Greutati dupa marele razboi
Reforma agrara din anii 1921-1922 a diminuat veniturile Eforiei Spitalelor Civile. Din 148.346 hectare, Eforia a pierdut 121.424 ha. O lege care la acest subiect a realizat o nedreptate. Toate proprietatile Eforiei se aflau in utilitate publica. Din uzufructul lor erau intetinuti gratuit, cu tratamente medicale variate, sute de bolnavi saraci. Statul nu a tinut cont de aceste realitati sociale. El a rascumparat terenurile cu 300 de milioane de lei, bani care s-au devalorizat cu mare repeziciune. Eforia a ramas sa foloseasca uzufructul a 26.933 ha, incepand cu 1923. Mai mult, birocratia ingreuna intrarea in posesia Eforiei a unor mosii cu suprafata de 1.763 ha, ramase de la diferiti donatori.
Astfel ca numai dupa diminuarea catastrofala a veniturilor sale in urma exproprierii s-a pus problema impartirii cu autoritatile locale a sarcinilor necesitate de ingrijirea bolnavilor saraci. In 1921, Eforia a fost nevoita sa aplice o taxa de 80 de lei pe zi pentru sectiile medicale si 120 lei pentru sectiile chirurgicale, in cazul bolnavilor bogati. Dar notiunea gratuitatii ingrijirilor medicale era asa de adanc inradacinata in obiceiurile tarii, incat chiar persoanele cu oarecare stare s-au deprins foarte greu chiar si cu plata partiala a acestor cheltuieli. Pe atunci, notiunea de spaga nu functiona.
La 1928, Eforia incheia cu Primaria Bucurestilor o conventie prin care aceasta din urma se obliga sa plateasca intretinerea bolnavilor saraci trimisi spitalelor de serviciile de asistenta ale comunei, precum si intretinerea bolnavilor de boli contagioase si venerice. Cu acest prilej s-au fixat taxele la 120 de lei pe zi pentru bolile obisnuite si contagioase si la 160 de lei pe zi pentru bolnavii cu boli venerice. Ceva ce se asemana cu compensarea retetelor de astazi sau a unor analize medicale. Primaria Bucurestilor nu a platit nimic, iar dupa patru ani datora Eforiei suma de 44 de milioane de lei. La aceasta nepasare s-au adaugat alte tipuri de nepasari, foarte obisnuite si azi: „lipsa de legatura dintre dispensare, ambulatorii si spitale, lipsa de relatii intre diversele spitale razletite in cele patru colturi ale orasului si lipsa de legatura intre autoritatile care acorda gratuitatea si administratiile propriu-zise ale spitalelor".
Averea Eforiei in anii interbelici
In afara domeniului agricol deja amintit, Eforia Spitalelor Civile detinea 50.924 hectare de padure, situate in regiuni de ses, deal si munte. Dupa expropiere, Eforia a ramas cu subsolul mosiilor expropiate din regiunile petrolifere. Aceste mosii au fost Slobozia-Vrajitoarea in Prahova; mosia Doftanet-Poenareanca (aceasta concesionata societatilor Steaua Romana si Concordia); mosia Balaca-Scaeni (concesionata societatii Subsolul Roman); mosiile Sarasca-Matita, Delnita si Viadesti-Valea Dobrotei, toate in Prahova, precum si mosia Bucsani-Dalles din judetul Dambovita. Interesant, aceasta din urma a fost concesionata pana in1977 societatii Subsolul Roman. Alte mosii din zona petrolifera a Prahovei aflate in posesia Eforiei au fost: Poiana, Cocorasti-Capri, Valea Mantiei Pantazi si Nisipoasa, Urlati Fantanelele si Varbilau, al caror subsol nu a fost concesionat. Proprietatile Eforiei au fost pentru anul 1931 in suprafata totala de 77.924 ha, din care 50.924 ha de paduri si 27.000 ha de „bunuri regii", care includeau 9.000 ha de teren cultivabil indiguit, 2.000 ha teren cultivabil neindiguit si 16.000 ha de pasune si balti. Prin expropiere, Eforia a pierdut 121.424 ha si 7901 mp de teren cultivabil. A reusit sa valorifice 1.747 de ha si 7.901 mp de teren cultivabil si alte 1.790 ha si 7.786 mp de paduri, poieni etc.
Eforia a detinut sute de imobile urbane in Capitala, la Sinaia si in diferite localitati din tara. Cele mai renumite au fost Palatul Eforiei, pe care il puteti vedea si azi pe bulevardul Elisabeta, astazi acolo fiind Primaria sectorului 5. Asadar, restituirea trebuie sa inceapa cu aceasta cladire, care la 1935 cuprindea si un complex de magazine, o sala de spectacole cu diferite anexe, apartamente si o instalatie de bai publice. In Bucuresti, Eforia mai detinea casele defunctului A. Veleanu de pe strada Lipscani 77, cu doua pravalii si apartamente; apoi casele de pe strazile Sfintilor 10, Popa Soare 2, Calarasi 59, Foisor 12, Minotaur 55, Elena Doamna 47, Grigore Alexandrescu 57, o casa si un teren de 13.000 mp pe soseaua Vitan si casa de pe aleea Aleea Izvoranu 7, toate donate de proprietari. Au urmat imobilele Antachi din str. Carol 130, George Filipescu din Dionisie 48 si Luterana 17, casele Ecaterina Florescu din str. gen. Anghelescu 69 si Crisana 19, casele Elena Lazarescu din blv. Elisabeta 37, casele M. Cristescu din Calea Victoriei 141 si multe altele.
La Sinaia, Eforia detinea hotelul Caraiman, hotelul Palace si Cazinoul (in imagine), cu tot complexul aferent de magazine. Eforia mai detinea si un stoc de diverse actiuni, printre care 2.116 actiuni ale Bancii Nationale a Romaniei, 5.096 actiuni ale societatii Sinaia, 33400 actiuni Subsolul Roman, 36.900 actiuni ale societatii Petrol Govora, 20.000 actiuni ale Creditului Rural, precum si alte actiuni si rente de o valoare nominala de cca 20 milioane lei. Acestea au fost in linii generale bunurile mai importante detinute de Eforie. La acestea adaugam un numar de 17 schituri cu veniturile lor, aflate la 1931 in proprietatea Eforiei. In anul 1931, Eforia Spitalelor Civile avea un venit total de 216.300.000 lei, in conditiile in care intretinea in spitalele sale un numar de 2.200 de paturi si tot atatea tratamente gratuite.
O restituire necesara
Eforia Spitalelor Civile, ca institutie publica, este o restituire necesara, daca nu obligatorie, pentru insanatosirea sistemului sanitar. Acest lucru inseamna restituirea tuturor proprietatilor nationalizate intre 1949-1955, dar si actualizarea sumelor de bani detinute candva in actiuni si legate. O restituire ad-integrum. O astfel de institutie va reprezenta un model de organizare si de autoadministrare institutionala, demna de invidiat chiar si de Ministerul Sanatatii. Astfel vor putea fi rezolvate cazurile medicale costisitoare, care-si asteapta randul pentru vreo clinica din strainatate; solutii pentru salariile medicilor conforme cu specializarea si rezultatele din practica medicala; tratamente gratuite pentru majoritatea bolnavilor cu venituri mizerabile, o grija mai putin pentru batranii acestei tari, care se vor putea bucura de sanatoriile detinute candva de vechea Eforie.
ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia Minovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
