Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XXXI)/ Un „sacrificat”: Mihail Manoilescu/ de dr. Alexandru Popescu

Mihail Manoilescu la masa de lucru

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

25.12.2014, 23:47 1001

Există unele personalităţi de mare valoare care, datorită unor opţiuni politice eronate sau a unor împrejurări potrivnice şi-au sacrificat propria carieră care se anunţa mai mult decât promiţătoare. Este şi cazul lui Mihail Manoilescu (1891-1950), inginer, economist, sociolog, politolog şi istoric, profesor.

 

Politicianul

După încheierea studiilor în inginerie, în 1915, Manoilescu intră de timpuriu în viaţa politică, în calitate de funcţionar ale guvernării liberale şi averesciene.

Îndeplineşte o misiune economică în Italia, cunoscându-l  pe dictatorul fascist Benito Mussolini al cărui admirator devine.

Implicat în revenirea lui Carol II pe tron, Manoilescu este întemniţat în toamna anului 1927, dar este achitat.

Devine un personaj influent în cadrul camarilei regale, ceea ce îi va asigura, de la un moment dat, o rapidă ascensiune politică. Ocupă postul de ministru în diferite domenii economice în guverne ţărăniste.

Îşi elaborează doctrina corporatistă adoptată, în liniile sale principale, în diferite ţări: Italia, Portugalia, Brazilia.

În 1931, Manoilescu devine pentru câteva luni  guvernator al Băncii Naţionale. Se apropie din ce în ce mai mult de mişcarea legionară: din 1937, finanţează publicaţia „Buna Vestire”, organ al Gărzii de Fier şi devine membru al senatului legionar.

Apreciat şi ca inginer, Manoilescu se ocupă de organizarea expoziţiilor naţionale şi internaţionale ale României, unde erau prezentate realizările româneşti în domeniile economic, cultural.

 

Economistul: adept al teoriei corporatiste

În anul 1929, Manoilescu a publicat lucrarea „Théorie du protectionism et de l’échange international”, în care teoretizează viziunea sa corporatistă asupra vieţii economice. În principal, el a susţinut protecţionismul ca modalitate de a dezvolta economia de tip industrial cu o mai mare productivitate în societăţile agrare, cum era aceea a României, de lichidare a decalajelor faţă de statele industriale şi de ieşire din criza economică de la începutul anilor 1930.

Lucrarea menţionată este considerată de Costin Murgescu drept ,,prima străpungere românească în gândirea economică universală”.

Dacă în România ideile corporatiste ale lui Manoilescu nu au găsit susţinere, ele au fost aplicate cu succes în unele state din America de sud.

 

Ministru de externe: „Am iscălit tot fără să mai citesc”

În iulie 1940, Manoilescu a fost desemnat ministru de Externe în guvernul pro-nazist condus de Ion Gigurtu.

În această calitate, a trebuit să ia parte la Dictatul de la Viena, încheiat la 30 aprilie 1940, prin care, la presiunea Germaniei naziste şi Italiei fasciste, România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei. Prezentat ca un „arbitraj”, acest act era, de fapt, dinainte hotărât, România şi ministrul său de externe neavând în nici fel posibilitatea să intervină, ci doar să-şi pună semnătura pe acesta.

Cum a decurs acest act, ne descrie însuşi Manoilescu în „Memoriile” sale: „Am observat întâi că este o hartă românească. Am început să nu mai văd. Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. Am scos tocul meu cu cerneală verde, cu care scrisesem atâtea lucruri frumoase şi atâtea gânduri bune pentru ţara mea. Am iscălit tot fără să mai citesc.” Chiar ministrul de Externe al Italiei, contele Ciano consemnează că Manoilescu „s-a prăbuşit pe masă leşinat”.

           

Opera

Manoilescu a fost unul dintre politicienii români cu cea mai amplă operă, cu lucrări în principal de teorie şi istorie economică:  a publicat 128 de titluri. (Cf. Valeriu Dinu, „Schiţă de portret”, în „Mihail Manoilescu, creator de teorie economică” (1993). În general, s-a considerat că opera lui Manoilescu a fost mai mult apreciată în străinătate decât în România: despre el s-au scris 88 de lucrări străine şi numai 21 de lucrări româneşti. Spre exemplu, cartea lui despre comerţ a fost publicată în franceză între anii 1940 şi 1950, iar în română a fost tradusă abia după 1990.

Dintre volumele sale, sunt de menţionat „Teoria protecţionismului şi schimburile internaţionale”, publicată prima oară în 1929, la Paris; „Echilibrul economic european”(1931); „Unitatea spirituală a Europei” (1933); „Le siècle du corporatisme” (1934); „Rostul şi destinul burgheziei româneşti”  (1940).

„Memoriile” lui Manoilescu au fost publicate în 1945 şi reeditate abia  în 1993.

O serie dintre aspectele economice şi istorice au fost abordate de Manoilescu şi în discursurile şi articolele sale, în care s-a referit şi la destinul şi drepturile României: „Românismul şi dreptul său” (1935); „Syntese de l'economie roumaine” (1936); „Sensul antiburghez al revoluţiei naţionale” (1937).

 

Mort la Sighet

În tot cazul, Manoilescu a purtat toată viaţă, dar şi după dispariţia sa stigmatul faptului că şi-a pus semnătura, cu sau fără voia sa, pe actul care consemna „Dictatul de la Viena”. Desigur, dincolo de răspunderile pe care şi le-a asumat, se poate considera că Manoilescu a avut parte, poate nemeritat, de un destin tragic.

Odată cu instaurarea puterii comuniste, Manoilescu a fost învinuit pentru faptul de a fi fost un economist şi un demnitar burghez.

La puţin timp după începutul ocupaţiei sovietice, Manoilescu a fost întemniţat fără proces, timp de 14 luni.

Totuşi, după eliberare, în perioada decembrie 1945 - decembrie 1948 lui Manoilescu şi-a oferit expertiza economică noilor autorităţi comuniste. Ulterior, a fost din nou arestat şi deţinut în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari şi Sighet, în ultima murind la sfârşitul lui 1950. A fost înhumat la groapa comună de la Sighet.

Nu a fost „iertat” nici după moartea sa, căci pentru publicarea de articole profasciste, a fost condamnat  la 12 aprilie 1952 la…15 ani de închisoare precum şi la confiscarea averii. Familia a fost anunţată de moartea lui Manoilescu mult mai târziu.

…Nu ne putem împiedica să reproducem una dintre afirmaţiile lui Manoilescu, care îşi păstrează o anumită actualitate: „În viaţa politică, nimeni nu este vreodată calm şi nimeni nu are timp să reflecteze. Pe de altă parte, presa amplifică, după dorinţă, excesele politicienilor. Dacă oamenii politici au febră, presa delirează; dacă oamenii politici insultă, presa suduie birjăreşte...“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO