin, într-o călătorie de studii în Italia. Familia viitorului diplomat şi istoric este pomenită şi de Ion Ghica.

 

Un jurist…

Mărturii despre activitatea lui Nicolae Docan în Ministrul Afacerilor Străine sunt foarte puţine, exceptând un pasaj din „Amintiri din viaţa diplomatică” (I) a lui Raoul Bossy. Aceste rânduri sunt cu atât mai elocvente cu cât este cunoscută exigenţa lui Bossy faţă de colegii de „breaslă”. Rememorând împrejurările legate de începuturile sale în viaţa diplomatică, în februarie 1918, Bossy arată: „Am fost repartizat îndată la Direcţia Politică, ceea ce co­respundea şi cu năzuinţele mele, deşi a trebuit să constat, după scurtă vreme, că serviciul acela era mai mult, de fapt, conten­ciosul Ministerului decât „Laboratorul politicei noastre exter­ne”, în ale cărui taine nu pătrundea decât direcţia cabinetului ministrului şi a cifrului. Director îl aveam pe temutul Nicolae Docan, un istoric şi jurist de valoare (codificarea Dreptului nostru Maritim era opera sa), membru corespondent al Aca­demiei Române, dar ursuz cum nu se poate. Inspira o sfântă spaimă în Minister – la drept vorbind, nu prea ştiu de ce – şi mare-mi fu surprinderea să-1 văd  atât de prevenitor şi curte­nitor cu mine. Îmi arăta o simpatie şi o preţuire de care nu era, îndeobşte, prea darnic şi care mergea până acolo că a vrut să mă numească „şeful" celorlalţi ataşaţi de legaţie – colegii mei de promoţie –, cărora ar fi urmat să le împart  lucrul după judecata mea. Voi păstra o amintire recunoscătoare lui Docan pentru ceea ce am putut învăţa de la dânsul (şi ce puţini şefi în carieră de la care poţi învăţa ceva!) anume bazele juridice ale meseriei noastre şi marea importanţă a stilului în redactare: conciziunea, claritatea, îndepărtarea ele­mentelor inutile, evitarea neologismelor şi a frazelor prea în­florite.”

Din această „schiţă de portret” reiese că Nicolae Docan era unul din „stâlpii” Ministerului Afacerilor Externe, răspunzător pentru unul dintre cele mai importante departamente ale sale, cu merite mai ales în domeniul dreptului internaţional,  promotor al unui stil adecvat al comunicărilor diplomatice. Sub aparenţa sa „ursuză” era, de fapt, un personaj prevenitor, care avea „ştiinţa” de a promova tinerele speranţe ale diplomaţiei româneşti, dintre care unii vor deveni reprezentanţi de seamă ai „generaţiei de aur” a acesteia.

 

…şi istoric de valoare

Este semnificativ faptul că, alături de activitatea de diplomat a lui Nicolae Docan, Bossy crede de cuviinţă să menţioneze şi pe aceea de istoric şi încă unul din cei mai importanţi ai vremii lui. Această referire este cu atât mai elocventă cu cât vine din partea altui valoros diplomat-istoric al vremii.

Pentru că nu există o listă completă a lucrărilor lui Nicolae Docan, vom încerca să ne referim la principalele sale lucrări „risipite” prin publicaţiile de profil ale vremii.

În primul rând, el este preocupat de relaţiile internaţionale ale secolului XVIII care interesau direct soarta Ţărilor române. Astfel, în „Arhiva Genealogică”, publică un studiu despre „Rusia şi Ucraina în relaţiile internaţionale europene”.

Un studiu cu o largă perspectivă este acela referitor la  „Descoperirea  Mării Negre de către lumea occidentală: Deschiderea pentru comerţul internaţional şi de transport (1774-1792)”.

În prestigioasele „Anale ale Academiei Române – Memoriile secţiunii istorice” (seria II, vol. 36, 1914), Docan publică „Exploraţiuni austriece pe Dunăre la sfârşitul secolului al XVIII-lea”.

Docan s-a afirmat şi în domeniul numismaticii, aşa cum o demonstrează substanţialul text „Studii privitoare la numismatica Ţerii Româneşti, I. Bibliografie şi documente” , apărut de asemenea în „Analele Academiei Române”  (1909-1910), în care el corijează unele inexactităţi pe care le făcuse însuşi Dimitrie A. Sturdza, care avea un prestigiu deosebit în epocă.

Un alt studiu numismatic al lui Docan este acela referitor la monedele lui Petru Muşat.

Alte domenii, în care s-a ilustra Nicolae Docan, sunt  acelea ale genealogiei şi istoriei familiale, aşa cum reiese din lucrarea  „Cubăia – soţia lui Constantin vodă Cantemir”.

Nu este de mirare că, în 1915, Nicolae Docan sporeşte rândurile diplomaţilor români care au fost aleşi membri corespondenţi ai Academiei Române.

Se pare totuşi că diplomatul-istoric nu a fost cu totul uitat, căci, într-un „Calendar cultural 2014”, este menţionat faptul că se aniversează 140 de ani de la naşterea sa. Totuşi palidă rememorare…

PS „Discreţia” care a însoţit biografia lui Nicolae Docan reiese şi din faptul că nu am putut identifica un portret al său. O fi existând o asemenea mărturie în arhive de familie, în acelea ale Ministerului de Externe sau ale Academiei Române?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO