Ziarul de Duminică

Justiţiarii acum o sută de ani/ de George Arion

Justiţiarii acum o sută de ani/ de George Arion

Autor: George Arion

24.09.2015, 23:58 84

Edgar Wallace – Cei patru Justiţiari. Toate aventurile. Crime Scene Press. Volumul cuprinde: Cei patru justiţiari – traducere de Ştefania Ţârcomnicu; Consiliul justiţiei – traducere de Eugen Cristea; Justiţiarii din Cordoba – traducere de Eugen Cristea; Legea celor patru justiţiari – traducere de George Arion Jr.; Cei trei justiţiari – traducere de Alexandru Arion. Prefaţă de George Arion.

Edgar Wallace a trăit între 1875 şi 1932. În numai 57 de ani a scris... 175 de romane, după care s-au făcut nu mai puţin de 160 de filme! E printre cei mai prolifici scriitori care au trăit vreodată. Succesul i-a fost imens. Un maestru al literaturii de consum, cum scrie George Arion în prefaţa din care cităm amplu:

„Şi literatura de consum îşi are rostul ei, fie chiar şi pentru că lectura unui roman din acest gen face mai plăcută o călătorie cu metroul, trenul, sau avionul, uitarea lui pe scaunul pe care ai stat nefiind socotită o mare pierdere. Pe unii îi ajută să nu uite alfabetul, deoarece alt fel de cărţi nu citesc.

În 1905, Edgar Wallace a avut o idee: aceea de a crea patru personaje care să facă dreptate în cazuri imposibil de rezolvat în justiţie. Aşa au apărut Poiccart, Therry, Leon Gonsales şi George Manfred. Ei se implică ori de câte ori o sentinţă e strâmbă şi lasă liber un infractor, sau când braţul legii se dovedeşte a fi prea scurt pentru a-i înşfăca pe cei vinovaţi: «Când vedem un om care îşi asupreşte pe nedrept confraţii, când vedem un lucru rău făcut împotriva bunului Dumnezeu... şi împotriva oamenilor şi, ştiind că, după legile omului, acest răufăcător o să scape nepedepsit, îl pedepsim noi.»

Modul în care eroii acţionează este deosebit de ingenios şi presupune cunoştinţe în varii domenii: criminalistică, legislaţie, istorie, medicină, chimie, fizică, botanică, zoologie, arheologie... Falsifică uşor documente, pentru a se ascunde sub identităţi multiple. Sunt poligloţi, sunt maeştri în deghizări, ştiu să joace teatru în societate şi nu le tremură mâna când apasă pe trăgaciul unui pis­tol, când folosesc pumnalul sau explozibilii.

În curând, faima lor se răspândeşte în întreaga Europă. Iar dacă unii îi admiră, cei certaţi cu legea tremură la auzul numelui lor. Iar, de la un moment dat, poliţia conlucrează cu justiţiarii, considerându-i deosebit de eficienţi pentru anumite operaţiuni.

Cei patru – la un moment dat rămân trei, Therry fiind ucis – îl asasinează pe generalul Trelovitch, conducătorul regicidului din Serbia, îl spânzură pe Conrad, organizatorul armatei franceze, în Piaţa Concorde – cu o sută de poliţişti la o aruncătură de băţ, îl împuşcă pe Hermon le Blois, poetul filosof, în biroul său, pentru că a corupt tinerii din lumea întreagă cu doctrinele lui, îl elimină pe Oberzohn, un om de afaceri dornic de înavuţire prin orice mijloace, sau pe Philip Ramon, ministrul de Externe al Angliei, promotor al Legii de Extrădare a Străinilor. Pedepsesc vânători de averi, hoţi, escroci, şantajişti, ucigaşi plătiţi, proxeneţi... Iar acestea sunt doar câteva dintre faptele justiţiarilor, palmaresul fiindu-le mult mai impresionant. De fiecare dată când aplică propria lor lege, simt satisfacţia de a face planeta mai îmbietoare pentru oamenii cinstiţi.

Edgar Wallace posedă un stil agreabil de relatare, simplu şi direct, aidoma unui reporter de in­vestigaţii. E deseori ironic, în buna tradiţie a prozei englezeşti, chiar sarcastic. Indiscutabil, uneori are şi umor. Iar evocarea Londrei de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX adaugă re­latării un plus de farmec. Ca într-un jurnal monden, în scrierile sale este surprinsă viaţa din cluburi,

comentează cursele de cai, balurile, concertele, vânătorile şi partidele de pescuit, noile tendinţe în modă, sunt oferite detalii semnificative din ritualurile pe care le execută zilnic protipendada, de dimineaţa până la apusul soarelui.

Autorul explică în modul cel mai serios comportamentul eroilor săi, le justifică, de fiecare dată, faptele. Şi totuşi, din când în când, îi mai şi ironizează – de pildă, deseori face referiri la obsesia lui Gonsalez care, pe urmele lui Lombroso şi ale altora, crede că poate descifra, după amănunte atomice, înclinaţia oamenilor spre fărădelege. Alteori, Leon este cel luat în zeflemea pentru modul imprudent în care conduce maşina. Datorită stilului persiflant, textul capătă savoare şi e şi mai plăcut la lectură.

Pe Camil Petrescu, succesul fulminant de care s-a bucurat Wallace, inclusiv în România, l-a scos literalmente din sărite şi i-a prevestit autorului englez o rapidă cădere în uitare. N-a avut dreptate. La peste nouăzeci de ani de la moarte, prolificul scriitor mai stârneşte încă interesul a noi generaţii de cititori de pretutindeni.”

Lectură plăcută!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO