Ziarul de Duminică

Junimea – anii de ucenicie (II)/ de Constantin Stan

Junimea – anii de ucenicie (II)/ de Constantin Stan

Autor: Stan Constantin

05.05.2011, 23:22 150

Cine venea pentru întâia oară la Junimea, înainte chiar de a fiauzit ceva, îşi fixa atenţia pe grupul celor patru care păreau sădomine fie şi prin felul în care se aşezau: de-a dreapta luiCrohmălniceanu - Iova, fumând întruna, fără să scape din ochi foilede pe care "victima" citise, mai totdeauna foarte aproape de elCrăciun (foto) - abstras, serios, adus de spate şi cu ovoce parcă sugrumată la început, apoi din ce în ce mai fluentă şimai fermă, Gicu Ene rispit prin spatele lor, Orlando (Nedelciu)într-o poziţie din care să cuprindă întreaga sală a clubuluiUniversitas de pe Schitu Măgureanu, afişând bunătate, bonomie şi ostare perpetuă de optimism. Mai apoi, grupul avea să fie completatde statura impozantă a lui Ionică Flora (mereu încovoiat parcă sprea nu-i privi pe toţi de la înălţime), Emil Paraschivoiu cu pletelelungi şi nasul acvilin, Meşterul (Ioan Lăcustă) ce era imposibil sănu te frapeze prin asemănarea uimitoare cu Labiş.

Pas cu pas, "liricii" şi "romanticii", "imnicii" şi "oniricii"nu au mai călcat pe la cenaclu. Vorbesc, desigur, de cei oficialipentru că, altfel, la Junimea, de-a lungul anilor în care afuncţionat nucleul de mai sus, s-au perindat sumedenie de opţiuniliterare, de atitudini şi formule, iar grupul, ca să zic aşa, afost extrem de receptiv la nou veniţi - Cornelia Maria Savu, TraianT. Coşovei, George Cuşnarencu, Nic. Iliescu, Sorin Preda, NinoStratan, Mircea Cărtărescu, Madi Marin, Florin Iaru şi mulţi, mulţialţii care mai întâi au trecut pe aici spre a primi binecuvântarea,chiar dacă mai târziu, simţind direcţia accentuat prozastică aJunimii, au fondat Cenaclul de luni, de poezie.

Dacă disputele de idei au mai fost semnalate, vreau să rememorezaici dezbaterile noastre - de data aceasta - asupra actuluipublicării. În primii doi ani mai ales, a dominat ideea că apublica echivala cu a transforma textul tău într-o marfă, ceea ceera de neacceptat pentru grupul dur al cenaclului: Crăciun, Iova,Ene, şi era de discutat, de pe principii economice, în viziunea luiNedelciu. A mai publica în reviste sau în volum era perceput, deasemenea, ca un act de compromis. Textul se transforma într-un textoficial prin simplul fapt că fusese acceptat, tipărit de-unmecanism supus controlului oficial. Aşadar, mai mulţi ani, s-aprodus o presiune constantă asupra celor din Junimea de a nutipări. Excepţie făcea Ioan Flora pentru că venea din Banatulsârbesc, pentru că i se înţelegea nevoia de a se confrunta cupublicul limbii materne şi pentru că se cam ştia că se va întoarceîn Iugoslavia după ce va fi absolvit studiile. Oricum, atunci cândvenea vorba de publicare se cerea atitudine radicală, ceea ce voiasă însemne garanţia că textul nu va fi folosit ca marfă, ajustatadică spre a putea fi comercializat. Debutul târziu al lui GeorgeCrăciun se poate explica şi prin acest principiu, nu numai prinfelul său mai domol, mai aşezat şi mai prudent cu care abordaorice. După o perioadă lungă în care a scris poezie, George aabandonat cel puţin declarativ demersul poetic. Îşi va cuprinde obună parte a producţiei poetice în Acte originale/copii legalizate,ca pe-un element al gramaticii generative a textului. Punabandonarea poeziei şi pe seama caracterului lui George: de-otenacitate şi luciditate ieşite din comun, proiect şi construcţieproprie, probabil că i-a evaluat puterile, şansele, să zicem, înpoezie, având la îndemână ca reper pe bunul său prieten IonicăFlora. Iar Ioan era încă de pe atunci prin întreaga sa fibrăpoetul, primirea excepţională care i se făcuse prin vorbele lui GeoBogza la debutul în România literară conferindu-i parcă de la bunînceput statutul de privilegiat în ale poeziei în grup. După cumcred că prietenia îndelungată şi profundă cu Mircea Nedelciu s-arfi putut să-l îndemne spre proză. Între cei doi a fost o prieteniespecială, altfel poate decât a celorlalţi din grup încă din timpulfacultăţii. După facultate, au purtat o corespondenţă asiduă, şi-aupetrecut multe vacanţe împreună, frecventau acelaşi cerc deprieteni (mai ales în lumea artiştilor plastici), împărtăşeauaceeaşi pasiune a fotografiatului, ambii erau fermecaţi (şi ţineaulegături profunde) de scriitorii "Şcolii de la Târgovişte". Laînceputuri, amândoi erau fanatici ai prozei scurte (dar înţeleasăca text prozastic şi nu ca nuvelă, povestire etc.) iar pe cărţilelor de debut nu-i nici o precizare (nuvele etc.) Debutul meu curoman - "Carapacea" - a fost incendiar taxat o noapte întreagă înpodul de pe Uranus (în care locuia Iova) ca fiind o imensă trădarea spiritului de grup, de compromis făcut spre a publica.

Am fost foarte amărât o vreme. Mi-a trecut când şi Mircea, şiIova, şi Crăciun, şi Meşterul Lăcustă au trecut la roman. Iar acum,de numele lui George se leagă mai ales romanul său "Puparussa".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO