Cea de-a şasea ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest s-a desfăşurat între 23 şi 29 octombrie, la CinemaPro, Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.
Regizorul francez Jacques Audiard a fost prezent cu filmul său premiat cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2015, „Dheepan”.
Maestru în celebrarea marginalilor şi autor al unor filme intense, regizorul Jacques Audiard, în vârstă de 63 de ani, şi-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski, la „Chiriaşul/ Le locataire” (1976), şi a regizat primul lungmetraj 18 ani mai târziu, în 1994. „Regarde les hommes tomber”, un road movie cu Mathieu Kassovitz şi Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecţie la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Semaine de la Critique, şi premiul César pentru cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagonişti şi în următorul său film, „Un héros très discret” (1996), distins cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. Din anii '70, a scris peste 20 de scenarii pentru filme şi seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. A regizat videoclipuri, printre acestea aflându-se „Comme elle vient” al formaţiei Noir Désir, şi avut câteva apariţii ca actor.
„Citind pe buze/ Sur mes lèvres” (2001) confirmă talentul său de scenarist, obţinând premiul César pentru scenariu, „Şi inima mi se opri în loc/ De battre mon cœur s'est arrêté” (2005), cronica unei relaţii distructive tată-fiu, a fost un succes de critică şi de public şi a câştigat opt premii César, inclusiv pentru cel mai bun film, dar şi BAFTA pentru cel mai bun lungmetraj străin.
Notorietatea internaţională a venit odată cu thrillerul „Un profet/ Un prophète” (2009), câştigător al marelui premiu al juriului la Cannes, nominalizat la Oscar şi Globurile de Aur şi premiat cu BAFTA şi nouă trofee César, în care actorul Tahar Rahim joacă rolul unui tânăr forţat să se adapteze regulilor vieţii în închisoare. A urmat povestea de dragoste emoţionantă din „Rugină şi oase/ De rouille et d'os” (2012), cu Marion Cotillard, la rândul ei multipremiată.
Următorul său proiect este şi primul în limba engleză – „The Sisters Brothers”, un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly în rolul principal.
Jacques Audiard este al doilea laureat Palme d'Or care vine la Les Films de Cannes à Bucarest în anul în care câştigă cea mai importantă distincţie din lume oferită de un festival de film, după Abdellatif Kechiche, care a vizitat Bucureştiul în anul 2013, după ce a primit trofeul pentru „Adèle: Capitolele 1 şi 2/ La vie d'Adele”.
– Ce este esenţial pentru un regizor când începe lucrul la un film?
– Pentru mine, esenţial este să-mi fixez atenţia pe un subiect un an sau doi. Este, practic, un lucru care vine în mod repetitiv, este întrebarea pe care mi-o pun la început.
– Care este principala temă din viaţa de zi cu zi care vă interesează cel mai mult, astfel încât să o transpuneţi în film?
– Astăzi, dacă mă gândesc la „Dheepan”, pot spune că este un proiect pe care am fost de mai multe ori pe punctul de a-l stopa. Momentul în care am fost sigur şi am ştiut că este un film pe care îl voi face într-adevăr a fost atunci când în scenariu a apărut acea falsă familie. O familie care nu se iubea, nici nu era nevoie să se iubească, dar, cu timpul, membrii ei au început să se îndrăgească şi, în felul acesta, au mers către ceva real. Practic, dragostea dintre ei este cea care m-a făcut să îmi dau seama că voi face acest film şi nu neapărat aceste perspective războinice sau privind migraţia. Mi-am spus: „Iată o familie care are totul de câştigat, până şi dragostea”. Pentru mine, acest film este o poveste de dragoste.
– Deci, dragostea este subiectul din viaţă care vă interesează cel mai mult.
– Da, exact, asta doream să spun.
– Care a fost ţelul, obiectivul dumneavoastră prin realizarea acestui film?
– Pot vorbi despre scopul iniţial. Odată cu dezvoltarea proiectului, cu trecerea timpului, există o tendinţă ca lucrurile să se topească, să se amestece, dar povestea a început să se contureze când ne-am dat seama că există personaje care nu au faţă, nu au nume, aproape că nu au nici gânduri, şi a fost interesant să luăm acest personaj şi să-i dăm un nume, o poveste. Este ca atunci când developăm o fotografie în camera obscură şi vedem apărând, încetul cu încetul, personajele şi detaliile.
– Care este scena dumneavoastră preferată din întregul film?
– Scena mea preferată este amintirea pe care o am de la filmări. Îmi amintesc cu plăcere scena în care ea îi spune lui Deephan că nu are umor. De asemenea, îmi place mult când fetiţa îi spune lui Yalini „dacă nu poţi fi mama mea, măcar fii sora mea”. Este uimitor faptul că le-am dat scena asta cu 30 de minute înainte să o joace şi au reuşit să o facă foarte bine în numai două duble.
– Revenind la dragoste, care este filmul de dragoste pe care l-aţi recomanda spre a fi vizionat?
– Există filme care m-au emoţionat, la care sunt foarte sensibil. Vă voi spune două: unul este legat de adolescenţă şi unul de perioada de tinereţe. Primul este „Ma nuit chez Maud” (1969), de Eric Rohmer. M-a uimit în aşa măsură, încât, timp de o săptămână, m-am dus să-l văd în fiecare seară şi asta pentru că vedeam pentru prima dată ce înseamnă bărbaţi seducători şi femei seducătoare. Mi-am spus că, de atunci înainte, voi încerca şi eu să semăn cu actorul principal, Jean-Louis Trintignant. Al doilea film este o pasiune vinovată a mea. „Out of Africa” (1985), de Sydney Pollack, este filmul de dragoste care mi-a plăcut cel mai mult la vârsta adultă şi pe care-l revăd cu plăcere. L-am văzut de vreo cinci-şase ori şi consider că Meryl Streep are o performanţă de negrăit în acest film. Meryl Streep este o capodoperă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
