Ziarul de Duminică

La chermeza proletara

17.12.2003, 00:00 51



Intamplarea face ca istoriile orale culese de Dan Lungu*, cu muncitori romani feeric sau coleric nostalgici dupa binefacerile ceausismului, sa le citesc in aceeasi saptamana cu un drum la Craiova, la un colocviu al revistei "Mozaicul".



Instalat intr-un vagon (atentie!) de clasa I, am fost literalmente torturat cale de vreo trei ceasuri de cativa olteni intre 40 si 70 de ani, toti imbibati de dulci amintiri despre geniul patriotic al celui care "ne-a facut Transfagarasanul, Canalul si Metroul", care "ne-a adus pe toti din fundul satului la bloc, sa avem lumina si apa calda", geniul agricol care a impanzit cu sisteme de irigatii baraganele tarii, geniul proletar care a facut "toate fabricile astea, de nu mai stiu astia cum sa le faca bucati mai repede, ca sa se aleaga praful de Romania".



Am crezut un moment ca ma aflu in plin happening cu grupul Voua, dar nu, oamenii se excitau reciproc, privindu-mi tot mai agresiv "tacerea dusmanoasa", cum s-ar fi scris in limbajul DUI. Astfel incat, cand s-a ajuns la generozitatea de partid a alocatiilor pentru copii, la "cat de bine traiam amandoi atunci, cu patru mii de lei pe luna, ne-am mobilat toata casa in rate, in trei ani ne-am luat Dacia, vara plecam doua saptamani la Govora, iarna taiam porcul si faceam revelionul cu toata sectia la Predeal" etc. - am dat buzna pe holul trenului, unde, slava Domnului, doi flacai jucau in tacere jocuri pe minicalculator. (Chiar, ei ce nostalgii vor hrani peste cateva decenii?)



Ei bine, cand am dat cu ochii de istoriile Florentinei Ichim (n. 1959, sapte clase, scoala UCECOM, sculer matriter, intre 1978-1981 lacatus confectii metalice, iar dupa 1990 somer), ale lui Vasile Ariton (n. 1943, inginer energetician din 1975, dupa 1990 la faimoasa Tepro) si Petre Jurescu (n. 1959, turnator-formator in anii '80, incarcator-descarcator dupa 1990), m-am convins definitiv ca tot ce am crezut in ceausism ca ne leaga intr-o solidaritate a suferintelor este cat se poate de fals. Ca, adica, desi stateam la aceleasi cozi chinuitoare, in acelasi frig, pentru aceleasi ratii de alimente, intre proletariat ("clasa conducatoare", nu-i asa?) si intelectualitate, intre "baza si suprastructura" era un ocean. Eram pur si simplu doua lumi, nu doar la figurat, ci la propriu. Noi nu aveam ce vinde si ce fura, in vreme ce ei dispuneau de circuitele furtisagului, de panzaria faradelegii programate. Despre viata noastra in comunism am tot scris, noi, "intelighentia", dupa 1990. Sa-i lasam pe ei sa vorbeasca, sa ne nauceasca definitiv.



"Cariera mea profesionala a inceput in 1977", spune Florentina Ichim. "Aveam o bursa de 1.200 lei, un televizor era 2.500. In doua luni cumparai un televizor. Era frumos, era bine, era un colectiv unit, cadrele erau foarte intelegatoare. Chiria era 130 de lei. O viata buna era. Se lucra 8 ore. Aveai o pauza de masa de vreo jumatate de ora. Dar puteai sa stai si o ora, ca nu era problema. Noi depaseam normele si ajungeam la 4-5.000 de lei. Directorul era un om foarte intelegator. Te ajuta sa obtii butelie de la stat, te ajuta sa obtii locuinta, te ajuta cu imprumut la CAR, daca voiai sa cumperi o mobila. Obtineai foarte usor un transfer. Daca aveai o relatie, o cunostinta, obtineai imediat. Unde vrei sa-ti faci ziua? La Ciric, la strand... Se inchiria autocarul, se platea vreo 400 de lei pentru o zi si toata sectia pleca la distractie. Voiai sa bei zece beri, zece beri beai. Chiar de la Elena Ceausescu am avut aprobare pentru apartamentul asta de doua camere. In fiecare vara plecam in concediu la mare, la munte. Luam o lichidare si eu si sotul, stateam cate doua, trei saptamani. Mancare era. Cu toate ca se spunea: cozi peste cozi, sa te scoli de noaptea sa prinzi o kila de carne... Aveai relatii, aveai toate astea, nu se punea problema. Frigidere sa fi fost. Si era mancare la restaurante. Si faceam marea, muntele, Delta. Se astepta de la noi niste coltare pentru picioarele de la masa, pentru Mobila. Si faceam nu 30 de mii, ci 40 de mii. Zece mii le faceam cadou (n.n. la partid, la abator, ca barter pentru carne etc.). Aveam relatii la Abator, nu mi-a trebuit sa stau la coada. Ca au furat cu totii de la Abator, unii furau o kila-doua si altii furau cu masinile, directorii si sefii. Oriunde aveam relatii. Maistrul unde voiai acolo avea relatii. Pentru ca pe toti ii interesa cate ceva de la noi: numere de masini, o cutie de scule. In '93 nu mai interesa pe nimeni... Sotul a muncit un an si jumatate in Turkmenia. Al doilea an am cumparat o masina. Eram uniti. Ti-am spus, eram uniti. Ce sa fiu mandra pe timpul asta: ca e libertate sa te exprimi, ca poti sa te duci?Aveai bani, te duceai si atunci... Pai eu in loc de opt ore, lucram doua ore. Se facea un tabel: ba, tu poti sa vii maine? Pentru mine, regimul fost foarte bun. Dansuri, discoteci, blugi, cafea naturala...".



Uite-asa o tine cartea vreo 150 de pagini. La chermeza proletara, cum ar veni. Despre figura de pantocrator a Maistrului ar trebui vorbit pe indelete. Nu mai am loc, deocamdata, sa rezum prima suta de pagini cuprinzand metodologia sociologului. Despre ele si despre Dan Lungu (despre care editura nu ne spune absolut nimic) - saptamana viitoare.





*) Dan Lungu, Povestirile vietii. Teorie si documente, Editura Universitatii Al.I. Cuza, Iasi, 252 pag.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO